Trăiască Elveția!

Ei bine, eu am fost. Am stat o săptămână întreagă acolo. Foarte plictisitor. Niciun război, nicio criză internațională, nicio crimă, niciunul dintre lucrurile care dau savoare vieții, mai ales pentru oameni cu sângele iute cum suntem noi. Nimeni nu știa măcar cine este președintele țării. Elvețienii nu au avut niciodată parte de un președinte mare. Eroul lor național este încă tipul acela cu arbaleta.

Nu încerc să fac o sugestie blasfemică prin a spune că Elveția este cea mai mare țară din lume, dar este o afirmație de bun simț să spui că este cea mai normală. A avut mai puțină istorie în ultima mie de ani decât au avut țările africane în ultima generație. Știți blestemul chinez: „Să ai parte de vremuri interesante”. Elvețienii nu își aduc aminte de vremuri interesante. Sunt mândri de istoria lor în care nu au făcut istorie.

Elveția a stat deoparte în ultimele două războaie mondiale, motiv pentru care este disprețuită de genul de oameni care cred că războiul este o obligație. Elvețienii par să creadă că restul lumii se poate măcelări reciproc în linişte, fără ca ei să ia parte. Nu au făcut parte niciodată din ONU, NATO sau Uniunea Europeană. Se mulțumesc să se adăpostească în Alpii lor protectori, în timp ce americanii traversează două oceane – chiar în același timp dacă e nevoie – ca să ia parte la un război bun. Nici nu au trupe, vase de război, submarine și baze militare peste tot în lume. Și nici bombe atomice.

Pe scurt, elvețienii sunt ceea ce oamenii care gândesc cum trebuie au deprins a numi drept „izolaționiști”. Și-au afirmat cu încăpățânare independența. Drept consecință, un număr imens de elvețieni nu au avut parte de moarte violentă în secolul al XX-lea.

Ah, și a propos, elvețienii nu sunt afectați nici de terorism. Osama bin Laden probabil că nu a auzit niciodată de Elveția, asta doar dacă nu și-a depozitat banii acolo. Nu o fi cea mai mare țară de pe glob, dar nici nu exisă cineva care să o numească marele Satan.

Nu că elvețienii nu ar fi gata să se apere pe sine. Bărbații sunt obligați de lege să facă parte dintr-o miliție și să țină arme de foc în casă. Dar când vorbesc de „apărare”, ei înțeleg apărare – nu imperiu, nu Noua Ordine Mondială, nu „leadership global”.

Au un sistem de guvernare federal, iar în Elveția federal încă înseamnă, în mod ciudat, descentralizat. Fiecare canton își protejează independența. Președintele națiunii are puțină putere și oportunități limitate pentru a atinge „măreția”. Francul elvețian este una dintre cele mai stabile monede. Băncile elvețiene sunt cele mai sigure seifuri ale lumii.

În mod firesc, o țară atât de liberă, pașnică și prosperă nu va fi lăsată de capul ei. În urmă cu câțiva ani au existat plângeri față de presupusa implicare a Elveției în depozitarea „aurului nazist”, ceea ce s-a dovedit a fi o escrocherie, o încercare de a șantaja Elveția. Li s-a dat să aleagă între a veni cu miliarde sau a fi supuși oprobriului internațional și sancțiunilor. Mai târziu, s-a dovedit că aurul naziștilor ținea de mitologie, iar acuzațiile erau o campanie de defăimare cinică.

Independența este întotdeauna urâtă de centralizatori și globaliști (…) Elveția este urâtă pentru că nu face parte din „comunitatea internațională”.  Aș oferi exemple strălucitoare de rezistență în fața presiunii globalismului, dacă aș avea vreunul.

Elveția s-a bucurat de genul de istorie la care au sperat odată americanii.  Dar în timp ce America a fost târâtă în problemele vechii lumi de care americanii sperau să scape, Elveția a reușit să se desprindă cu succes de tulburările lumii fără să părăsească Bătrânul Continent. Dacă vrei distracție în Elveția, trebuie să te descurci de unul singur. Statul nu te va ajuta. Elveția este o țară în care mai mulți oameni mor în accidente de ski decât în război.

Istoria Elveției este cea mai de succes poveste a lumii moderne și cu toate acestea nu auzim niciodată despre ea. De ce? Deoarece face de rușine celelalte state. Majoritatea conducătorilor doresc să-și americanizeze țările lor, însă dacă le-ar păsa cu adevărat de popoarele lor – viața, libertatea, proprietatea și tot restul – ar încerca să își elvețienizeze țările. Este un simptom al timpurilor că sunt nevoit să inventez acest verb indispensabil.

copyright (c) Fitzgerald Griffin Foundation, fgfBooks.com