Craciunul unui comunist pocait

În timpul sărbătorilor dau inevitabil peste cel puțin o fotografie a unor familii care încearcă să facă acte de caritate. De regulă, pregătesc masa pentru niște oameni fără adăpost, se oferă voluntari sau chiar fac pachete cu diverse lucruri.

Această ultimă activitate a devenit o tradiție venerabilă în multe familii, ceea ce mă face să mă simt un pic bătrână, din moment ce îmi amintește de primul meu Crăciun când se întâmpla asta. Era în anul 1990, la un an după căderea comunismului. Eram un copil atunci și mi se spunea să împachetăm lucruri pentru ca și copiii din țările comuniste să aibă parte de Crăciun, o sărbătoare pe care nu au trăit-o vreodată.

Am fost uimit. Unii copii nu au avut niciodată parte de Crăciun? Cum era posibil așa ceva?

Mi-a venit această întâmplare în minte în timp ce citeam istoria lui Whittaker Chambers despre „primul său Crăciun”. Chambers, care a fost o figură importantă în Partidul Comunist american și în sistemul său de spionaj din anii 30, a rupt-o cu partidul în 1938. La plecare, el i-a spus unui coleg comunist, Alger Hiss, că familia Chambers va avea parte „cel mai probabil de o sărbătoare cam întunecată” ca urmare a deciziei sale. Spre surpriza lui Chambers, s-a întâmplat exact opusul, datorită mamei sale și celorlalți prieteni și a uimirii de a privi lumea printr-o altă perspectivă: „Era primul Crăciun al fiului meu – primul în care el era suficient de mare să fie conștient de ce se întâmplă… Într-un sens diferit, dar poate nu chiar atât de diferit, era și pentru mine primul Crăciun. Pentru prima dată în viața noastră, am încercat să le spun copiilor povestea Crăciunului. Am încercat să le-o spun într-un fel în care fiecare din elementele ei, animalele, dealurile, cerul Bethleemul, le va aduce în minte ceva ce pentru ei era real. Le-am spus că în Ajunul Crăciunului, oile erau mânate pe dealuri golașe precum acele dealuri din zonele mai sărace din Maryland. Oamenii, oameni săraci, le îngrijeau, genul de oameni care sunt păstori. În timp ce ascultau zgomotele oilor care se mișcau și încercau să le urmărească prin întuneric, au devenit conștienți de o stea neobișnuit de strălucitoare, o stea care ardea în direcția Bethlehemului, un sat aflat dincolo de dealuri. Deodată a fost o iradiere și au auzit voci care spunea: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Cu mulți ani mai târziu, oamenii au simțit atât de puternic acel moment încât l-au prins într-un cântec pe care fiica mea tocmai îl învățase. Noel! Noel! Hristos e-n Bethleem!”

Prin această povestire, Chambers a recunoscut că ideologia comunistă nu era o cale de urmat. În locul acesteia, el a ajuns să admită nevoia omului de a-l cunoaște pe Dumnezeu și de a avea credință în el. „Nu economia este problema centrală în acest secol. Este o problemă secundară care poate fi rezolvată într-o mulțime de feluri. Credința este problema centrală a secolului”, susținea în altă parte Chambers.

Lumea apuseană nu știe acest lucru, dar există deja un răspuns la această problemă – însă doar cu condiția ca și credința în Dumnezeu să fie la fel de mare precum credința comunistă în „Om”.

Când Chambers a respins filosofia comunistă a omului și a primit în schimb credința în Dumnezeu, el a avut parte, conform propriilor mărturisiri, de primul său Crăciun. La fel cum căderea comunismului a eliberat Crăciunul pentru copii, la fel căderea comunismului din inima lui Chambers i-a adus în schimb Crăciunul.

Mulți americani sunt nerăbdători să exploreze posibilitățile socialismului, precursorul comunismului practicat de Chambers. Ei îmbrățișează aceste posibilități deoarece cred că le oferă răspunsuri la problemele vieții. Probabil că ar avea mai multe satisfacții dacă ar trăi Crăciunul în felul în care l-a trăit Whittaker Chambers în 1938 – cu ochii proaspăt luminați de credință, uitându-se la pruncul din iesle, mai degrabă decât să privească la puterea omului pe pământ.