Revoluționarii iubesc îndoctrinarea copiilor. Puteți căuta să vedeți cine a spus următoarele cuvinte: „Când un oponent afirmă „nu voi fi de partea ta”, eu îi spun calm: copilul tău deja ne aparține… Cine ești tu? Tu te vei duce. Urmașii tăi, însă, sunt acum de partea noului. În scurt timp, ei nu vor ști altceva decât despre noua lor comunitate.”
Dar în realitate nu contează prea mult cine a spus-o. Este înfricoșător de adevărat și este ceea ce acești băgăcioși gândesc și explică, în același timp, de ce sunt atât de ahtiați să pună mână pe școli și pe mișcările tineretului.
Săptămâna aceasta au făcut un mare pas înainte spre obiectivul lor, adică eliminarea a tot ceea ce a mai rămas din poziția conservatoare creștină din această țară.
Unii dintre voi vor fi uimiți (eu nu) să afle că un guvern nominal conservator a anunțat săptămâna trecută extinderea obligativității cursurilor de „relații” și „educație sexuală” în întregul sistem școlar.
Desigur că, în societatea noastră lipsită de inocență, nu mai există cineva peste vârsta de șapte ani care să nu știe cum apar pe lume copiii. Această „educație” va fi despre ce să gândești, nu despre ce să faci. Dacă vei reuși vreodată să-l faci pe copil să-ți arate materialele pe care le folosesc la școală, vei descoperi că acoperă întreaga gamă de subiecte, de la eliberare sexuală la prezervative și schimbare de sex.
Multe convingeri vor deveni inavuabile și, deci, de negândit. Este deja cazul, de pildă, în majoritatea școlilor că vei fi întâmpinat cu șoc și mânie dacă spui că mariajul are loc între un bărbat și o femeie și că asta este mai bine decât formele alternative de familie.
Dacă ești isteț, nu vei risca să spui un asemenea lucru. Iată o ilustrare minoră despre cum s-a îngrădit discursul public față de trecutul nu foarte îndepărtat. Au trecut deja 20 de ani de când Channel Four a lansat serialul „Quees as Folk”, în care principalele personaje erau homosexuali.
Am fost rugat atunci să mă uit și să comentez public, așa că am spus că serialul nu este altceva decât propagandă homosexuală, care are drept scop să-i convingă pe privitori că homosexualitatea reprezintă un comportament normal. Asta era. Însă comentatorii de astăzi care au scos citatul meu din arhivă se așteaptă ca oamenii din zilele noastre să fie șocați că a putut spune cineva un asemenea lucru.
Dacă mai trăiesc 20 de ani, faptul că am avut curaj să spun și să gândesc așa ceva va fi folosit cu siguranță pentru a mă ține departe de internet și foarte probabil ca să fiu dat în judecată. Dacă credeți că glumesc, rămâneți prin preajmă. Editorialistul „The Times” Janice Turner, aflată cu mult mai la stânga decât mine, deja simte în ceafă răsuflarea rece a poliției gândirii, deoarece rezistă cu curaj conformismului pe subiectul transgender.
Toate acestea se vor întâmpla din cauza îndoctrinării obligatorii din școli, aprobate de un bărbat pe nume Damian Hinds, despre care nu se știe nimic relevant, dar care cumva a devenit secretar de stat pentru educație.
Domnul Hinds a rupt o promisiune explicită dată de guvernul conservator în urmă cu doi ani. Parlamentarul autentic conservator Edward Leigh l-a întrebat ceva devastator în Parlament: „Toate fostele guverne conservatoare … au acordat un drept neînfrânat părinților de a-și scoate copiii de la orele de educație sexuale, dar, în anumite circumstanțe excepționale, acest drept a fost transferat profesorului – un transfer fundamental al autorității, de la părinți către stat. Cum se împacă acest lucru cu ceea ce a spus Edward Timpson, fost ministru pentru copii și familii vulnerabile, care afirma: ne-am angajat să menținem dreptul părinților de a-și scoate copiii de la orele de educație sexuală, deoarece părinții ar trebui să aibă dreptul, dacă doresc, să-i învețe ei înșiși pe copii educație sexuală într-o modalitate consistentă cu valorile lor?”
Domnul Hinds nu a răspuns. Așa că un alt parlamentar conservator care nu se conformează liniei, Julian Lewis, a insistat: „Ce înseamnă „În anumite circumstanțe”? De ce au fost adăugat aceste cuvinte? În care circumstanțe un profesor trece peste un părinte? Nu se va ajunge probabil ca, în anumite cazuri, copiii să fie ținuți departe de școală?” Domnul Hinds a evitat și această problemă. Legea ia acum partea statului contra părinților, și astfel stau lucrurile.
Iar acesta este momentul în care o libertate fundamentală moare. Profeția din 1980 a fanaticei Helen Brook, „de la naștere până la moarte este privilegiul statului parental să ia deciziile majore – obiectiv, nesentimental, statul cântărește ceea ce este mai bine pentru copil”, a devenit adevărată sub un guvern conservator, susținut, se presupune, de conservatorii din Ulster.