Armele chimice ale UNICEF

Ieri mă aflam într-un avion al unei linii aeriene care pretindea că este profund implicată în lupta pentru un mediu curat, deși nu atât de profund implicată încât să iasă din afacere. Acest soi de cucernicie prefăcută, o reflexie comercială a corectitudinii politice, din ce în ce mai răspândită, mă irită groaznic și m-ar irita și dacă ar fi vorba de o virtute reală, nu de una falsă. Salvați lumea, cum să nu!, dar faceți-o vă rog în privat.

Ce era mai rău urma să vină. Cu puțin timp înainte de aterizare, stewardul principal ne-a anunțat la microfon despre o colectare de fonduri organizată de compania aeriană în sprijinul UNICEF. O mică donație de „60 de cenți” era suficientă pentru a imuniza un copil împotriva unei maladii care altfel l-ar ucide. Și ca să dovedească că era adevărat mesajul, ni s-a pus o înregistrare cu o vedetă (despre care bineînțeles că nu auzisem vreodată) care avea exact același mesaj pentru noi. Cum ar fi putut spune o vedetă ceva neadevărat?

Cei care odată erau numiți stewarzi și stewardese mergeau de-a lungul avionului în sunetul presupuselor donații care salvau vieți. Parcă asistam la trecerea farfuriei dintr-o mână în alta la sfârșitul slujbei religioase. Pasagerul de lângă mine a donat o sumă consistentă și pentru o clipă m-am simțit intimidat moral să fac la fel, dar am reușit să rezist. Mi-am ținut mâinile în buzunare.

Lăsând la o parte faptul că sunt puține țări care chiar nu și-ar putea permite să-și salveze copiii pentru 60 cenți, dacă ar vrea cu adevărat, nu sunt un admirator necondiționat al UNICEF. Și asta nu doar pentru că felicitările lor de Crăciun sunt îndoielnice. Pur și simplu, nu cred că dacă le-aș da 60 de cenți i-ar folosi ca să salveze viața unui copil. Ca mai toate întreprinderile caritabile din zilele noastre, are alte priorități.

În fapt, UNICEF a otrăvit cei mai mulți copiii din istoria lumii. A folosit otrava de modă veche, arsenic, pe care nimeni nu o utilizează astăzi. Ultima intoxicație cu arsenic de care știu, deși nu sunt vreun expert, a fost în Manchester, Anglia, prin 1900, când 6000 de oameni au suferit. Cu 60 de ani înainte, nu foarte departe, în Bradford, un cofetar a schimbat uleiul de mentă cu arsenic alb (care era mai ieftin, se pare, decât crema de mentă) și 60 de copii au murit.

Acestea sunt mizilicuri pe lângă ce a făcut UNICEF.  Organizația nu avea nicio intenție rea, dar, după cum știm cu toții, intențiile și consecințele nu sunt întotdeauna același lucru. De fapt, adesea sunt în opoziție.

În Bangladesh, UNICEF a observat corect că bolile diareice omorau o mulțime de copii. În toate țările sărace, aceste boli provocate de apa contaminată sunt printre cele mai răspândite cauze ale mortalității, iar UNICEF a decis să-i ofere țării apă curată. A săpat milioane de canale pentru conducte de apă astfel încât Bangladesh să aibă parte de apă potabilă.

Din nefericire, după cum s-a dovedit, mare parte din apă, deși curată bacteriologic, era contaminată cu arsenic. Nu a existat nicio intenție malefică, dar rezultatul a fost că milioane de oameni au fost otrăviți. Intoxicația cronică cu arsenic este tare neplăcută și chiar mortală pe termen lung. Este cancerigenă, așa că rata îmbolnăvirilor de cancer a început să urce în țară.

Nu s-a mai văzut așa ceva vreodată. Este adevărat că unii oameni au pus căderea Imperiului Roman pe seama intoxicației provocate de apeducte, dar nu este o teorie general acceptată și în orice caz s-a petrecut cu mult timp în urmă. Intoxicația rezultată în urma eforturilor UNICEF face să pară ceea ce s-a întâmplat în Siria ca o treabă de amatori.

Ei bine, cu toții facem greșeli, chiar dacă nu la proporțiile acestea. Și nimănui dintre noi nu îi place să-și recunoască greșelile. UNICEF cu siguranță nu a făcut-o. Dimpotrivă, a ezitat să accepte dovezile de otrăvire cu arsenic, cu mult după ce dovezile erau de nerespins: intențiile sale erau prea bune pentru așa consecințe nefericite. Când UNICEF și-a recunoscut vina, nimeni (cu excepția celor din Bangladesh) nu mai dădea doi bani pe caz.
Dacă te uiți acum pe siteul UNICEF observi că sunt implicați în proiecte cu adevărat bune pentru copiii de acolo: decontaminează chimic mai mult de un milion de  puțuri de apă. Ce lipsește de pe site (cel puțin de pe cele două pagini unde m-am uitat) este o explicație a motivului pentru care puțurile trebuie decontaminate și a cui a fost de la început ideea de a avea acele puțuri. Impresia pe care ți-o lasă este că UNICEF face cu adevărat un cadou inestimabil țării, datorită generozității sale, mai degrabă decât că repară răul pe care l-a făcut (…)

Chiar așa stând lucrurile, nu am dat bani la UNICEF. De fapt, mi-a trecut prin minte să-i agasez pe pasagerii din avion să nu dea nici ei bani. Dar am tăcut din gură. La urma urmei, morala poveștii mele este că nu ar trebui să încercăm să facem bine dacă nu știm ce facem.