Turnul Babilonului

În urma potopului oamenii s-au abătut iarăşi de la calea lui Dumnezeu şi se aşteptau iarăşi la alt potop. Pentru asta au început să zidească Turnul Babei (adică cetatea Babilonului). Aveau de gând s-o înalţe mai  presus de norii cerului, ca să nu-i mai înece apa. Pentru nebunia lor, Dumnezeu le-a amestecat atunci limbile şi n-au putut isprăvi nimic.

Lumea modernă de astăzi nu este mai brează decât cea de-atunci. Azi toţi oamenii cunosc că s-au depărtat de la Dumnezeu şi pentru asta se aşteaptă la o pedeapsă cerească.

Dar în loc să alerge la chivotul scăpării (adică la corabia Bisericii) prin dreapta credinţă şi pocăinţă, în loc să caute pe Dumnezeu, oamenii buimăciţi cu civilizaţia, îşi zidesc iarăşi „Turnuri” ca şi oarecând la Babilon.

„Turnul Babilonului” din zilele noastre nu este o clădire de piatră sau de cărămidă, ci goana cea nebună după născociri. Lumea zice că născocirea maşinilor şi a armelor moderne uşurează viaţa omului şi îi garantează siguranţa, adică ne pune la adăpost. Dar cât de înşelătoare este părerea aceasta! Căci noi vedem că de la o vreme încoace, de când s-a modernizat lumea şi au sporit născocirile, de atunci s-a înmulţit şi răutatea, iar viaţa omului s-a făcut mai amară şi mai împresurată de primejdii.

Niciodată n-a fost lumea mai tulburată şi mai deznădăjduită ca în vremurile noastre, când a sporit civilizaţia. După cum vedem procopseala asta de civilizaţie cu moda cea nouă, i-a învăţat pe oameni să umble mai mult goi, adică a izgonit ruşinea din lume. I-a dăscălit pe oameni să nu mai caute pe Dumnezeu, deci a reuşit să strice şi sfânta credinţă. I-a învăţat pe stăpânitori ca să înşele mai bine şi să robească noroadele mai cumplit decât faraonii Egiptului. Cu alte cuvinte nevoia de civilizaţie a sugrumat dreptatea şi libertatea lumii. Civilizaţia falsă a învăţat pe oameni să inventeze, adică să născocească cele mai grozave arme pentru pierzarea lumii şi prin asta a izgonit şi dragostea de pe pământ.

Ştiinţa modernă a făcut pe oameni să zboare prin văzduh şi să călătorească în cetăţi plutitoare pe apă (vapoare mari ca oraşele). Ştiinţa i-a făcut omului aripi de pasăre, şi picioare de metal ca să alerge în calea deşertăciunii, dar i-a împiedicat în calea rugăciunii. în calea spre Biserică ştiinţa modernă a înălţat ziduri uriaşe de împiedicare, iar pe calea fărădelegii a aşternut asfalt şi a presărat flori.

(La Sf. Locuri norodul simplu nu mai poate veni spre închinare ca altădată, iar în zilele de sărbători s-au rânduit adunări deşarte, distracţie şi plimbări, ca să nu mai meargă lumea la Biserică).

Prin viteza maşinilor s-au scurtat distanţele dintre ţări şi s-au apropiat urechile oamenilor prin telefoane şi prin radio. Meşteşugurile cele noi au apropiat şi au răsfăţat astăzi trupurile, iar pe Dumnezeu l-au depărtat de inimi. A sporit mintea, dar s-a răcit inima. S-a îmbogăţit ştiinţa, dar s-a păgubit credinţa. Civilizaţia de azi a scurtat hainele oamenilor, le-a secerat barba şi părul capului şi după asta a secerat şi Sfintele Aşezăminte.

Deci, în scurt vorbind de pacostea asta de civilizaţie (sau progres) prin asta se făleşte pământeanul: a sporit mai mult ca niciodată lacrimile din lume, a lărgit în chip de speriat cimitirele prin războaie, a întunecat zarea cu fumul motoarelor şi a împânzit văzduhul cu păsările cele uriaşe (cu ciocul de fier) care stau gata să piardă lumea. Iar ca să aibă vreme să termine „Turnul Babilonului” (adică născocirile ştiinţei) samsarii ţărilor cei graşi fac mereu soboare pentru pace. Dar Dumnezeu văzând vicleşugul lor, le-a amestecat minţile (după cum la Babilon a amestecat limbile) şi nu se mai pot înţelege.