Selfie cu sufletul

Ca practic mai toată lumea, imediat ce mă trezesc mă uit la telefon sau deschid computerul ca să văd ce s-a mai întâmplat în lume cât timp am fost absent. Îți poți da seama imediat că nu s-a întâmplat mare lucru când vezi titluri de genul „Numărul femeilor americane care pretind că sunt vrăjitoare este în creștere”.

De fapt, astfel de povești sunt mult mai interesante și importante decât „Președintele de-nu-știu-unde a fost asasinat” deoarece arată, sau măcar sugerează, tendințele mai profunde din societatea noastră.

Potrivit articolului, între un milion și un milion și jumătate de americani se „autoidentifică” (sinistru cuvânt!) drept vrăjitori. Vrăjitoris – sau Wicca – este acum religia cu cea mai rapidă creștere – sau este mai degrabă un hobby, precum croșetatul sau filatelia? – în America și, fără îndoială, pretutindeni în civilizația noastră decadentă. Nu este la fel de comună precum tatuajele, dar nu poți să nu te gândești că cele două sunt, cumva, legate .

Articolul era interesant atât pentru ce spunea cât și pentru ce nu spunea. Într-adevăr, am putea spune despre jurnaliști, ziare, reviste, bloguri și site-uri că își dau arama pe față prin omisiunile lor. Aceasta este cu atât mai adevărat într-o epocă a corectitudinii politice și a autocenzurii cum este cea în care trăim noi, în care toți se tem să nu atragă asupra lor furia ideologică. Mulțumită așa-numitei social media, am pierdut una dintre cele mai îndrăgite libertăți, și anume libertatea de opinie.

Dar ca să ne reîntoarcem la vrăjitoria americană, în curând probabil că vom avea zeci de milioane de practicanți, dacă e să ne luăm după răspândirea tatuajelor și a altor manifestări de prost gust. Ceea ce era mai semnificativ era că articolul nu oferea un profil demografic al vrăjitoarelor: pentru autorul articolului (sau poate pentru editor) o vrăjitoare este o vrăjitoare și atât. Sau cel puțin asta este ceea ce voia ca cititorii ziarului să citească, deoarece nu vrea să fie acuzat că are prejudecăți. La urmare urmelor, cuvintele „vrăjitoare” și „vrăjitorie”, chiar și astăzi, nu au conotații foarte favorabile. Nimeni nu spune „este o vrăjitoare” și înțelege prin asta „este o persoană foarte drăguță cu care este o plăcere să iei masa.”

Ar fi interesant de realizat un studiu pentru a vedea cum își imaginează oamenii profilul demografic al vrăjitoarei americane obișnuite. În ceea ce mă privește, pot spune doar că imaginea lui Hillary Clinton îmi vine irezistibil în minte: un milion sau mai bine de Hillary Clinton care zboară pe cozi de mătură! După cum spun francezii, „Quelle horreur”!

Îmi imaginez vrăjitorii (predominant femei, desigur, cu excepția unor bărbați emasculați, care nici măcar nu se ridică la nivelul magicienilor) având acea expresie facială de autoîndrepretățire crudă, pe care Clinton o purta ca o mască din teatrul Noh. Ar fi, de asemenea, interesant de știut cum votează vrăjitoarele americane moderne. Intuiția mea (deși admit că nu este mai mult decât o intuiție) este că în proporție de cel puțin 90% votează cu democrații. Este ușor de imaginat un comitet „Vrăjitoarele pentru Hillary”, dar este greu să-ți imaginezi unul de tipul „Vrăjitoarele pentru Donald”. Orice s-ar spune pentru sau împotriva lui Trump, este puțin probabil să fie foarte popular în rândul vrăjitoarelor.

Aș spune că vrăjitoarele sunt, ca să folosesc o frază pe care o detest când o aud în gura pacienților mei, „spirituale fără a fi religioase”. Există ceva autolaudativ în această expresie, ca și cum persoana care o folosește pretinde că este în același timp profundă filosofic și bună moral.

Oamenii „care sunt spirituali dar nu religioși” cred în puterea vindecătoare a ginsengului și a liniilor Nazca, și le-ar plăcea să danseze dezbrăcați la Stonehenge în timpul solstițiului de vară, dacă le permite vremea. Oamenii spirituali, dar nu religioși, își oferă libertatea de a crede orice absurditate, iar dacă le contești ideile îți vor replica „ei bine, asta e opinia mea”, ca și cum o astfel de afirmație ar tranșa chestiunea.

În ceea ce mă privește prefer magia neagră celei albe. Cel puțin are o conexiune cu o emoție umană reală, și anume ura. Îmi pot foarte bine imagina satisfacția de a înfige ace în efigiile unui dușman (poate fi cathartic, chiar dacă ineficient practic), dar nu și presupusele beneficii ale ceremoniilor de magie albă.

Îmi dau seama că am prejudecăți, dar nu este ca și cum aș fi intolerant. Din partea mea, oamenii pot să creadă orice năzbâtie vor să creadă. Aș spune chiar că și eu cred o mulțime de prostii, iar mintea mea probabil seamănă cu o cameră învechită care nu a mai fost curățată de mulți ani. Mai mult, nu toate acțiunile mele sunt în acord cu credințele mele. Între credință și practică este o mare prăpastie. Crede și lasă-i și pe alții să creadă, zic.

Mi-ar plăcea să știu care e nivelul educațional al vrăjitoarei americane obișnuite. Nu m-ar mira să fie peste medie, chiar mult peste medie. Nicio prostituată semianalfabetă nu ar putea crede ceva atât de prostesc. Puteți spune ce doriți despre prostituatele semianalfabete, dar sunt de regulă cu picioarele pe pământ. Părerea mea este că sunt mai multe vrăjitoare cu o diplomă în istoria artei decât te-ai aștepta la prima vedere.

În ziua în care am citit despre răspândirea vrăjitoriei în suburbiile din America (presupun că vrăjitoarele sunt din clasa de mijloc) a apărut o poveste despre un cuplu care a murit în timp ce își făcea un selfie. Se pare că numărul celor care mor în timp ce își fac selfie este, de asemenea, în creștere. Vrăjitoria  – și spiritualitatea fără religie – este selfie-ul sufletului.  Sunt credințele unor oameni care nu vor să se supună nimănui în afara propriei persoane, dar care nu vor să fie singuri în univers. Vor să-și aleagă propriul zeu din supermarketul spiritual, în care cel mai înalt adevăr este ceea ce eu aleg ca valid pentru mine, în același fel în care prefer un anumit tip de prosoape de bucătărie.