De ce tot nu știe Johnny să citească

În anul 1955, provocat de problemele pe care le avea la citit copilul unui prieten, Rudolf Flesch a scris cartea „De ce nu știe Johnny să citească”. Cartea a devenit un imens succes de vânzări și este încă în print.

Flesch și-a dat seama că motivul pentru care mulți copii nu știu să citească ținea de metoda de predare din școli. Profesorul E.D. Hirsch a numit această metodă, populară în vremea sa, metoda „privește-spune”. Metoda „privește-spune” era doar una dintre multele metode de învățare de tipul „cuvânt întreg”, „limbaj întreg” sau ghicit de cuvinte care au invadat ca o molimă educația la începutul secolului al XX-lea.

Hirsch a pledat pentru învățarea fonetică, o metodă care îi învață pe copii corespondența literă-sunet  din cuvinte, și o sumă reguli pe care le pot folosi și care, împreună cu sunetele, le permit să citească cuvântul.

„De ce nu știe Johnny să citească” a fost unul dintre primele atacuri direcționate în ceea ce s-a numit „războaiele cititului”, o serie de dezbateri publice despre cum ar putea copiii să învețe mai bine să citească. Și întotdeauna avocații foneticii trebuiau să rivalizeze cu establishmentul educațional.
Într-o încercare de a tranșa această dispută Comisia Națională pentru Citit a fost convocată în anul 1999. Comisia a revizuit toate cercetările efectuate din 1966 și până atunci și a ajuns la concluzia că cea mai bună metodă de învățare a cititului este prin educația fonetică sistematică.

Bineînțeles că studiul a avut un impact asupra predării în multe școli, dar programele profesorilor au rămas neschimbate, iar problemele identificate de Flesch în 1955 – și mai târziu în cartea sa din 1981 „De ce Johnny tot nu știe să citească” – s-au menținut în continuare.

Din acest motiv este atât de frustrant să citești istorii despre copii care nu știu să citească, precum cei de la școlile din Bethlehem, Pennsylvania, unde profesorii folesesc metode dovedite ca fiind eronate și care nu fac altceva decât să promoveze analfabetismul.

În anul 2015, doar 56% din copiii din Bethlehem știau să citească, așa că au apărut semne de întrebare.

Problema?

Profesorii discutau despre cum elevii ar trebui să abordeze cuvintele într-o poveste. Când un copil ajungea la un cuvânt pe care nu-l știa, profesorul îi spunea să se uite la poză și să ghicească.

Ghicitul de cuvinte. Profesorii se pare că nu aveau nicio idee despre cum să predea cititul. Credeau că dacă invocă pur și simplu cuvinte, studenții le vor ghici. Toți aveau diplome dar niciunul dintre ei nu a fost învățat cum să-i învețe pe copii să citească.

Exact. Suntem în anul 2019. Am trecut prin numeroase faze ale „războiului cititului”, Comisia Națională și-a spus părerea, însă profesorii nu au auzit încă acest lucru.

Liderii de la școlile din Bethlehem au trecut la treabă însă și au rezolvat problema. Acum predau fonetica și cititul s-a îmbunătățit.

Dar mii de copii suferă în instituții de învățământ care nu știu să predea cea mai elementară abilitate școlară: cititul.