Ce se întâmplă când liceenii nu mai citesc

De acum este un fapt binecunoscut că americanii nu mai citesc. 14% nu știu să citească, iar 13% nu știu să citească bine. Potrivit Centrului de Cercetări Pew, unul din patru adulți nici măcar nu s-a sinchisit să pună mâna pe o carte anul trecut.

Dar, veți spune, aceștia sunt adulți. Sunt prinși cu munca, cu obligațiile de părinți și cele sociale, așa că nu au mult timp pentru citit.

Copiii de liceu reprezintă o cu totul altă categorie. La urma urmei, petrec o mulțime de timp în școală. Nu ar trebui ca măcar acest lucru să-i ajute să citească un număr rezonabil de cărți?

Însă lucrurile nu stau așa, conform unui nou studiu al Asociației Americane de Psihologie. Cercetarea, dirijată de psihologul și profesorul Jean Twenge, a descoperit că practica lecturii în rândul adolescenților se află într-o stare mai proastă decât se aștepta. În anul 2016, doar 16% dintre liceeni au citit zilnic dintr-o revistă sau o carte. În urmă cu 40 de ani, 60% dintre liceeni făceau asta. Este o prăbușire dramatică.

După cum explică Twenge, adolescenții au înlocuit cărțile și presa scrisă cu activități digitale precum jocurile video și social media. O astfel de situație este îngrijorătoare deoarece îi va predispune, printre altele, la eșecuri în facultate când trebuie să citească sute de pagini pentru a fi la zi cu temele: „a fi capabil să citești un text lung este crucial pentru a înțelege chestiuni complexe și a dezvolta abilități de gândire critică. Democrațiile au nevoie de votanți informați și cetățeni implicați care pot gândi, iar acest lucru s-ar putea să fie mai dificil pentru oameni, indiferent de vârstă, acum când informația online a devenit normă”, susține Twenge.

Observația sa îmi aduce în minte o remarcă făcută de filosoful conservator Richard Weaver, de la Universitatea din Chicago. În cartea sa, „Ideas have consequences”, Weaver susține următoarele: „Pentru omul de cultură tot trecutul este relevant. Pentru burghez și barbar este relevant doar ceea ce are legătură imediată cu instinctele lor. Doar aceia care își amintesc au simț de apartenență, dar oricine are acest simț este cel puțin în prima clasă de filosofie. Afirmația lui Henry Ford că istoria este un gunoi reprezintă o observație perfect adecvată pentru un industriaș burghez, și a fost urmată de o alta, la fel de caracteristică: credințele trebuie să dispară. Tehnologia emancipează oamenii nu doar de memorie, ci și de credință”

Asemenea observații ar trebui să ne pună pe gânduri. Tehnologia nu este neapărat un lucru rău pe care ar trebui să-l eliminăm cu totul. Folosit cu discernământ este fără îndoială un instrument util.

Dar dependența noastră de ea nu spune ceva relevant despre instinctele noastre cele mai profunde? Dacă suntem incapabili să interacționăm cu idei și cărți din trecut și putem funcționa doar cu media de aici și acum, nu suntem în pericol de a pierde mai mult decât memoria noastră istorică?