De ce nu mai citesc adolescenții

Majoritatea celor care am crescut în Statele Unite înainte de invazia telefoanelor mobile și a social media ne putem aminti cum adulții foloseau expresii precum „citit serios” sau putem numi oameni din jurul nostru care susțineau că anumite cărți le-au schimbat viețile. Încă îmi pot aminti foarte bine profesori, prieteni și membri ai familiei care insistau să citească o carte sau o poezie, de obicei pentru motive pentru care nu le înțelegeam atunci.

De foarte devreme, ni se inculca ideea că este important să citești, nu doar pentru că ne dă puterea de a absorbi eficient informația sau ne conferă un avantaj la un examen standardizat în viitor. Conta pentru că acele cărți pe care le citim au adesea o influență puternică și de durată asupra devenirii noastre.

În cele două decenii de profesorat la un liceu din California, poate că cea mai mare schimbare la care am fost martor este dispariția din rândul studenților mei a ideii conform căreia cititul ne lărgește și ne îmbogățește viața.

Tinerii de astăzi citesc, cu siguranță, toată ziua – meme, postări, tweeturi – dar toate acestea au o natură efemeră, facilă. Cititul cărților a fost sacrificat pentru tirania mesajelor și a amețitoarelor platforme de social media.

În anii ’70, adolescenții citeau de trei ori mai multe cărți decât astăzi. În anii ’80, 60% dintre cei din clasele mari de liceu susțineau că citesc zilnic un ziar, o revistă sau o carte. În anul 2016, acest procent a scăzut la 16%. Adolescenții au șanse mai mari să citească o carte la vârsta de 13 ani, decât la 17.

Niciuna dintre aceste tendințe nu ar surprinde profesorii de astăzi, care pot depune mărturie despre prezența ubicuă a telefoanelor și a altor gagdeturi în viețile elevilor ca fiind evenimentul definitoriu care a schimbat orele de clasă din America. Elevii sunt în permanență, aproape maniacal, distrași în timpul orelor și acasă. Capacitatea de a te concentra pe o singură sarcină – a studia, a lua notițe și, da, a citi o carte – s-a pierdut în cea mai mare parte.

Timp de aproape două decenii mi-a făcut o plăcere deosebită să le recomand elevilor cărți, în funcție de interesul lor particular și de problemele pe care mi le împărtășeau. Trăiai o neliniște adolescentină? Citește „În căutarea sensului vieții” de Viktor Frankl. Nu știi ce să faci cu viața ta? Citește „Moartea lui Ivan Ilici” de Tolstoi. Îți pare că viața este teribil de nedreaptă? Citește-l pe filosoful din secolul al VI-lea Boețiu și a sa „Consolarea filosofiei”.

A recomanda cărți funcționa, deoarece elevii înțelegeau intuitiv maxima filosofului Michel de Montaigne „Vorbesc altor minți doar pentru a-mi exprima mai bine propria minte”.

În toamna anului 1988, mi-am început cariera mea de profesor cu cinci clase de engleză. După prima oră, un elev mi-a pus două întrebări simple: „de ce trebuie să citim aceste povești? Care este rostul lor?” Nu mai îmi amintesc răspunsul meu, dar nu i-am uitat vorbele pe care mi le-a adresat: „Nu m-am gândit niciodată să citesc astfel. Mi-a dat ceva la care să mă gândesc”.

În acel moment m-am îndrăgostit de profesorat. De atunci, a răspândi evenghelia puterii transformatoare a cititului a fost unul din obiectivele mele ca profesor.

Apoi au sosit telefoanele mobile și totul s-a schimbat.

Dintr-o dată a trebuit să duc o luptă disperată pentru a le capta atenția elevilor mei. Telefoanele au început să apară pe bănci în mijlocul orelor. Când le-am interzis să le folosească, cererile de a merge la baie au explodat. Timpul de care aveau nevoie pentru a-și face temele a crescut cu mult mai mult decât înainte.

Mulți studenți obișnuiau să citească liniștiți o carte sau să vorbească cu un prieten în minutele de dinaintea începerii unei ore. Acum dau fără oprire scroll prin feedurile de social media, adesea într-o tăcere însingurată. Când le recomand o carte sau vorbesc superlativ despre citit, își pierd orice interes.

Luați toate beneficiile pe care obiceiul cititului le-a adus în viețile celor care l-au practicat, apoi dați-le la o parte. O generație care și-a ocupat timpul cu frivolitatea neîntreruptă a ecranelor pixelate va trăi într-o lume mult mai mică. Își va pierde empatia. Imaginația lor va fi oprită din dezvoltare. Viselor lor vor fi prozaice. Vor fi străini de multele din comorile pe care doar cititorii le pot înțelege.