Recomandări pentru alegeri

11/11/2019    |   de Annie Holmquist

Sfârșitul alegerilor se apropie – Slavă Domnului!

În pofida acestui fapt, aproximativ 10% dintre votanți sunt indeciși în legătură cu opțiunile de vot.
Pentru cei încă nehotărâți – dar chiar și pentru cei care știu cu cine vor vota – anumite sfaturi din Aristotel s-ar putea să fie de ajutor. De-a lungul lucrării sale „Politica”, Aristotel detaliază o serie de trăsături pe care un conducător trebuie să le dețină, trei dintre ele fiind rezumate mai jos:

Virtutea.

Potrivit lui Arisotel „conducătorul trebuie să fie perfect virtuos moral”. Care sunt acele calități cu precădere necesare pentru o persoană aflată la conducere? Aristotel amintește cumpătarea și dreptatea ca trăsături cardinale și sugerează că indivizii „licențioși și lași” nu vor putea fi capabili să îndeplinească așa cum trebuie funcția de conducere. Mai mult, un conducător trebuie să aibă stăpânire de sine și să nu fie condus de patimi „deoarece patimile pervertesc mințile conducătorilor, chiar și atunci când ei sunt cei mai buni dintre oameni”

Înțelepciune

După cum explică Aristotel „un bun conducător este un om înțelept și bun, iar cel care vrea să fie un om politic trebuie să fie un om înțelept”. Aristotel merge mai departe și afirmă că „înțelepciunea practică” este caracteristica principală care îl diferențiază pe un conducător de cei pe care îi conduce.

Capacitatea de a se supune

După cum a revelat o cercetare din revista „Highlights”, copiii cred că unul din avantajele faptului de a fi președinte îl reprezintă oportunitatea de a controla lucrurile și a nu fi nevoit să faci ceea ce ți se spune. Nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr în opinia lui Aristotel, deoarece un conducător bun își învață responsabilitățile prin ascultarea de sfătuitori. Pentru a sublinia această idee, Aristotel citează o maximă populară: „cel care nu a învățat vreodată să se supună nu va fi niciodată un bun conducător.”

Pe măsură ce se apropie alegerile, ar fi un lucru bun de a-i evalua pe candidați, indiferent de postul pentru care intră în cursă, potrivit criteriilor stabilite de Aristotel. Iar dacă niciunul nu trece testul, atunci poate că ar fi cazul să ne gândim că ei nu reprezintă altceva decât o extensie a celor care i-au nominalizat.

Iar dacă dorim candidați mai buni, ar trebui să ne întrebăm dacă nu ar trebui să ne folosim de sfaturile lui Aristotel pentru viețile noastre înainte de a cere asta de la cei pentru care votăm în alegeri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *