Legi și regi

10/02/2020    |   de Joseph Sobran

„Din tot ceea ce un om pătimește

Cât de mică este partea pe care legile sau regii o pot determina sau vindeca”

Această vorbă celebră a lui Samuel Johnson a fost citată, recent, din nou de Charles Colson, conspiratorul pocăit de la Watergate care s-a transformat într-un evanghelist. Vorbele merită citate mereu. Dar în același timp trebuie puse în context.

Regii – conducătorii politici în general – pot face puține lucruri prin care să îmbunătățească starea lumii. Când vechii israeliți și-au dorit un rege al lor, profetul Samuel i-a avertizat împotriva întreprinderii. Le-a spus că un rege le va lua fiii, fiicele, slugile și animalele pentru folosul său propriu, iar pe israeliți îi va face robii săi. Iar Domnul va fi surd la jelaniile lor de a fi izbăviți de regele pe care l-au cerut.

Cu toate acestea, până în vremurile moderne regii nu puteau face decât un rău moderat, și asta pentru că le lipseau mijloacele de a controla și a monitoriza îndeaproape populații mari. Mare parte din viața oamenilor trecea pe lângă radarul lor, ca să ne exprimăm astfel.

Astfel, nu le-a dat prin gând vechilor regi să țină evidența veniturilor supușilor, să le spună unde pot fuma, să se joace cu moneda lor, să le reglementeze orice activitate, să țină evidența incredibil de detaliată a activităților lor. Dar nu făceau astfel de lucruri nu pentru că erau niște băieți de treabă; altfel, puteau tăia capete când li se năzărea. Pur și simplu oamenii erau mult mai greu de prins.

Comunicațiile moderne, transportul, evidențele contabile, armele și tehnologia în general au schimbat toate relațiile umane, dar în special relațiile politice. Înainte de secolul al XX-lea, după cum a observat un prieten de-al meu, cea mai dură tiranie avea mai puțin control asupra supușilor ei decât are astăzi cel mai blând stat.

Caligula a fost unul dintre cei mai sângeroși tirani din istorie, dar i-ar fi fost destul de greu să găsească un roman care nu dorea să fie găsit. Astăzi, poliția poate de obicei să găsească un fugar în doar câteva ore.

Asta sună bine, câtă vreme presupui că statul nu face decât să pună în aplicare legi drepte împotriva unor infractori care merită să fie prinși. După cum suntem învățați de mici, polițistul este prietenul tău. Așa ar trebui să fie și așa este uneori.

Dar avem nenumărate exemple istorice recente în care puterea statului a putut fi direcționată spre alte scopuri. A aminti comunismul ar trebui să fie suficient. Dar chiar și în societățile care se mândresc cu libertățile lor, punerea în aplicare a legii este adesea aleatorie, arbitrară și aproape haotică. V-aș putea spune câteva povești, dar cel mai probabil aveți și voi unele la rândul vostru.

Știu istorii în care s-a făcut mai mult rău prin pedepsirea unui criminal decât prin iertarea lui. Și îmi amintesc cu recunoștință de un polițist care m-a ajutat, când în fapt ar fi putut să-mi dea o amendă. Din punct de vedere tehnic el ajuta pe cineva care a încălcat legea (îmi expiraseră plăcuțele de înmatriculare). Dar în felul său benign, el a ales, arbitrar, să nu pună în aplicare legea așa cum i s-ar fi cerut. El a pretins că nu bagă în seamă. Polițistul era prietenul meu, dar ar trebui să ne bizuim pe umanitate ca să triumfăm asupra legilor proaste?

C.S. Lewis a remarcat că fiecare cucerire a naturii asupra omului este de asemenea o cucerire a unor oameni asupra altor oameni, natura fiind instrumentul. Progresul făcut în tehnologie le-a dat puterea conducătorilor noștri de a ne subjuga. Puterea de a zbura a mărit capacitatea statului de a ucide foarte mulți oameni. Iar astăzi perspectiva clonării anunță niște posibilități întunecate, care erau cândva chiar dincolo de romanele SF.

Legile și regii poate că nu ne vindecă de suferințele noastre, dar cu siguranță pot sta la baza lor. Dr. Johnson nu a întrevăzut dezagregarea socială masivă pe care o va aduce statul modern. Deși era un conservator monarhist, el credea că nu există diferențe cu adevărat profunde între sistemele politice. Îi ura pe progresiști (Whig) din principiu, dar nu credea că o domnie a lor va fi în practică cu mult mai rea decât una conservatoare (Tory). Își dădea seama că, la urma urmei, prietenii săi progresiști împărtășesc cu el o perspectivă civilizată.

Astăzi, el s-ar îngrozi la ideile împărtășite de conservatori și laburiști, democrați și republicani, care nu se ceartă dacă statul ar trebui să aibă o putere nelimitată, ci doar asupra felului în care ea ar trebui folosită. Aproape toți bărbații și femeile apusene acceptă astăzi ceea ce oamenii din vremea lui Johnson ar fi identificat ca fiind o tiranie – adică, înrobirea politică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *