Ce au în comun Chesterton și Soljenitin

La prima vedere, s-ar părea că G.K. Chesterton și Alexander Soljenițin au foarte puține lucruri în comun. Primul are o reputație asociată cu voioșia și exuberanța nestăvilită, în timp ce al doilea este cunoscut pentru sobrietatea și rectitudinea sa solemnă. Unul a imaginat fantezii îndrăznețe despre excentrici adorabili, celălalt a scris opere realiste curajoase care se desfășoară în lagăre de concentrare sau în pavilioane de canceroși. Deși amândoi au fost descriși ca profeți, Chesterton este un profet amuzant, delectându-se cu bucuria de a trăi a unui Sf. Francisc. Pe de altă parte, Soljenițin este un profet foarte serios, anatemizând nebuniile veacului cu un dispreț critic demn de un Ieremia modern. În pofida aparențelor și după cum sper să demonstrez, acești doi giganți ai literaturii din secolul trecut sunt de fapt spirite înrudite care împărtășesc aceeași filosofie politică și aceeași ortodoxie religioasă.

Am avut marea și inefabila plăcere de a-l întâlni pe Soljenițin în casa sa de lângă Moscova în anul 1998. M-a uimit când a acceptat să-mi acorde un interviu, mai ales că refuzase ofertele venite din partea multor scriitori mult mai cunoscuți. Când i-am scris pentru a-i cere un interviu, am menționat că sunt autorul unei biografii a lui Chesterton. Nu m-am așteptat să-mi răspundă, cu atât mai puțin m-am așteptat să-mi acorde interviul și am fost uluit când m-a invitat în Rusia pentru a realiza interviul. Când am ajuns la casa lui, soția sa mi-a arătat un raft întreg pe care se găseau operele complete ale lui Chesterton apărute la Ignatius Press. Am fost plăcut surprins și mi-am dat seama că „Chesterton” din scrisoarea mea originală a reprezentat cuvântul magic care l-a făcut pe Soljenițin să aibă încredere în mine și mi-a oferit, pe cale de consecință, accesul acesta privilegiat. Și acesta este unul din multele motive pentru care îi sunt îndatorat lui G.K. Chesterton.

Odată stabilită admirația lui Soljenițin pentru Chesterton nu va mai reprezenta o surpriză atât de mare să descoperi că Soljenițin împărtășea viziunea distributistă a lui Chesterton, deși Soljenițin o numea altfel. Să luăm, de pildă, agrarianismul vizionar al lui Soljenițin din „Scrisoare către liderii sovietici”: „Cât de mândri erau publiciștii noștri progresiști, înainte și după revoluție, când îi luau peste picior pe acei retrograzi… care chemau la venerația și mila față de trecut, chiar și față de cel mai uitat de Dumnezeu cătun cu doar câteva colibe în el… care ne cereau să ne păstrăm caii chiar și după apariția motorului, să nu abandonăm micile fabrici pentru uzinele și combinatele gigantice, să nu aruncăm compostul organic în favoarea îngrășămintelor chimice, să nu aglomerăm milioane de oameni în orașe, să nu-i înghesuim unul peste altul în blocuri multietajate… ”

Condamnând „visătorii Iluminismului” pentru credința lor iluzorie în „progres”, el numea „visul progresist” o „aruncătură nebunească, prost gândită, furioasă spre o alee oarbă.” Împotriva acestor extinderi urbane, Soljenițin propunea viața din „vechile târguri – târguri făcute pentru oameni, cai, câini… târguri care erau umane, prietenoase, drăguțe, unde aerul era mereu curat… O economie a non-giganticului, la scară mică, deși tehnologia foarte înaltă nu doar că va permite, dar va cere cu necesitate construcția unor noi orașe după modelul celor vechi.”

Există în mod limpede paralele remarcabile între ideile lui Soljenițin expuse în acea scrisoare și cele prezentate de Chesterton și Belloc cu 50 de ani mai înainte. Într-un alt eseu apărut cu puțin timp înainte de a fi expulzat din Uniunea Sovietică în 1974, scriitorul rus a rezumat filosofia sa distributistă cu o lapidaritate strălucită: „Țăranii doresc pământ, iar dacă într-un anume sens acest lucru înseamnă libertate și bogăție, într-un alt sens (mai important) înseamnă o responsabilitate, și, fine, într-un alt sens (cel mai înalt) înseamnă o legătură mistică cu lumea și un sentiment de însemnătate personală.”

Ani mai târziu, după căderea comunismului pe care a profețit-o întotdeauna, a scris o carte „Reconstrucția Rusiei”, în care s-a făcut campionul guvernului limitat prin comparație cu tendințele centralizatoare ale Fratelui cel Mare: „Toate problemele amintite anterior cu greu se vor găsi în democrațiile mici – târguri, mici așezări, grupuri de sate sau în zone de mărimea unui județ. Doar în astfel de localități și zone mici votanții pot avea încredere în alegerea pe care o fac între candidați, din moment ce vor fi familiari cu ei atât în termeni de eficacitate cu privire la problemele practice, cât și în termeni de calități morale. La acest nivel, reputațiile găunoase nu țin, iar candidații nu vor beneficia de pe urma unei retorici false sau a sponsorizărilor de partid… Fără o guvernare locală constituită cum trebuie nu poate exista o viață prosperă sau stabilă, iar tocmai conceptul de libertate civică își va pierde orice înțeles.”

În timpul întâlnirii mele cu Soljenițin am remarcat că ideile sale se suprapuneau foarte bine cu cele ale lui E.F. Schumacher, autorul cărții „Small is Beautiful”. Mi-a răspuns că a ajuns la aceleași concluzii cu Schumacher cam în același timp, dar în mod independent. S-ar putea spune la fel de potrivit că ideile lui Soljenițin se îngemănează cu distributismul lui Chesterton și Belloc. Cine se aseamănă se adună, într-adevăr!

Joseph Pearce a prefațat volumul de eseuri „Dacă Dumnezeu nu ar exista” de G.K. Chesterton, apărut la Editura Contra Mundum.