Mitul speranței de viață

„Da, dar oamenii trăiau pe atunci până pe la 40 de ani, așa că…”

Aceasta este o replică foarte comună pe care o primesc când vine vorba de comparația dintre vremurile trecute și cele prezente. Are scopul de a tranșa dezbaterea în defavoarea strămoșilor noștri, mai puțin orientați științific, care se pare erau prea îmbibați de o religiozitate superstițioasă și de muncile covârșitoare pentru a-și da seama cum să supraviețuiască unei tăieturi mai adânci.

Dar este oare adevărat? Erau oamenii, înainte de avansul medicinii moderne, atât de susceptibili să moară în floarea vieții?

Nu chiar.

În prezent, speranța de viață medie pentru bărbați în SUA este de 76,3 ani, iar pentru femei este de 81,2 ani. Până în anul 2030, aceste cifre sunt așteptate să crească  până la 79,5, respectiv 83,3 ani.

Dar, din nou, acestea sunt date legate de speranța de viață care sunt calculate în funcție de cât de probabil va trăi cineva la naștere. Nu ne oferă o imagine adecvată a vârstei pe care este probabil să o atingă un adult într-o societate. Acea dată a rămas în fapt destul de constantă de-a lungul istoriei.

Este important să luăm în calcul că unul dintre factorii importanți – dacă nu cel mai important – în problema speranței de viață ridicată versus o speranță de viață redusă este mortalitatea infantilă. Iar aici trebuie să dăm credit progreselor științifice moderne. Copilăria este o vreme de fragilitate în viața umană, în care o mulțime de probleme și factori de mediu pot reprezenta amenințări de moarte. Dar în secolul al XIX-lea și al XX-lea, inovații precum vaccinurile, antibioticele, igiena mai bună, accesul mai bun la apă potabilă, tratamentele mai performante pentru boli, și capitalismul, printre alte lucruri, au redus semnificativ mortalitatea infantilă în țările dezvoltate și în curs de dezvoltare.

Așadar, epoca modernă are un punct tare când vine vorba de reducerea mortalității infantile și a îmbunătățirii speranței de viață. Dar aceste cifre nu înseamnă că era ceva neîntâlnit în epoca premodernă ca oamenii să trăiască până la adânci bătrâneți. În Psalmul 89 se spune că „zilele anilor noștri sunt șaptezeci de ani, iar de vor fi în putere optzeci de ani și ce este mai mult decât aceștia osteneală și durere”. Această maximă era probabil la fel de adevărată în urmă cu 3000 de ani, când a fost scrisă, ca și astăzi.

În cartea sa despre istoria mortalității umane, matematicianul H.O. Lancaster a descoperit că un membru al aristocrației britanice din secolul al XIII-lea, care ajunsese la vârsta de 21 de ani, era de așteptat să trăiască la fel de mult ca un urmaș de-al său din secolul al XVIII-lea, adică până la 64 de ani.

După cum se știe prea bine, viața în America colonială era dificilă, iar speranța de viață medie era undeva între 40 și 50 de ani. Dar potrivit istoricului James Volo, ar fi o greșeală să tragem concluzia, pe baza acestor cifre, că oamenii din colonii picau secerați ca muștele, înainte să le albească părul:

„În timp ce speranța de viață medie a coloniștilor putea fi situată între 40 și 50 de ani, această statistică se baza pe includerea unui mare număr de morți infantile și în copilărie, care trăgeau în jos speranța de viață. Majoritatea celor care supraviețuiau ravagiilor provocate de bolile și accidentele copilăriei se dovedeau a fi sănătoși, puternici și agili… Un tânăr de 21 de ani era de așteptat să ajungă până la 69 de ani. Unul care ajungea la 50 putea să trăiască până la 74. Iar unul care supraviețuia până la 70, se putea aștepta să își prelungească viața cu încă un deceniu.”

O lucrarea publicată în „Journal of the Royal Society of Medicine” ne oferă niște lămuriri importante legate de speranța de viață în Anglia Victoriană, care era de 45 de ani pentru cei din clasa de sus și 27 de ani pentru ceilalți, în Londra anului 1840: „odată ce pericolele copilăriei treceau, totuși, sursele victoriene contemporane (inclusiv variabilele regionale) arătau că speranța de viață la mijlocul perioadei victoriene nu diferea prea mult de ceea ce se întâmplă astăzi. Odată ce dăm la o parte mortalitatea infantilă, speranța de viață la vârsta de cinci ani era de 75 de ani pentru bărbați, respectiv 73 de ani pentru femei.”

Nu am nicio problemă dacă oamenii doresc să susțină că astăzi le suntem superiori celor din trecutul îndepărtate. Singura mea obiecție este ca argumentul lor să nu se bazeze pe mituri și caricaturi, cum este cel despre speranța de viață.