„La fiecare minut se naște un fraier” spunea P.T. Barnum, exprimând fără să-și dea seama ideea mișcării moderniste în artă.
Donald Trump a scandalizat recent ceea ce se numește, fără niciun fel de ironie, „comunitatea arhitecturală”, cu o directivă în care susține stilul clasic pentru noile clădiri publice din Washington D.C. Adică stilul pe care îl îndrăgesc dictatorii, au afirmat arhitecții moderniști și țuțerii lor din presă, uitând că acesta era stilul iubit de Atena democratică, Roma republicană, Italia din secolul XIX, Marea Britanie parlamentară și chiar și SUA. Sau ar trebui să credem că Mount Vernon și Monticello erau niște refugii ale dictatorilor?
A fost un caz fin de proiecție psihologică. Oamenilor obișnuiți le plac acele stiluri care se încadrează fără constrângeri majore în definiția clasicului. Și aceasta se întâmplă pentru că oamenilor obișnuiți le plac lucrurile așezate, fie că este vorba de lucruri simple precum o casă din Cape Cod sau o bisericuță cu o singură turlă, fie că este vorba de lucruri mai complexe precum Parthenonul sau Capitolul. Nicio persoană obișnuită nu ar construi catedrala modernistă din Brasilia, care arată precum scheletul calcifiat al unei amibe din lumea extraterestră sau Piața Cooper din Cooper Union, care arată ca și cum s-ar topi și s-ar pleoști, gata să-i asfixieze pe toți cei dinăuntru. Când un copil desenează o casă, el nu vede un fel de cutie, ci un fel de față, potrivită pentru creaturi cum este el. El nu vrea să trăiască într-o parcare supraetajată.
Bineînțeles că dictatorii pot avea gust arhitectural: Pisistraus, Augustus, Napoleon. Dar modernismul are nevoie de puterea economică, politică și instituțională pentru a prinde viață. Dacă oamenii care urmau să locuiască în complexele rezidențiale inuman de urâte de la Pruitt-Igoe din St. Louis ar fi fost întrebați ce părere au, ele nu ar fi fost construite niciodată. Oamenii obișnuiți încă iubesc poezia engleză, aceea scrisă în versuri și nu se dau în vânt după experimentele cu vers alb despre care puterile academice susțin că ar trebui să le placă. Oamenii nu își pun pe pereți Marcel Duchamp și a sa „Nud coborând o scară”, în pofida mecanicii interesante de cadre înghețate, deoarece nu doresc să aibă ace în ochi.
Nu încerc să sugerez nici că o ființă umană normală va avea un bun gust în artă. O mulțime de Rafaeli de mâna a patra au decorat bisericile catolice cu Madonne. Dar gustul obișnuit care lasă de dorit tinde spre ceea ce este prețios și frumos sau, uneori, spre ceea ce este cunoscut într-un fel onest și direct. Este nedesăvârșit și neînvățat. Este neviciat. Omul căruia îi lăcrimează ochii când cântă „Santa Lucia” se va înfiora când îl va auzi pe Pavarotti cântând „Nessun Dorma”. Femeia care are pe etajera din dormitor un sfânt multicolor cu greu își va găsi cuvintele când va vedea „Pieta” a lui Michelangelo.
Arta și arhitectura modernistă, care se mândrește cu disprețul pentru natură și pentru dorințele umane naturale, trebuie băgată unei societăți pe gât și, astfel, în pofida retoricii revoluționare și eliberatoare, uzează de dictat și de înșelătorie. „Îți va plăcerea asta deoarece este pentru binele tău, deși tu ești prea prost ca să îți dai seama”. Trebuie să înduri clădiri precum centrul concentraționar brutalist al FBI din Washington – o clădire scoasă în evidență pentru urâțenia ei de președintele Trump – deoarece este ceva masiv care transmite putere. Este spre binele tău, iar tu nu ai mai multă autoritate de a o refuza decât ai atunci când îți vine un ofițer de poliție la ușă ca să te chestioneze.
Unii oameni, totuși, nu trebuie să fie îngenuncheați. Ei sunt fraierii epocii. Julien Benda gândea că intelectualii care au ținut partea totalitarismului erau rAăi: trădarea intelectualilor, a numit-o el. Dar erau mai buni și mai răi decât trădătorii. W.E.B. DuBois credea cu adevărat că Stalin a fost profetul unor vremuri noi, iar DuBois nu-și trăda principiile când afirma asta. Pe cât de inteligent și învățat era DuBois, el a fost totuși un fraier modernist. John Cage „scrie” a sa „4’33” pentru cineva care se îmbracă precum un pianist, se așează în fața instrumentului, nu face nimic timp de trei mișcări, după care oameni care fără îndoială au prea mulți bani de cheltuit și care au urmat un curs de muzică modernă la facultate izbucnesc în aplauze.
„Păi și nu va cânta chiar nimic?”, întreabă Billy care tocmai a aterizat la New York din Tennessee. „Țărănoi sudist ignorant”, pufnește sofisticatul urban. Dar el, nu Billy, este fraierul.
Chiar facultatea modernă este pentru cei servili și pentru fraieri. Vorbesc la modul general, dar este adesea revelator să faci un simplu experiment mental, pe care îl numesc izolare imaginativă.
Luați-l pe împăratul din povestea celebră a lui Andersen. Separați-l de mulțimea care îl susține. Aduceți-l în camera voastră. Îi veți spune: „Sire, puneți-vă niște haine pe dumneavoastră.” Nu veți fi păcăliți nici măcar o secundă.
Luați un curs feminist obișnuit despre femeile indigene din America. Afișați-l într-o dugheană și faceți-i publicitate cu fragmente din atacurile împotriva „patriarhiei”. Scrieți prețul în clar: 4000 de dolari. Cine se va înscrie? Nici măcar feministele nu se vor lăsa prostite.
Luați un curs obișnuit în sociologie despre politica resentimentului. Puneți-l pe cel care îl ține să meargă la un restaurant și să-i convingă pe cei de acolo, măcar o persoană, care să-i dea un cec de 4000 de dolari pentru ca acea persoană să se simtă la fel de furioasă și dezgustată pe cât este profesorul. Nimeni nu-i va da un ban.
Facultățile pot să facă altfel deoarece percep taxe la singurul pod care trece peste râu: sunt carteluri, sunt monopoluri. Mulți oameni nu s-ar lăsa păcăliți de escrocheria facultăților dacă nu ar exista presiunea socială; devin mândri că au fost păcăliți și încep la rândul lor să-i păcălească pe alții. Același tip de escrocherie intră în joc de fiecare dată când descoperi o „comunitate”, adică o „cabală” care susține ceva despre care chiar neamurile apropiate ale escrocilor ar fi considerat urât, nenatural, prostesc, blasfemiator sau nepotrivit pentru un popor liber și virtuos. Mă bazez pe cititor că poate oferi propriile exemple.