Diversitatea imposibilă

Nu este nevoie ca un stat să fie complet despotic pentru ca noi să trăim într-o stare totalitară în care să ne fie frică să spunem unele lucruri și – ceea ce este și mai rău – să ni se ceară să spunem alte lucruri. Într-o astfel de situație, suntem obligați să negăm ceea ce credem și să încuviințăm ceea ce nu credem.

Nu există o metodă mai sigură de a distruge personalitatea umană decât aceasta. Drept consecință, oamenii devin cinici, oportuniști și din ce în ce mai preocupați de sine. Impotența lor secretă apatie. Odată ce încep să susțină lucruri în care nu cred doar de dragul carierei lor sau pentru pacea și liniștea lor, își pierd orice respect de sine și cinste și astfel nu mai au forță să reziste la ceva. Oamenii fără probitate sunt ușor de controlat și manipulat. Scopul corectitudinii politice nu este de a afirma adevărul, ci de a exercita puterea.

Amenințarea totalitaristă prezentă vine nu de la guvern, cum s-a întâmplat cândva, ci din universități și din partea intelectualilor sau a semiintelectualilor care ies din ele. Guvernele democrației liberale sau cvasiliberale urmează șchiop acele mode și obsesii care apar din universități iar puțini politicieni au curajul sau forța de a le ține piept. Pentru a face asta este nevoie de o dorință de a prezenta un argument intelectual împotriva lor, nu doar o dată ci în mod repetat, și de asemenea este nevoie de o piele tare ca a unui rinocer pentru a nu fi afectat de oprobriul și injuriile la care vor fi supuși (injuriile fiind în zilele noastre cea mai înaltă formă de argumentație.) Este îndeajuns dacă spunem că nu trăim în vremuri propice pentru politicienii care doresc să argumenteze cu răbdare despre declarații de principii. Ce nu poate fi spus în trei cuvinte nu se va auzi, astfel încât capitularea reprezintă opțiunea automată.

Un tânăr cercetător pe care îl cunosc, genul care și-ar fi găsit mai demult fără probleme un post în universități, fiind în același timp foarte bine pregătit academic și, din punct de vedere temperamental, predispus la o viață academică, descoperă astăzi că nu mai există un loc pentru el în universități. Fiind poliglot, poate munci în mai multe țări, dar aplicațiile sale pentru un loc de muncă sunt refuzate în favoarea altor candidați aproape sigur mai puțin pregătiți sau calificați decât el. Problema lui este că îl preocupă chestiuni greșite. Chiar și a aplica pentru un post, mai ales în universitățile americane, este un fel de calvar pentru cel care nu împărtășește obsesia academic-birocratic modernă cu rasa și orientările sexuale. Pentru a aplica la un astfel de job, solicitantul trebuie să completeze un formular cu poziția sa legată de diversitate – nefiind, desigur, permisă niciun fel de diversitate în problema diversității.

Multe facultăți cer acum o „declarație privind diversitatea” din partea celui care aplică pentru un post. Potrivit unei universități: „Scopul declarației este de a identifica acei candidați care au abilitățile profesionale, experiența și/sau dorința de a se angaja în activități care încurajează diversitatea din campus și eforturile îndreptate spre echitate…”

Aceasta presupune din partea candidatului învingător fie să se dedice ideologiei idioate a diversității, fie o tehnică de a se comporta ca și cum ar subscrie la ea. A recunoaște că tot ceea ce dorești este să studiezi, de pildă, viața și timpurile lui William cel Tăcut, Khedive Ismail sau Dr. José Gaspar Rodríguez de Francia și a-ți mărturisi entuziasmul pentru aceste subiecte în defavoarea altora ar însemna să pui cruce șanselor tale. Trebuie să îți dorești – pentru a ne exprima în limba de lemn a vremurilor noastre – să faci o diferență, cu alte cuvinte să reformezi societatea într-o dictatură totalitaristă a virtuții.

Iată o recomandare legată de ceea ce ar trebui să scrii în declarație privind diversitatea:

„Concentrează-te pe probleme cum ar fi rasa, genul, clasa socială și orientarea sexuală. Nu încerca să nuanțezi afirmațiile tale scriind despre cât de greu îți este să fii un om din Kansas în Missouri, de pildă. În loc de asta, scrie despre opresiunea rasială, sexism, homofobie, transfobie, ableism și alte forme recunoscute de opresiune.”

Cu alte cuvinte, trebuie să pui paie pe focul resentimentului, aşa încât birocratul diversității să nu îl poată stinge vreodată și să rămână, astfel, fără loc de muncă.

Ai putea crede că nu existau foarte multe oportunități pentru Filosofia Diversității (Maoismul Resurselor Umane) în discipline ca biologia, științele fizice sau ingineria – dar te-ai înșela. Solicitantul trebuie să promită că va promova diversitatea rasială, sexuală și diversitatea de clasă în laboratoarele de cercetare, deși acest lucru ar putea, bineînțeles, să îi discrimineze pe cei mai bine pregătiți cercetători așa cum au fost ei considerați după criterii retrograde precum catalogul de cercetare. Iată cum arată propoziția de debut a unei declarații privind diversitatea, recomandată ca model pentru cei care aplică pentru un post într-o facultate de științe și inginerie: „Sunt conștient că a fi un om de știință sau un cercetător nu înseamnă doar a avea succes în cercetare. În același timp cineva trebuie să fie excelent în interacțiunile sale cu studenții și comunitatea, în rolul său de a conduce societatea academică și în responsabilitățile sale de a transforma comunitatea.”

Așadar, Isaac Newton nu putea să aplice, deoarece nu era extraordinar de capabil în interacțiunile sale cu comunitatea, iar speculațiile sale numerologice și alchimice nu erau susceptibile să o transforme.

Nefiind familiar cu lumea academică, am verificat pe un website unde erau anunțuri pentru joburi în universități. Iată cam ce am găsit: „Noi îi căutăm cu predilecție pe acei candidați care au o expertiză de predare interdisciplinară într-una sau mai multe dintre următoarele domenii: studii postcoloniale, decolonialitate, teoria critică a rasei, studii etnice, studii privind persoanele cu handicap, teorii feministe, studii de gen și sexualitatea, studii transnaționale. Pentru că ne străduim să creăm cea mai diversă, echitabilă și inclusivă instituție din punct de vedere intelectual, îi încurajăm să aplice în special pe candidați din grupurile nereprezentate istoric.”

Comentariile sunt de prisos.

Dar contează toate acestea? Cred că da. Ideile din academie se scurg și sunt absorbite în ceea ce unii oameni numesc lumea reală. Cunoștința mea, sătulă de lumea academică, a încercat să-și caute o slujbă în domeniul privat (din nou în America). Formularul de aplicație avea următoarea întrebare: „ești interesat în vreunul dintre grupurile noastre de diversitate, da sau nu?”

(Răspunsul corect nu este greu de ghicit – şi nici consecințele dacă răspunzi greșit.) Grupurile în discuție erau LGTBQ, negrii, latinii, femeile și asiaticii.

Cum rămâne cu sărmanii fetișiști de picioare? Cine vorbește pentru ei?