Marijuana, bolile mentale și violența

20/02/2019    |   de Walter Williams

Zece state și Washington D.C. au legalizat consumul recreațional  de marijuana. Alte 22 de state, împreună cu teritoriile americane Puerto Rico și Guam, au permis folosirea marijuanei pentru scopuri medicale. Să examinăm câteva dintre problemele ascunse ale consumului de marijuana. Înainte de a începe, dați-mi voie să vă prezint opiniile mele cu privire la folosirea  oricărui drog recreațional sau medicinal. Fiecare dintre noi este propriul său stăpân. Dacă alegem să folosim anumite substanțe care ne pot distruge sănătatea, care ne pot omorî sau ne pot face praf viața, avem dreptul acesta. Dar nu avem dreptul de a-i răni pe alții în timp ce ne rănim pe noi.

Alex Berenson este un absolvent al Universității Yale, cu specializări în istorie și economie. El a ținut un discurs luna trecută la Hillsdale College’s Allan P. Kirby, Jr. „Center for Constitutional Studies and Citizenship” în Washington, D.C., cu privire la pericolele ascunse în consumul de marijuana. „Aproape tot ceea ce credeți că știți despre beneficiile de sănătate ale canabisului este greșit, aproape tot ceea ce avocații consumului și media v-au spus timp de o generație este greșit”, a fost concluzia sa.

Ingredientul activ în marijuana este tetrahydrocannabinol sau THC. Marijuana este cel mai adesea prescrisă pentru dureri, dar este rareori testată în comparație cu alte analgezice, precum ibuprofen.  Anul trecut în iulie, un studiu de patru ani efectuat pe pacienți australieni care aveau dureri cronice a arătat că folosirea canabisului era asociată cu o durere mai mare. Marijuana, ca și alcoolul, este un analgezic prea slab pentru persoanele care sunt în faza terminală a cancerului. Au nevoie de opiacee. Potrivit lui Berenson, „chiar și avocații canabisului, cum este Rob Kampia, cel care a fondat Marijuana Policy Project, recunosc că au avut în vede legi pentru folosirea medicală a marijuanei doar ca o soluție de a proteja consumatorii recreaționali”.

Susținătorii legalizării marijuanei pledează că astfel se reduce consumul de opiacee. Dar nu este adevărat. În opinia lui Berenson, „Statele Unite și Canada, țările în care se înregistrează cel mai mare consum de opiacee, au, de asemenea, cel mai grave probleme cu….canabisul”. Marijuana prezintă nu doar o amenințare devastatoare la adresa sănătății fizice, ci și un pericol pentru cea mentală. Un studiu din 2017 al Academiei Naționale de Medicină a descoperit că „folosirea canabisului mărește riscul de a dezvolta schizofrenie și alte psihoze. Cu cât este mai mare consumul, cu atât mai mare riscul…Consumul regulat de canabis este foarte probabil că mărește riscul de a dezvolta tulburări de anxietate socială”. De asemenea, într-o lucrare apărută anul trecut în American Journal of Psychiatry se arăta că indivizii care au folosit marijuana în 2001 erau de trei ori mai susceptibili să folosească opiacee trei ani mai târziu, chiar și după ce se ajustau alte riscuri potențiale.

Un alt aspect ignorat astăzi este faptul că marijuana este mult mai puternică decât era în anii 70, când conținea mai puțin de 2% THC. Astăzi, în mod curent canabisul conține 20-25% THC, ca urmare a agriculturii sofisticate și a tehnicilor de clonare.  Drept urmare, are un efect mai puternic și mai rapid. Berenson susține că diferența dintre marijuana de ieri și cea de azi este aceeași ca între „aproape o bere și un martini”.

Berenson menționează mai multe studii și cercetări care relevă o relație între consumul de marijuana, violență și crime. Potrivit unui studiu din 2007 din „The Medical Journal of Australia” efectuat pe 88 de condamnați pentru crimă sub influența substanțelor psihotropice, aproape două treimi folosiseră marijuana. O lucrare din 2012 din „The Journal of Interpersonal Violence” a examinat peste 9000 de adolescenți și a descoperit că folosirea marijuanei era asociată cu o dublare a violenței domestice. Primele patru state care au legalizat utilizarea marijuanei în scopuri recreaționale au fost Colorado, Washington, Alaska și Oregon. În anul 2013, aceste state luate împreună au înregistrat 450 de crime și 30.300 de tâlhării cu violență. În anul 2017, au înregistrat 620 de crime și 38.000 de tâlhării cu violență – o creștere de 37% pentru crime și 25% pentru tâlhării. Adică, o creștere cu mult mai mare decât cea înregistrată la nivel național, chiar ținând cont de diferențele de populație.

Una din problemele legate de legalizarea marijuanei este aceea că oferă legitimare socială. O strategie preferabilă ar fi simpla decriminalizare, ceea ce nu implică sancțiune socială. Mai mult, unde o activitate infracțională nu este asociată cu folosirea drogurilor, ar trebui tratată ca o problemă medicală, și nu ca o problemă penală.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *