O căsătorie progresivă

Cum progresează căsnicia voastră?

Această întrebare simplă este o cale de a atrage atenția asupra dreptei-judecăți în privința progresului și a vieții creștinești. Mi-am pus întrebarea mie – sunt căsătorit de 43 de ani. Primul meu gând a fost „ce înseamnă progresul într-o căsătorie?” Îmi iubesc soția mai mult sau mai puțin?  Cum ar arăta o iubire mai mare?

Problema în căsătorie este că progresul nu reprezintă criteriul adecvat de măsurare. Cuvântul „progres” se referea în sensul primar la călătorie. „Progres” însemna să călătorești mai departe. Astfel „Pilgrim’s Progress” (aluzie la romanul lui John Bunyan, „Drumul pelerinului” – n.trad.) însemna în fapt „călătoria pelerinului”. Dacă mariajul este o călătorie, se măsoară cel mai bine prin cum se încheie ea. Din punctul acesta de vedere 43 de ani reprezintă foarte mult progres și mă rog ca această călătorie să fie abia la început.

Imaginea progresului străbate toată cultura noastră. Nu este o idee veche, într-adevăr, ci mai degrabă este sinonimă cu modernitatea. Este probabil una dintre cele trei idei dominante din cultura noastră.  Așadar, cum putem să îndurăm a fi căsătoriți fără „să facem progrese”?

Îndurăm a fi căsătoriți pentru că ne mulțumește într-un fel sau altul. Părinții mei au fost căsătoriți vreme de 60 de ani într-o relație care era probabil la fel de mulțumitoare pentru amândoi. Adică, problemele pe care i-am văzut că le au, țineau, în principal, de fiecare dintre ei și ar fi rămas niște probleme indiferent de cum ar fi trăit sau cu cine ar fi trăit.

Tatăl meu s-a implicat în munca sa la fel cum a făcut-o și în căsătorie. Un an era probabil diferit de altul, la fel cum o zi diferă de alta. Dar când s-a retras, s-a retras din aceeași meserie (mecanic auto) pe care a făcut-o toată viața.

Pentru o mare parte din istorie, oamenii au trăit fără progres. Au trăit și au murit, s-au bucurat de zile bune și au trecut prin zile rele. Desigur, de-a lungul timpului ființele umane au făcut anumite descoperiri care au dus la o mai mare bogăție și la o tehnologie avansată, ceea ce ne-a permis să avem succes și să umplem toate colțurile lumii.

Dar, ca și căsătoria, viața oamenilor nu s-a schimbat și nu se schimbă. Iluzia progresului apare din lucrurile pe care alegem să le măsurăm. Dacă acumularea de bogăție reprezintă progres atunci este evident că unii fac progrese. Dar cineva nu poate decât trăi cu bogăția. Și, ca și mariajul, acea trăire nu poate fi făcută decât într-un anumit timp. Același lucru se poate spune și despre tehnologie.

Ceea ce încerc să sugerez aici este că viața însăși este precum căsnicia. Nu este ceva care poate fi descris de ideea de progres.  Viața este „un progres” în sensul de călătorie. Dar sfârșitul călătoriei este la fel de inevitabil ca întotdeauna și acela al omului de azi nu diferă în niciun fel de sfârșitul celui mai sălbatic om din peșteră.

Presupun că întrebarea justă este „cum îți trăiești viața?” A ști care este măsura adevărată după care trebuie să răspundem înseamnă a ști cum să trăiești.