Orașe totalitare

Anthony Daniels (adică Theodore Dalrymple) a vizitat recent capitala Braziliei, Brasilia, și a scris un eseu despre arhitectura și planificarea urbană a orașului. Daniels este strălucitor chiar și atunci când se înșală, ceea ce nu se întâmplă prea des, iar pe acest subiect nu greșește vreodată.

Brasilia este capitala relativ recentă a Braziliei. A fost construită în stilul brutalist modern (comunist). Din aer arată ca o pasăre. De la nivelul solului arată dezolant.

Am un dezgust visceral față de clădiri, cartiere și orașe care arată astfel, ca și de oamenii cu înclinații totalitare care le construiesc. Am văzut astfel de lucruri în 15 state postcomuniste diferite, pe lângă capitalele Libiei și Egiptului care au construit mizerii similare în timpul fazelor lor socialiste, deși cu mai puține spații goale. Așa că nu mă pot sătura de astfel de eseuri, precum cel al lui Daniels. Iată ce spune el:

„Costa și Niemeyer (arhitecții orașului – n.trad.) erau amândoi urmași ai lui Le Corbusier și comuniști – de unde și estetica lor inumană. Niemeyer, încă în viață la 103 ani, este din toate punctele de vedere un om fără interese financiare (deși nimeni nu a sugerat vreodată că Lenin, Stalin și chiar Hitler erau motivați de bani – erau niște monștri dezinteresați) dar cu siguranță este nevoie de multă prostie, lipsa de imaginație morală,  și de un egotism mai profund decât al celui mai calic bancher de pe Wall Street pentru a te proclama drept comunist după toate dezastrele umane pe care această ideologie le-a adus în secolul trecut. Într-adevăr, o afirmație a lui Niemeyer surprinde nu doar acest egotism, dar încapsulează mare parte din boala egotistă a multor artiști moderni și arhitecți: „Oricine ajunge în Brasilia s-ar putea să fie plăcut impresionat de oraș sau nu, dar nu poate spune că mai văzut așa ceva vreodată”. Același lucru ar fi adevărat dacă Brasilia ar fi fost construit din unt înghețat, dar nu problema originalității se află în discuție.

Incompetența crasă a lui Costa ca planificator urban, cel puțin din punctul de vedere al experienței urbane a umanității, depășește imaginația. Dar desigur, evaluarea competenței cuiva depinde de ceea ce crede cineva că respectivul încearcă să realizeze. Am învățat această lecție dificilă în Tanzania, unde președintele Julius Nyerere (care în prezent se pregătește pentru canonizare) a redus țara prin politicile sale la un nivel de sărăcie fără precedent, în timp ce vorbea în permanență despre nevoia de dezvoltare economică. De aici am tras concluzia că era de o incompetență ieșită din comun, dar din momentul în care am presupus că scopul său era de a rămâne la putere timp de 25 de ani, fără prea multă opoziție, vălul de pe ochii mei a dispărut. Era, de fapt, foarte competent.”

Ce a făcut, atunci, Costa (să nu scăpăm din vedere pentru o clipă intențiile sale)? A gândit orașul conform concepțiilor lui Le Corbusier: ambasadele aici, hotelurile dincolo, locuri de petrecere a timpului în altă parte – fiecare cartier funcționalizat, deconectat prin spații deschise imense, fără posibilitatea de a ajunge în aceste zone, cu excepția transportului auto. Pentru excentricii care doreau să se plimbe sau să meargă cu bicicleta nu a fost gândită niciun fel de posibilitate a  umbrei: oamenii erau descurajați de soare și caniculă – temperatura depășește adesea 37 de grade (aceeași problemă există și în orașul indian Chandigarh, gândit de Le Corbusier, ceea ce sugerează, pentru a folosi o expresie iubită de marxiști, că nu este vorba de o coincidență).

Puținele bănci de beton disponibile – de exemplu, cele din Piața Celor Trei Puteri – sunt astfel construite astfel încât să le dea potențialilor îndrăzneți o durere de spate în cinci minute și iritații pe șezut, și nu pot să nu-mi amintesc remarcile profetice ale marchizului de Custine în privința spațiilor deschise din St. Petersburg, și anume că o mulțime adunată acolo înseamnă revoluție. Posibilitatea  ca o mulțime să se adune spontan în Brasilia a fost complet eliminată, totuși. Este un oraș  mai susceptibil de lovituri de palat decât de revoluții. Probabil acesta a fost unul dintre motivele subiacente pentru proiectarea sa, la fel cum bulevardele lui Haussmann erau proiectate să le dea soldaților șanse mai bune de a doborî gloatele revoluționare.

Omul din Brasilia este în esență o insectă, un fel de furnică, sau mai degrabă o bacterie nocivă.”

Astfel de clădiri și orașe se vor prăbuși inevitabil într-o zi. Nu ar trebui restaurate sau reconstruite. Turișii care ajung în Brazilia merg la Rio, nu în Brasilia, pentru același motiv pentru care turiștii din Franța vizitează vechiul Paris fără să acorde vreo atenție suburbiilor moderniste înfiorătoare. Doar arhitecții și planificatorii cei mai aroganți cred că oamenii normali doresc să părăsească frumusețea și grația orașelor pentru a trăi într-o mașină de beton.