Toată lumea știe

În ultima vreme am tot primit reacții de la musulmani și de la calviniști care susțin că am prezentat o imagine falsă a islamului și a calvinismului. Dat fiind subiectul foarte sensibil, este remarcabil cât de politicoase și îngăduitoare au fost plângerile lor. Și se pare, într-adevăr, că am greșit.
Ce m-aș face fără astfel de cititori care să mă corecteze? Aș face și mai multe gafe decât fac deja.
În această epocă a democrației, sau a semianalfabetismului, este foarte la îndemână să reproduci opinii la mâna a doua – ceea ce „toată lumea știe”. Și „toată lumea știe” că islamul și calvinismul au o concepție foarte dură și nemiloasă despre Dumnezeu care duce la violență și fanatism. Ei bine, „toată lumea” s-ar putea să greșească. Nu aveam niciun argument pentru a susține așa ceva.
E jenant să trebuiască să mărturisești asta. Trebuia să-mi fi dat seama mai bine. Dar editorialiștii, se presupune, au opinii solide în privința mai multor subiecte decât poate ști cineva. Este parte din descrierea nescrisă a slujbei. Așadar este tentant să repeți ceea ce „toată lumea știe” când, de fapt, nu știi. Toate aceste impresii vagi, culese nici noi nu știm de unde, pot deveni convingeri pătimașe. Adesea, ceea ce „toată lumea știe” astăzi se află în opoziție directă cu ceea ce „toată lumea știa” cu o generație în urmă.
De pildă, „toată lumea știe” că religia și știința sunt opuse, că separația dintre Biserică și stat este cerută în Constituție, că Lincoln a abolit sclavia printr-o semnătură, și multe alte mii de de astfel de pseudosubiecte. Unele dintre acestea sunt pur și simplu false. Altele, din păcate mult mai periculoase, sunt jumătăți de adevăruri înșelătoare. Doar când ajungi să cunoști un subiect bine, ajungi să conștientizezi cât de ignorante sunt majoritatea impresiilor oamenilor despre el – și cât de ignorante erau impresiile tale până nu demult.
Problema este agravată de comunicarea în masă și de propaganda guvernamentală, care au înlocuit folclorul popular ca sursă pentru ceea ce „toată lumea știe”. Sunt instrumente atât de puternice încât adesea pare lipsit de sens să le confrunți. Ce șansă are adevărul propriei experiențe în fața „adevărului” confecționat deliberat și diseminat către milioane de oameni prin fiecare televiziune?
De când guvernele și-au dat seama cum pot folosi radioul, comunicarea a devenit din ce în ce mai mult unidimensională; „comunicarea în masă” este opusul conversației. Poate că ne va salva internetul de această pacoste.
Când opinia confecționată s-a transformat în știință, a-ți păstra mintea clară devine o luptă și o meserie cu normă întreagă. Ești bombardat cu mai multe opinii și sentințe decât poți să verifici sau să clarifici, indiferent cât de sceptic ești. Este descurajant să contești chiar și minciuni transparente, atunci când ești singur și toată lumea – masa aceea amorfă pe care o numim „public” – pare să le creadă. Mai lesne să mergi cu turma.  După cum am spus întotdeauna, „opinia publică” este ceea ce toată lumea crede că toată lumea crede. Sau, după cum s-a exprimat Oscar Wilde undeva, „majoritatea oamenilor sunt ceilalți oameni” gândind gândurile altor oameni.
Din acest motiv, cred că este vital să fii în stare să-ți recunoști propriile greșeli, mai ales acelea pe care le faci când repeți ceea ce auzi în mediul tău. Dacă nu te iei în serios, ai asigurată o viață de distracții. „Prostul se crede înțelept, dar înțeleptul știe că este un prost”. Gândiți-vă la mottoul lui Montaigne „ce știu?”
În „A study în Scarlet”, Dr. Watson este uimit să descopere că Sherlock Holmes nu a auzit niciodată de teoria copernicană. Dar Holmes nu se lasă impresionat. „Ce relevanță are asta pentru mine?” întreabă el. „Spui că ne învârtim în jurul soarelui. Dacă ne-am învârti în jurul lunii asta nu ar conta nici cât negru sub unghie pentru mine sau pentru ce fac.” Asta-i atitudinea care trebuie!

Tu știi, și eu știu, că pământul se învârte în jurul soarelui. „Toată lumea știe” asta. Dar în ce sens „știm” noi asta? Câți dintre noi pot demonstra acest lucru? Copernic însuși nu „știa” asta; el și-a adoptat teoria sa mai mult pentru motive estetice decât științifice. (Sau astfel spun ei; dar cine sunt „ei”?). Dar cu toate acestea ne mândrim că „știm” ceea ce de fapt nu reprezintă decât repetiții ale unor fraze rostite de autorități pe care ne bazăm. Am învățat asta de la profesoara de științe; dar de unde a învățat ea? Regres infinit la capătul căruia se găsește nebunia.
Ce știu, cum știu, și ce importanță reală are acest lucru? „Tot ceea ce știu am deprins din ceea ce am citit în ziare” după cum spunea Will Rogers. Iar astăzi asta reprezintă un rezumat destul de onest a ceea ce „toată lumea știe”. Pe scurt, aproape nimic.

Volumul de eseuri „Evul Întunecat, Noua Moralitate” de Joseph Sobran este în curs de apariție la Editura Contra Mundum