Postul modern

Puține lucruri sunt la fel de grele în lumea modernă precum postul. Nu este doar ideea de a-ți schimba dieta care ni se pare dificilă, ci tot conceptul și ceea ce presupune el. Vine dintr-o altă lume.

Înțelegem importanța dietei – a schimba felul în care mâncăm pentru a ne îmbunătăți forma fizică și felul în care ne simțim. Dar a ne schimba obiceiurile culinare pentru a-l cunoaște pe Dumnezeu, sau să ținem cum trebuie o sărbătoare a Bisericii, așa ceva ne este străin. De regulă, prima noastră întrebare este „cum funcționează asta?” Deoarece trăim într-o cultură utilitaristă dorim să știm care este folosul lucrurilor. Dincolo de problema utilității se află presupoziția că ceva trebuie să aibă sens pentru mine, că trebuie în ultimă instanță să controlez lucrurile, să le folosesc cum cred eu de cuviință și să le modelez în funcție de dorințe mele. Poate că am putea îmbunătăți postul?

Înțelegerea de sine modernă îi vede pe oameni în primul rând drept centre individuale de alegere și decizie. O persoană este văzută ca un produs al alegerilor și deciziilor sale – viețile noastre sunt validate prin ele însele. Astfel, noi suntem manageri.

Bineînțeles că din perspectiva creștinismului clasic există multe probleme în această viziune. Deși suntem liberi să luăm ce decizii vrem, libertatea noastră nu este nelimitată. Cea mai mare parte din viețile noastre nu este autodeterminată (…)

Viețile noastre sunt un dar de la Dumnezeu, nu creația noastră. Viața duhovnicească creștină nu este jalonată de alegeri și autodeterminare: este marcată de golirea de sine și de drumul Crucii.

Pentru un creștin modern, în apropierea Marelui Post, apare de multe ori întrebarea: „La ce trebuie să renunț de Post?” Intenția este bună, dar întrebarea greșită. Postul devine încă o altă alegere în viață, un post al consumatorului.

Practica postului a fost cu mult înmuiată în ultimele secole. Biserica Catolică a schimbat cerințele sale și a simplificat Marele Post (astăzi include doar abținerea de la carne în vinerile postului, ceea ce le face similare celorlalte vineri de peste an). Bisericile prostestante care țin seamă de post nu oferă niciun fel de recomandări, lăsând totul la latitudinea individului.

Ortodoxia continuă să fie atentă la toată amplitudinea postului tradițional, care este frecvent modificat în aplicare. În esență este o dietă vegană (fără carne, pește, vin și lactate). Unii își diminuează numărul meselor și felul de a le găti (…)

Contează toate acestea? De ce ar trebui ca într-o lume modernă creștinii să se preocupe de o practică tradițională?

În lumea modernă miza o reprezintă umanitatea noastră. Ideea că suntem indivizi care își conferă singuri valoare este pur și simplu falsă. În mod evident nu venim pe lume de unii singuri – viața este un dar. Și mare parte din ceea ce reprezintă viețile noastre este pur și simplu tot un dar. Nu întotdeauna este darul pe care oamenii ar dori să-l primească – le-ar plăcea să fie altfel decât sunt. Dar mitul lumii moderne este că noi, da fapt, ne creăm pe noi înșine și viețile noastre. Suntem doar ceea ce alegem să fim. Este un mit care funcționează foarte bine pentru o cultură construită pe consum. Identitatea vine cu un cost (…)

Dar singura viață omenească într-adevăr autentică este cea pe care o primim ca un dar de la Dumnezeu. Spiritualitatea alegerii și consumului sub masca libertății reprezintă un hău. Identitatea pe care noi o creăm este ceva efemer, un produs al imaginației și al pieții. Obiceiurile consumeriste servesc la a ne înrobi, Marele Post este o chemare la libertate.

Un post modern.

Astfel, începutul unui post modern înseamnă a te lepăda de lumea modernă însăși. Prin asta, înțeleg a te lepăda de ideea că ești un individ autogenerat, care își creează singur valorile. Nu ești definit de alegerile și deciziile tale, cu atât mai puțin de cariera ta și de cumpărăturile tale. Începi prin a recunoaște că singur Dumnezeu este Domnul (iar tu nu ești).  Viața ta are sens și scop doar în relație cu Dumnezeu. Cea mai definitorie practică a unei astfel de vieți centrate în jurul lui Dumnezeu o reprezintă rugăciunile de mulțumire.

Nu ești o lucrare în curs de execuție. Dacă ești o lucrare atunci ești lucrarea lui Dumnezeu. „Pentru că a Lui făptură suntem, zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele.” (Efes. 2:10). Nu-ți planifica un „post bun” și nu încerca să-ți imaginezi cum ar arăta un „post bun” (…) Postul nu este despre tine, ci despre Hristos și Învierea Sa.

Postește în acord cu Tradiția, și nu potrivit ideilor și planurilor tale (…) Ține postul împreună cu alții (familie, prieteni). Nu fii prea strict, nici prea lax, și dacă e posibil ține postul într-o manieră acceptabilă comun, nu planificată individual (…)

Roagă-te. Postul fără rugăciune este numit „postul diavolilor”, deoarece diavolii nu mănâncă niciodată, dar în același timp nici nu se roagă vreodată. Postim ca să ne apropiem de Dumnezeu (…)
Pe lângă post și rugăciune, trebuie să adăugăm milostenia (în special bani). Nu poți fi prea generos. Mila trebuie să fie pe cât posibilă invizibilă. Cheltuie mai puțin, dă mai mult.

A mânca, a bea, a te ruga, a face milostenie sunt activități foarte naturale. Privește la viața ta. Când de naturale sunt mesele tale? Este hrana ta procesată (de tipul celei care se servește în restaurante fast-food)? Acesta este un mod inuman de a mânca. A mânca presupune timp.  Nu este o pierdere de timp să cheltuiești șase ore din zi pentru a pregăti, a împărți, a mânca și a face apoi curat. Chiar și animalele își fac timp pentru a mânca.

Mergi la Biserică mai des (dacă Biserica ta are în Post slujbe suplimentare, mergi acolo). (…)

Distrează-te mai puțin. În ținuturile ortodoxe, adesea se renunță la distracții pe perioada Marelui Post, ceea ce poate fi foarte greu pentru oamenii moderni învățați să consume și care astfel sunt prinși într-un ciclu de suferințe și plăceri. Nu am în vedere plăcerile obișnuite precum exercițiile sau plimbatul – deși mă uimește ca un fenomen tipic modern faptul că există afaceri născocite pentru a-i ajuta pe oameni să facă lucruri normale (ca exercițiile și plimbările), până într-acolo încât și activitățile obișnuite se transformă într-un bun de consum.

Abține-te de la a privi/citi știrile și a avea/exprima opinii. Știrile nu sunt pentru a fi informat. Au în principal scopul de propagandă. Nici nu fac bine sufletului. În același fel opiniile sunt periculoase pentru sănătatea sufletului.  Sunt patimi care se dau drept gânduri sau credințe. Nevoia de a le exprima le arată adevărata natură pătimitoare.

Îmi pot imagina fără probleme o persoană modernă care trece prin toată această listă simțindu-se copleșit și întrebându-se ce mai rămâne. Ce mai rămâne este să fii om. Că așa de mult din viețile noastre nu este în mod special uman, ci o distracție efemeră explică destul de bine epuizarea și neliniștea noastră. Pentru noi nu există hrană în ceea ce nu este uman.  Și astfel ne vin în minte cuvintele lui Isaia: „Cei ce sunteţi însetaţi, mergeţi la apă, şi cei care nu aveţi argint, mergeţi de cumpăraţi şi mâncaţi, mergeţi şi cumpăraţi fără de argint şi fără preţ vin şi grăsime. Pentru ce cheltuiţi argintul vostru pentru un lucru care nu hrăneşte şi câştigul muncii voastre pentru ceva care nu vă satură? Ascultaţi-Mă pe Mine şi veţi mânca cele bune şi întru bunătăţi se va desfăta sufletul vostru.” (Isa 55:1-2).

„Întru bunătăți se va desfăta sufletul vostru…” ironia Marelui Post.