Dacă vaccinurile sunt sigure de ce sunt persecutați criticii?

Cum crezi că va veni o dictatură într-o țară care a fost vreme de secole liberă? Ei bine, acest lucru se va întâmpla prin amputarea lentă, fără întrerupere, a libertăților importante. Acest proces devine și mai nociv și mai respingător prin felul în care oamenii sunt convinși, cu ajutorul fricii, să-și susțină propria subjugare.

Oamenii cred că puciurile implică lucruri izbitor de violente: tancuri pe străzi, muzică marțială la radio, difuzoare care îi îndeamnă pe oameni să meargă în tăcere la casele lor și să aștepte semnalul de stingere a luminii, în timp ce brigăzile de poliție își fac treaba.

Știm cu toții sau credem că știm cum ne-am comporta în astfel de condiții: ne-am aduna în masă pentru a rezista, am refuza să fim îngenuncheați, am demonstra pe străzile și în piețele din oraș. Nu-i așa?

Cine știe? Problema cu libertatea este că te obișnuiești atât de tare cu ea încât ajungi să crezi că așa stau lucrurile în mod natural, mai degrabă decât să o vezi ca pe o stare nenaturală și neobișnuită, care poate fi menținută doar printr-un efort uriaș de atenție arțăgoasă. Așa se face că oameni în întregime liberi cum au fost britanicii pentru o lungă perioadă de timp stau foarte prost când vine vorba să lupte pentru drepturi despre care ei nu pot să creadă că sunt amenințare. Pe de altă parte, oamenii din dictaturile groaznice dovedesc adesea un curaj nebun, sfârșesc inevitabil în pușcărie, tortură și moarte – deoarece pentru ei libertatea este o idee frumoasă, îndepărtată și probabil imposibilă, dar pentru care merită să mori.

Ce legătură au toate astea cu vaccinul ROR? Mult mai multe decât credeam și eu. Cu mult timp în urmă, înainte de a scrie despre controversa ROR, pur și simplu nu reușeam să mă hotărăsc dacă injecția era periculoasă sau nu. Aproape șapte ani mai târziu încă nu știu cum stau lucrurile. Și niciodată nu le-am cerut părinților să nu-și vaccineze copiii și nici nu o voi face, până ce nu vor fi studiat cu atenția faptele.

Îngrijorarea mea este legată de cei care sunt preocupați de problema vaccinurilor. În primul rând mă îngrijorează foarte tare persecuția oficială a celor care suspectează o legătură între vaccinul ROR și unele boli foarte grave ale copilăriei. Dr. Wakefield s-ar putea să se înșele și nu a pretins niciodată certitudinea, dar dacă din întâmplare are dreptate atunci aceasta este o problemă serioasă, în legătură cu care avea tot dreptul – mai bine zis, era obligat – să-și facă publice îngrijorările.

În al doilea rând, mă îngrijorează felul în care statul adoptă o poziție dură față de acei părinți care aleg să nu facă vaccinul ROR. Sunt bombardați cu propagandă și cu povești îngrozitoare despre rujeolă. Dacă, în pofida faptului că sunt contribuabili la fel ca și ceilalți, cer o singură injecție în loc de un cocktail, sunt brusc refuzați. Nu există nicio scuză reală pentru așa ceva. Statul este cel care le spune că dorințele lor trebuie să se plece în fața legii celui mai tare.

Apoi, mă neliniștește recursul autorităților la propaganda alarmistă. Doar în câteva cazuri foarte rare rujeola poate conduce la niște complicații dezastruoase. În țările sărace, unde copiii sunt flămânzi și nu există apă curată, poate fi fatală. Dar în lumea noastră, unde foametea este foarte rară iar accesul la apă este universal, boala nu reprezintă o amenințare foarte importantă.

Dar cu toate acestea, lobbyul ROR susține că este. Subliniază foarte rarele cazuri de morți cauzate de rujeolă – în special cele din epidemia de la Dublin, care au apărut după ce a fost introdus acolo vaccinul ROR.

Am urmărit, cu greutate, detaliile acestui caz. Într-o instanță, un copil era sever înfometat, un lucru șocant pentru o capitală europeană la sfârșitul secolului XX. Un altul avea probleme congenitale. Ceea ce a reieșit din cercetările mele a fost că exista un număr foarte mare de copii care au luat rujeolă în pofida faptului că erau vaccinați, ceea ce sugerează că eficacitatea vaccinului nu este atât de mare pe cât pretind susținătorii. Într-un caz mai recent din Marea Britanie autoritățile au refuzat pur și simplu să-mi ofere detalii ale cazului, ascunzându-se sub pretextul confidențialității, ceea ce era lipsit de sens din moment ce nu doream să știu numele copilului.
Am scris de asemenea în ziar despre ciudatele scrisori false primite de la mame care susțineau că propaganda mea anti-ROR le-a determinat să nu-și vaccineze copiii, care apoi s-au îmbolnăvit grav și aproape că au murit. Aceste scrisori au survenit după încercările mele de a-i face pe Gordon Brown și Anthony Blair să spună dacă și-au vaccinat copiii (…)
Așadar avem propagandă, presiunea statului îndreptată către indivizi, cenzură și persecuția dizidenților, plus folosirea unor metode mârșave contra criticilor din presă. Dar imaginați-vă cât de rele ar fi lucrurile fără barierele impuse puterii de către domnia legii, prezumția de nevinovăție, independența parlamentului, imposibilitatea autorităților de a-i închide pe oameni fără proces, presă liberă. Și apoi fiți atenți la felul în care toate aceste lucruri sunt subminate de stat. Cât va mai dura până când părinții vor fi forțați să își vaccineze copiii? Până la un abuz de negândit al puterii? Interesant, dar într-un caz în care o mamă și un tată aveau diferende cu privire la administrarea vaccinului ROR pentru copilul lor, un judecător a hotărât, în mod scandalos, imunizarea copilului.

Din ediția de duminică a ziarului „Observer” am aflat că doi cercetători de top de la Cambridge suspectează în privat că vaccinul ROR s-ar putea să fie o cauză în apariția autismului la un număr mic de copii.

Linia de partid afirmă că ROR este cu totul sigur. Nu am înțeles niciodată cum poate fi cineva atât de sigur, chiar având în spate o bază de cercetare mult mai solidă decât cea a guvernului. Ar trebui, de fapt, să dovedești contrariul, ceea ce este imposibil. Dar în „Observer”, un susținător al vaccinului ROR, Vivienne Parry, spune un lucru foarte interesant: „Există un mic risc în toate vaccinurile. Nimeni nu a susținut vreodată că vaccinurile sunt lipsite de efecte colaterale. Dar trebuie să ne hotărâm dacă aceste avantajele precumpănesc în fața riscurilor. Dacă am avea rujeolă ar muri mulți copii. Dacă avem vaccinuri, unii copii vor suferi, dar vor fi foarte puțini.”

Doamna Parry ar trebui lăudată pentru candoare ei, un rezumat limpede al viziunii statului benevolent. Bănuiesc că statul împărtășește perspectiva ei dar nu are curajul să o afirme. Dar dincolo de faptul că pericolul rujeolei a fost foarte exagerat, remarca ei ridică întrebarea cine are întâietate: individul sau un presupus bine comun. La limită, ideea că unii indivizi trebuie sacrificați pentru binele general este o idee totalitară. Dar pentru cei mai mulți dintre noi aceasta nu reprezintă o problemă, deoarece nu ne închipuim că tocmai noi vom fi aceia sacrificați. Tocmai din acest motiv avem nevoi de paznici puternici care să reziste modei și opiniei publice. Și acesta este motivul pentru care Dr. Wakefield și cei ca el trebuie să fie capabili să își spună punctul de vedere fără să fie amenințați de cenzura unor instituții precum Colegiul Medicilor (…)

Ceea ce mă duce la punctul final. Am vizitat o mulțime de dictaturi. Și lucrul care mi-a sărit în ochi nu a fost moartea presei și a televiziunii, frica de a vorbi în rândul intelectualilor și a ziariștilor. Aceste lucruri sunt rele, dar în fapt afectează foarte puțini oameni. Ceea ce mi-a sărit în ochi în dictaturi a fost că cei săraci și slabi sunt la discreția puterii. Și acesta este genul de societate spre care ne îndreptăm.

Din punct de vedere personal, cred că statul trebuie să renunțe la tonul agresiv și să recunoască că aceia care se tem că ROR le-a nenorocit sau le va nenoroci copiii ar trebui cel puțin să fie tratați civilizat și cu respect.