Într-un extras din cea mai recentă carte a sa „Why women have better sex under socialism”, Kristen Ghodsee citează abundent din operele dramaturgului socialist George Bernard Shaw, pentru a întări argumentul său asupra sexismului inerent din capitalism. Piața liberă forțează femeile să devină dependente de bărbați, susține Shaw, transformând sexul într-o mită în schimbul siguranței financiare. Folosindu-se de analiza lui Shaw, Ghodsee ajunge la concluzia că piața liberă transformă femeile în sclave, căci altfel, în socialism, ele ar fi libere și fericite.
Ca să nu spunem mai mult, a-l cita pe Shaw reprezintă o alegere ciudată dacă scopul îl reprezintă o libertate și o independență mai mare. Shaw, care era un apologet al celui mai violent și opresiv dictator, avea un dispreț pătimaș pentru libertate: „Mussolini, Kemal, Pilsudski, Hitler, toți se pot baza pe mine pentru a-i evalua pentru abilitatea lor de a livra bunuri și nu pentru….idei confortabile de libertate.”
Pentru Shaw, „bunurile” nu puteau fi livrate decât dacă oamenii se aflau legați într-o sclavie universală față de stat. Această înlănțuire era necesară pentru bunăstarea oamenilor. Majoritatea oamenilor erau niște bestii care, atunci când erau lăsați la cheremul lor, nu puteau avea grijă de ei și din acest motiv era nevoie ca statul să intervină pentru a le „reorganiza” viețile pentru ei.
În opinia lui Shaw, culmea civilizației a fost atinsă în Uniunea Sovietică. În timpul „pelerinajului” efectuat în 1941 în tărâmul de vis al lui Stalin, lui Shaw i s-a arătat o parte din ce a numit el „tărâmul speranței”. A negat faptul că regimul a trimis în lagăre un număr considerabil de opozanți politici, descriind gulagul drept o destinație de vacanță populară. „Din câte înțeleg, ei pot să stea acolo cât doresc”, a spus el.
Ceea ce nu înseamnă că nu era un ignorant voluntar al atrocităților staliniste. Mai degrabă, le apăra. Acceptând orb propaganda comunistă, Shaw argumenta că dictatorul a fost forțat să execute în masă oamenii pentru a proteja țara de „exploatatori și speculanți”. De asemenea, crimele erau necesare pentru a menține o forță de muncă competentă. După cum scria în 1933 „nefericitul comisar” trebuie să-și împuște proprii muncitori „astfel încât să întrebe cu mai multă autoritate restul personalului dacă au priceput faptul că ordinele sunt date ca să fie executate”.
Dar a-i ucide de cei ineficienți și neascultători era doar primul pas pentru construcția unei societăți mai bune. Shaw a pledat și pentru un program eugenic extins. „Dacă ne dorim un anumit tip de civilizație și cultură trebuie să exterminăm acel gen de oameni care nu se potrivesc cu un astfel de ideal”. Printre ei se aflau o întreagă paletă de „nedesăvârșiți”.
Într-un jurnal de știri, el se face un ecou al ideilor naziste: „dacă nu îți poți justifica existența…atunci este clar că nu putem folosi organizarea socială pentru a te ține în viață, deoarece viața ta nu ne aduce niciun beneficiu și nici ție nu-ți poate fi de mare folos”.
Dar tendințele sale criminale nu s-au oprit aici. Un număr considerabil de oameni, susținea Shaw în anul 1948, nu se vor plia niciodată pe linia oficială și din acest motiv nu au niciun folos pentru restul societății. „Cei neguvernabili, cei sălbatici, cei lipsiți de conștiință, idioții, miopii egocentrici, tâmpiții, ce facem cu ei? Să nu îi pedepsim. Să-i ucidem, ucidem, ucidem, ucidem, ucidem”.
Deși mulți dintre intelectualii secolului al XX-lea au fost îndrăgostiți de eugenie, cu siguranță niciunul nu a fost mai dedicat măcelăririi a milioane de indivizi decât Shaw. Timp de decenii, dramaturgul a fost un apărător consecvent al genocidului, refuzând să-și atenueze punctul de vedere, chiar și după ce întreaga grozăvie a lagărelor naziste a fost dată publicității. Și cu toate acestea, sunt atât de mulți stângiști care continuă să se uite la preceptele politice ale lui Shaw.
Fintan O‘Toole scrie în „The Irish Times” că „lumea nu a avut nicicând o nevoie mai mare de George Bernard Shaw”. Folosindu-se de o metaforă sugestiv de violentă, O’Toole laudă felul în care Shaw și-a exersat personalitatea ca o mitralieră pe „pietățile patriarhiei imperial victoriene” (…)
Alți scriitori au sărit în apărarea lui Shwa admițând că uneori a spus lucruri dezgustătoare, dar considerând afirmațiile sale mai extreme drept „satiră”. Cu toate acestea, dată fiind insistența lui Shaw timp de decenii pentru promovarea totalitarismului, este dificil de crezut că era ceva „satiric”. Filosofia sa sângeroasă pare să fi fost în întregime naturală.