Woodstock după 50 de ani

Dacă prizai droguri, Woodstock părea minunat. Desigur, dacă luai droguri, orice părea minunat. Chiar și un concert Grateful Dead. În fapt, sunt aproape sigur că singura modalitate prin care un concert Grateful Dead poate părea minunat este dacă iei droguri.

Woodstock © Jim Marshall Photography LLC.

Potrivit relatărilor populare, la Woodstock au fost trei zile de pace, iubire și muzică. De fapt, putem spune că au fost trei zile de sex, droguri și mizerie.

Woodstock a fost o mocirlă murdară și gălăgioasă. A fost ieșirea la rampă a Celei Mai Rele Generații, care nu trebuie confundată cu generaţia anterioară, Cea Mai Măreață Generație. Cea Mai Măreață Generație a fost mare într-o mulțime de privințe, dar creșterea unor adulți responsabili nu s-a numărat printre trăsăturile sale. În fapt, pentru mine ,Dr. Spock (un pediatru american de stânga care a propus teorii prin care slăbea autoritatea părinților asupra copiilor – n.trad.) este principalul responsabil pentru întreg spectacolul.

Cea Mai Măreață Generație s-a remarcat la rândul său într-un eveniment mocirlos, murdar și zgomotos, dar care nu a implicat droguri, muzică și îngăduință față de sine. S-a numit Al Doilea Război Mondial. A fost gestionat de oameni care nu aveau părul lung și o atitudine neprietenoasă, ci de oameni care erau recunoscători pentru ceea ce aveau. A presupus sacrificii, explozii puternice și a-ți risca viața de dragul țării.

În Al Doilea Război Mondial, dacă te găseai pe un câmp și nu îți aminteai unde ești, cel mai probabil acest lucru se întâmpla pentru că ai fost rănit în timp ce luptai pentru țara ta, nu pentru că ai luat halucinogene.

Woodstock a fost o adunarea, întinsă pe trei zile, a unor adolescenți răsfățați care erau membrii primei generații de americani cocoloșiți de părinții lor și care aveau prea mulți bani și bunăstare. Woodstock a fost încercarea lor egoistă de a fugi de responsabilitate și a-și face poftele fără să suporte consecințele.

În realitate, mai multe trupe au refuzat să ia parte la eveniment. Când cineva i-a explicat conceptul lui Ian Anderson de la Jethro Tull, el a afirmat, foarte serios, că nu vrea să meargă „deoarece nu îmi plac hipioții”. Când Bob Dylan, care trăia într-un orășel învecinat cu Woodstock, a fost întrebat despre eveniment, el a spus: „nu am vrut să fac parte din așa ceva… Cred că acolo erau o grămadă de copii cu flori în păr, luând acid. Adică, ce poți să crezi despre așa ceva?”

Unul dintre grupurile invitate, dar care nu a mai reușit să ajungă acolo, a fost Iron Butterfly, ceea ce este ironic, deoarece s-ar fi potrivit de minune acolo, căci melodiile lor sunt lungi, fără sens și asurzitoare.

Dar acum, că hipioții anilor 60 au preluat controlul culturii noastre, împrăștiind platitudini despre pace și iubire la fel de solemne pe cât de lipsite de vreun înțeles, putem trage o concluzie. Amintirile despre Woodstock ajută să legitimeze mulțumirea de sine și fuga de responsabilitate la care au contribuit.