Întâmplarea face să fi citit o carte despre diverși guru când am auzit prima oară de Adam Neumann. Din moment ce nu mă mișc în lumea miliardarilor sau celor care pretind că sunt miliardari și pentru că duc, pe cât îmi stă în putință, o existență foarte retrasă, nu am auzit până acum de el. Dar imediat ce am văzut o fotografie de-a sa în ziar, ca urmare a demiterii sale din funcția de CEO al companiei WeWork, cu părul său lung, în tricou și cu microfon în mână, mi-am zis: „aha, un guru!” Și, ca orice alt guru modern care își merită numele, s-a îndeletnicit şi el cu delapidarea pe scară mare a fondurilor, o practică imorală, dacă nu ilegală.

Nu știu nimic despre afaceri sau investiții, dar, din câte mi-am putut da seama, afacerea sa nu consta în altceva decât în închirierea unor spații de birouri către persoane care nu își pot permite un birou permanent. Era o idee bună, fără îndoială, deși nu îi aparținea, dar ca să faci din asta o afacere de miliarde cu pierderi grele în același timp e nevoie de geniu – un anumit tip de geniu, cel puțin. La fel ca și în cazul pretenției sale (fără a fi luat în râs) că afacerea sa valorează 47 miliarde de dolari. După cum ar fi spus Macbeth, dacă ar fi împrumutat bani companiei: „Căci eu în datorii m-am vârât atât, că dacă m-aș opri, întorsul meu, ar fi ca mersul înainte, greu.”
Se pare că firma avea un avion privat în timp ce pierdea mai mulți bani decât încasa. Nu știu dacă este prima dată în istorie dar se presupune că firma nu poate supraviețui decât dacă găsește pe cineva care să investească niște bani; într-adevăr, fapt cu atât mai dificil cu cât sugerează că împrumuturile originare nu au funcționat și ar putea ridica îndoieli cu privire la înțelepciunea și competența celor care le-au făcut. Între timp, banca mea îmi spune în fiecare lună că este gata să mă împrumute cu 4% din totalul banilor pe care deja îi dețin acolo. Mulțumesc foarte mult: aceasta este înțelepciunea bancherilor.
Ce concluzie tragem de aici? Bănuiesc că am putea desprinde ideea că, în lumea modernă, calea spre un succes personal incredibil, sau cel puțin o cale foarte importantă, nu este aceea de a investi în ceva pe care oamenii și-l doresc și care poate fi dezvoltat și vândut cu profit, ci în a convinge investitorii să bage banii – adesea nu ai lor – pentru a finanța o bulă. Iar pentru asta ai nevoie de abilitățile și încrederea unui guru de succes.
Guru păcălesc oamenii promițând noi înțelesuri pentru naivi. Ochii le strălucesc, gesticulează, sunt succesiv pasionali și calmi. Ei nu cred, ei știu. Dacă ai noroc, atunci nu vei întâlni niciodată o asemenea persoană, deoarece suntem cu toții, în grade diferit, vulnerabili în fața lor. Totuși, te-ai fi gândit că dintre toți oamenii din lume, bancherii ar fi mai imuni la așa ceva, cu tot șarmul și șiretlicurile gurului.
Cei mai de succes guru nu sunt escrocii sadea, cel puțin nu la început. Dacă amăgesc lumea, ei sunt, de asemenea, pradă autoamăgirii. Cu toate acestea, prin repetiție și succes apar și o escrocherie mai directă, furturi, delapidări, abuzuri sexuale și altele, toate acestea pentru că ei se cred de acum imuni, ca și cum ar avea un pașaport diplomatic.
Mulți guru se disting prin îmbrăcămintea lor. În cazul de față, un tricou simplu, în pofida averii imense. Cum poate un asemenea om să nu-și dea seama de o realitate mai adâncă dincolo de trivialitatea simplei aparențe? Desigur că există și tipul opus de escroc, cel ultrarespectabil și sobru în aparență, precum domnul Madoff. Cât de bucuros i-aș fi încredințat economiile dacă m-ar fi rugat! O asemenea față calmă, inteligentă, plină de trăsături puternice, dar discrete! Planul său era atât de strălucit încât până și astăzi îmi stârnește admirație, deși îmi dau seama că a făcut un lucru rău. El a oferit nu câștiguri spectaculoase și uriașe, ci profituri constante, cuminți, cu toate astea mai mari decât ar fi fost plauzibile în timpuri turbulente și ca urmare a unor investiții înțelepte. Și le-a oferit aceste câștiguri doar unor oameni pe care i-a admis în calitate de clienți și care mai apoi s-au considerat a fi privilegiați să fie luați sub pulpana sa, ceea ce s-a dovedit a fi mai degrabă o pânză de păianjen decât o pătură călduroasă.
Cred că sunt foarte naiv, din moment ce nu reușesc să înțeleg cum companii care nu au făcut niciodată profit, indiferent de durata lor de viață, pot fi evaluate ca fiind mai prețioase decât cele care fac profit fără întrerupere. Fără îndoială, companiile despre care vorbim promit să facă la un anumit moment în viitor niște profituri colosale odată ce ajung să domine piața și să ceară prețuri de monopol, după ce au eliminat competiția. Dar acest viitor glorios (glorios pentru acționari nu pentru consumatori) pare că întârzie mereu să vină. Între timp, finanțiștii bagă bani cel puțin până în momentul în care, ca socialiștii, termină banii altor oameni. Dar atunci, bănuiesc, ei pot cere statului să creeze mai mulți bani, astfel încât ei să nu epuizeze niciodată banii altor oameni.
Știu că metaforele despre parazitism sunt periculoase și îi pot face pe oameni să se gândească la adevăruri literale în loc de metafore. Dar, cu toate acestea, este dificil să nu te gândești la povestea WeWork fără recursul la astfel de metafore. Astfel, în timp ce mă uitam ieri prin bibliotecă, am dat peste un volum subțire scris de faimosul chirurg Sir John Bland-Sutton intitulat „Despre credință și știință în chirurgie”, publicat în anul 1930. Sir John a susținut o conferință la Detroit, pe 3 octombrie, 1927, intitulată „Originea parazitică a omului” în cursul căreia a afirmat: „graviditatea reprezintă epitomul unei infecții parazite… Fătul poate fi privit ca o tumoare care crește în mamă, consecința unei infecții a unui parazit – spermatozoidul.”
Da, suntem cu toții paraziți, care hrănesc cel mai mare organism dintre toate, Mama Pământ. Care este antibioticul care va scăpa pământul de această nenorocire? Asteroizii, încălzirea globală, un parazit fără leac al parazitului? Atunci și doar atunci va fi înapoiată Mamei Pământ liniștea și frumusețea ei primordială.