Pâine și circ

Supermarketurile sunt fără îndoială foarte comode, dar comoditatea și o selecție bogată de perisabile ieftine sunt departe de a reprezenta binele suprem. Supermarketurile distrug micile magazine de provincie, esențiale pentru viața socială. Încerc să le evit, dar ca mai toată lumea recurg la ele de fiecare dată când mă grăbesc, ceea ce înseamnă – de când m-am pensionat – aproape tot timpul. Trăiesc cu un sentiment de vinovăție când o fac, deoarece dacă nu vom cumpăra de la micile magazine ele vor dispărea cu totul. Dacă vor dispărea, nu vom putea da vina pe supermarketuri. Noi suntem cei responsabili de urmărirea unor zei falși prin sponsorizarea lor.

Supermarketurile au amputat oamenilor conștiința ritmului sezonier al naturii, cel puțin în materie de hrană, până într-acolo încât uităm că mai există așa ceva. Totul este la îndemână, în orice moment, importat din toate colțurile lumii. Doar câteva produse, precum lici și anghinarea rămân accesibile doar sezonier, dar Omul nu poate trăi doar cu lici și anghinare. (A propos, cele mai bune lici sunt cele din insula Reunion).

Urăsc supermarketurile și pentru îngrozitoarea lor muzică obligatorie, pompată precum gazul otrăvitor; te simți ca un șoarece aflat într-un laborator experimental, manipulat de psihologi care încearcă să afle cu precizie care tip de muzică îi face pe oameni să cumpere mai mult din ceea ce nu au nevoie. Iar anunțurile stupid de vesele care survin din când în când și care îi anunță pe clienți vestea cea bună că săptămâna aceasta este reducere la nuga îmi completează enervarea.

Dar lunea trecută, eu și soția am fost obligați să ne facem cumpărăturile în supermarketul local, după ce ne-am întors în Franța, deoarece în Franța lunea este noua duminică, când majoritatea magazinelor sunt închise. Presupun că este o decizie întemeiată din punct de vedere comercial, weekendul fiind weekend, oamenii fiind astfel liberi să facă cumpărături duminica mai lesne decât luni. În fine, regret ca într-o zi din săptămână totul să fie închis, iar oamenii să fie liberi atât de muncă, cât și de distracții, ca să nu spunem nimic de cumpărături. Dar presupun că o zi cu adevărat de odihnă i-ar pune față în față cu goliciunea vieților lor. Inabilitatea lor de a reflecta sau de a își petrece timpul cu alți membri ai familiei fără stimulare exterioară ar fi dezgolită în toată plenitudinea. Într-un regim de pâine și circ, spectacolul trebuie să continue fără întrerupere.

Oricum ar fi, am intrat în supermarket și dintr-odată, spre marea mea surpriză, mi-am adus aminte de vizitele făcute în magazinele din țările comuniste, care aveau șiruri lungi de rafturi aproape goale pe care se găseau câteva sticle cu fructe sau legume (imposibil de spus la prima vedere care erau unele sau altele) pe care chiar și aceia care erau disperați să cumpere ceva le refuzau.

Desigur că supermarketul din Franța tot ar fi părut un autentic corn al abundenței pentru locuitorul oricărei țări comuniste din anii 80, dar cu toate acestea era pentru mine în continuare un șoc să descopăr că nu exista în fapt niciun produs proaspăt în magazin, de parcă ar fi trecut pe acolo lăcustele. În realitate, magazinul pur și simplu nu fusese aprovizionat în ultimele trei zile și ca urmare a rămas fără stocuri.

Șocul produs a fost salvator. Criza, la urma urmei, fusese produsă nu de vreo degringoladă economică sau de începutul unui război civil, ci de acțiunea câtorva mii de oameni care au blocat depozitele și străzile pentru a protesta împotriva creșterii taxelor la motorină. Fără să intrăm în detaliile protestului – demonstranții cred că Emmanuel Macron nu are niciun fel de cunoaștere a vieții trăite de francezii obișnuiți și nu știe ce înseamnă să te îngrijorezi de factura la telefon sau de alte plăți – acesta ne-a reamintit cât de fragil este ceea ce noi luăm de-a gata, și anume o aprovizionare neîntreruptă cu zmeură, banane și altele.

Rafturile goale mi-au adus aminte nu doar de țările comuniste ci și de o nuvelă a lui E.M. Forster scrisă în 1912. În mod normal numele lui Forster nu este asociat cu literatura științifico-fantastică, ci mai degrabă cu tribulațiile emoționale ale clasei de mijloc superioare din perioada edwardiană, dar în fapt el a scris unele dintre cele mai strălucite și profetice povești distopice, înainte ca fenomenul să ia ființă. Nuvela poartă numele de „Mașina se oprește”.

În povestire, practic toată lumea trăiește în niște celule individuale care sunt aprovizionate cu hrană, aer curat și tot restul, printr- mașină gigantică de distribuție, a cărei funcționare precisă nimeni nu o înțelege. Nu există practic niciun fel de contact față către față, personal, fizic, între oameni, pentru că un astfel de contact era considerat dezgustător. Dacă pentru un anume motiv oamenii trebuie să călătorească într-o anume parte a globului, o fac fără să pună piciorul pe pământ, care este privit cu repulsie. Aproape toată comunicarea interpersonală se face prin intermediul ecranelor.

Asemănarea – dacă nu exact cu lumea noastră modernă – cu tendințele din lumea noastră este izbitoare. Copiii deja petrec mai mult timp uitându-se la ecrane decât în contact unii cu alții. O mare parte din ceea ce avem nevoie sau ne dorim ne este livrat acasă fără să fie nevoie să ne mișcăm. Cu siguranță pot să trăiesc fără să fiu nevoit vreodată să-mi părăsesc casa.

În povestire, mașina care livrează totul și face posibil contactul electronic cu ceilalți se strică. Toată lumea devine neputincioasă în fața acestei nenorociri. A trecut atât de mult timp de când cineva a fost nevoit să producă sau să repare ceva încât nu au nicio idee cum se face. Dependența lor de mașină este totală iar când mașina se strică vor pieri.

Bineînțeles că nu există nicio mașină în lumea noastră care să funcționeze ca mașina din povestea lui Forster. Dar dacă va cădea internetul, iar electricitatea, gazul și apa vor pica în același timp, eu și majoritatea concetățenilor mei vom fi la fel de neajutorați precum un șoarece nou născut.

Din fericire, protestele din Franța nu vor dura mult iar eu voi uita cu totul parabola amenințătoare a lui Forster.