Este închiderea Angliei cea mai bună soluție?

În urmă cu câțiva ani am avut marele noroc să dau peste un doctor complet incompetent. A fost un iad și chiar mai rău de atât, dar cel puțin m-a învățat una dintre cele mai importante lecții din viața mea. Era fermecător, grizonat, civilizat și bine îmbrăcat. Îi luase temporar locul doctorului meu de familie, un tip mai abraziv și neîngrijit.

M-am dus la el sâcâit de o durere persistentă și agasantă într-un loc delicat. Mi-a dat un antibiotic. Au trecut zilele. Nu a mers. Durerea a devenit mai intensă. Mi-a spus că, în cazul acesta, am nevoie de operație iar specialistul la care m-a trimis a aprobat din capul locului soluția. Eram pus pe banda rulantă care merge spre sala de operație.

Pe atunci credeam, la fel ca mulți alții, în profesia medicală. Mă uimea pregătirea lor. Dar cu toate acestea, ideea unei operații mai degrabă neplăcute mă făcea să fiu sumbru și cuprins de îndoieli. În timp ce îl așteptam pe anestezist în imensul spital din Londra unde fusesem trimis, a apărut un nou doctor. Mă pregăteam pentru o nouă serie de întrebări „te doare aici?”. Dar acest al treilea om era diferit. Nu m-a întrebat fără sens dacă mă doare. Știa că mă doare. Era cineva, în primul rând, care gândea și care nu lua de bun tot ceea ce i se spunea.

S-a uitat la însemnările mele. În fapt, le-a citit, ceea ce nu cred să mai fi făcut cineva. A înjurat în barbă. S-a grăbit să iasă din salon, doar pentru a se întoarce rapid după aceea spunându-mi că ar trebui să mă îmbrac și să mă duc acasă. Operația a fost anulată. Tot ceea ce aveam nevoie era un nou antibiotic, pe care el – atunci și acolo – mi l-a prescris și care mi-a rezolvat problema în trei zile. Era furios și a reușit cu tact să evite a-mi spune că prima rețetă a fost greșită.

Întreagă această poveste a fost greșeală înfiorătoare și deprimantă. Îi părea rău. Dumnezeu știe ce s-ar fi întâmplat dacă Providența nu l-ar fi adus pe acest al treilea doctor în salon. Încă mă iau fiori când mă gândesc la asta. Dar ideea era următoarea: o simplă funcție, un halat alb, o manieră elegantă, o cunoaștere impresionantă a cuvintelor lungi și a jargonului, nu vor mai fi niciodată suficiente pentru mine.

Nu te costă niciodată să pui la îndoială decizii pe care tu le consideri greșite. Dacă sunt bune, nu va rezulta niciun rău. Oamenii trebuie să fie în stare să-ți dea răspuns la întrebări. Dacă, însă, sunt greșite ai putea să te protejezi de o mulțime de rele. Așa că iată-mă ajuns în punctul acesta în care întreb direct – reprezintă închiderea țării răspunsul corect la coronavirus? Voi fi acuzat că subminez ministerul Sănătății și că pun în pericol sănătatea publică și multe alte feluri de mizerii conformiste. Dar vă cer să fiți alături de mine, pentru că dacă ne înșelăm în această privință avem foarte mult de pierdut.

Nu adresez acest apel doar pentru cititorii mei. Cred că jurnaliștii ar trebui să pună aceleași întrebări. Cred că parlamentarii tuturor partidelor ar trebui să le pună și ei când vor vota o serie înfricoșătoare de interdicții și restricții ale unor libertăți venerabile și când vor mări puterea statului și a poliției.

Știți că guvernul și opoziția au picat de acord inițial că aceste măsuri nici măcar nu se vor supune la vot? Până și Putin ar ezita înainte de a face ceva atât de scandalos. Dacă nu va exista o revoltă serioasă în Camera Comunelor împotriva acestui plan, atunci cred că putem comemora ziua de 23 martie, 2020, ca ziua în care Parlamentul a murit. Dar cu toate acestea, din câte îmi dau seama, oamenilor le pasă mai mult de faptul că rămân fără hârtie igienică. Laudele trebuie să meargă la Davis Davis și Chris Bryant, doi parlamentari care au contestat curajos această măsură.

S-ar putea să fie de asemenea ziua în care economia noastră a pierit. Știrile obsedante legate de panica din supermarketuri și de temerile sanitare au acoperit știrile care vin din piața valutară și de la bursă. Bogăția care ar trebui să ne plătească pensiile se evaporă pe măsură ce valoarea acțiunilor scade și se prăbușește. Guvernele de peste tot din lumea aceasta iau măsuri riscante și nebunești care fac ca politicile lui Jeremy Corbyn să pară sobre și sănătoase. Lucrurile s-au înrăutățit mult mai tare din cauza închiderii planetei sub pretextul epidemiei de coronavirus. Oricât de rău ar fi virusul (voi reveni la acest subiect) panica înfierbântată de pe piețe este cel puțin la fel de rea.

Iar apoi avem retragerea guvernului lui Boris Johnson de pe poziții raționale pe poziții temătoare. La început, domnul Johnson a fost coerent cu sine și a refuzat să închidă țara. Dar încetul cu încetul a cedat.

Școlile trebuia să rămână deschise. Acum se închid cu repercusiuni dezastruoase. Cafenelele și puburile trebuiau să rămână libere, dar acum s-au închis. Pe logica asta, magazinele și supermarketurile ar trebui să urmeze, iar toată lumea ar trebui să se bazeze pe curieri.

Cât va mai dura până să fie nevoie de permise pentru a ieși pe stradă, la fel cum se întâmplă în orice republică bananieră? Cât despre măsurile grotești și intimidante care s-au luat luni vă asigur că veți ajunge să le urâți cum urâți otrava, când vor ajunge să vă fie băgate pe gât.

Toate armele brutale ale despotismului, starea de asediu, prezumția de vinovăție și puterea de a face arestări arbitrare se conturează în mijlocul a ceea ce a fost cândva o țară liberă. Iar noi, cărora ne plăcea să ne mândrim cu cât de calmi suntem într-o criză, părem să disprețuim libertățile noastre antice scump dobândite și în fapt alergăm spre brațele calde și dure ale Fratelui cel Mare.

Imaginați-vă ofițerii de poliție care vă scanează pentru o boală și vă închid timp de două zile dacă protestați. Suntem în China sau în Anglia? Gândiți-vă cum această putere poate fi folosită împotriva oricui, la modul cel mai literal.
Măsurile dau, de asemenea, guvernului puterea de a interzice manifestațiile publice. Le va da puterea poliției și lucrătorilor din sănătatea publică să pună restricții asupra „mișcărilor și călătoriilor”, „activității” și „contactelor cu alții” ale unei persoane.

Multe cazuri se vor judeca la tribunal prin video iar dacă un medic legist suspectează că cineva a murit de coronavirus nu va mai exista niciun fel de investigație. Ei spun că sunt măsuri temporare. Ei spun întotdeauna așa.

Ei bine, se justifică toate acestea? Există un document de la o echipă a Imperial College din Londra care este folosit pentru justifica aceste măsuri. Raportul cu pricina avertizează că vor fi foarte mulți morți dacă nu se închide țara.

Însă toate acestea sunt speculații. Documentul pretinde, destul de greșit în opinia mea, că virusul are o forță „letală comparabilă” cu cea a gripei spaniole din 1918, care a ucis cel puțin 17 milioane de oameni, în special tineri.

Ce poți spune? Într-o scrisoare usturătoare adresată săptămâna trecută ziarului „The Times”, un medic veterinar de elită, Dick Sibley, a pus sub semnul întrebării strălucirea oamenilor de știință de la Imperial College, spunând că i se rupe inima când vede cine dă sfaturi guvernului. Numindu-i o „echipă de apocaliptici” el afirmă că sfaturile lor din 2001 „au dus la uciderea inutilă a milioane de vaci și oi perfect sănătoase” până când opinia lor a fost anulată de intervenția lui Sir David King, pe atunci principalul consilier științific. „Sper ca Boris Johnson, Chris Whitty and Sir Patrick Vallance să aibă o înțelepciune asemănătoare. Ei trebuie să se asigure că măsurile sunt proporționale, echilibrate și practice.”

Morțile care ar putea fi evitate sunt tragice, dar în fiecare an sunt deja foarte multe decese, în special printre cei bătrâni, rezultate din complicații ale gripei și pneumoniei. Departamentul Sănătății îmi transmite că numărul deceselor provocate de complicații ale gripei numără 17.000 de cazuri anual. Numărul variază foarte mult de la iarnă la iarnă, și merge de la 1691 de morți iarna trecută la 28.330 de morți în 2014/2015. Autoritățile observă că mulți dintre cei care mor din cauza acestor boli au probleme de sănătate importante, la fel cum se întâmplă și în cazul marii majorități a victimelor de coronavirus, aici și peste tot. După cum a afirmat la începutul crizei experimentatul și cunoscătorul doctor care scrie sub pseudonimul „MD” în revista de stânga „Private Eye”: „în iarna 2017-2018, mai mult de 50.000 de decese au trecut complet neobservate în Marea Britanie și Țara Galilor.”

Aproape 1600 de oameni mor în fiecare zi în Marea Britanie dintr-un motiv sau altul. O cifră similară se înregistrează în Italia și una mult mai mare în China. Morțile provocate de coronavirus, deși neplăcute și șocante, nu sunt atât de numeroase încât să necesite ca lumea civilizată să-și închidă transportul și comerțul și să-și predea într-o după amiază libertățile de secole.

Suntem avertizați cu privire la ratele devastatoare ale deceselor. Dar cel puțin un expert, John Ioannidis, nu este atât de sigur.

Dezastrele epidemiologice au mai fost prezise de multe ori înainte și nu au fost nici pe departe atât de rele pe cât s-a temut. Fostul editor al „The Times” Sir Simon Jenkins, a făcut o listă a lor: gripa aviară nu a ucis milioanele prezise în 1997. În anul 1999 a fost Boala Vacii Nebune care se estima că va ucide 500.000 de oameni. Mai puțin de 200 de oameni au murit în Marea Britanie. Prima izbucnire a Sars din 2003 se estima că are o șansă de 25% de a ucide zeci de milioane și de a fi „mai rea decât SIDA”. În 2006, o nouă rundă de gripă aviară a fost declarată „prima pandemie a secolului XXI”. Au exista avertizări similare în 2009 cum că gripa porcină ar putea ucide 65.000 de persoane. Nu s-a întâmplat asta. Consiliul Europei a descris isteria din 2009 ca fiind „unul dintre cele mai mari scandaluri medicale”. Fără îndoială că vom vedea cum stau lucrurile.

Dar în timp ce văd puține dovezi cu privire la o pandemie și multe dovezi legate de o PanicăDemie, observ cum cum zeci de mici afaceri sunt strangulate și cum se prăbușește catastrofal o societate, toate acestea fiind rezultatul unei politici guvernamentale rezultate din frică și speculație mai degrabă decât din gândire.

Multe din afacerile care se închid s-ar putea să nu își mai revină vreodată, la fel cum slujbele care s-au evaporat nu vor reapărea odată ce panica va dispărea. Ni se spune că ar trebui să emulăm Italia și China, dar nu există nicio dovadă că măsurile despotice luate în aceste țări au redus incidența coronavirusului.

Știu că mulți dintre voi așteaptă un fel de opoziție coerentă care să se ridice. Oamenii care sunt plătiți să fie Opoziție nu par dornici de acest lucru, așa că pică în sarcina noastră să facem asta. Mă îngrozește că atât de mulți comentatori acceptă obedienți ceea ce li se spune. Am trăit suficient de mult și am călătorit îndeajuns încât să știu că autoritățile se pot înșela adesea și nu pot fi niciodată creditate cu încredere.

Știu de asemenea că dizidența în aceste vremuri îmi va aduce înjurături și chiar mai rău. Dar nu spun toate acestea ca să mă distrez sau să o fac pe nebunul. Nu este nicio distracție.
Este vorba de viitorul nostru și dacă nu mi-aș ridica vocea ca să vorbesc acum, chiar dacă sunt singur, cred că nu ar trebui să mă simt demn de a mă numi englez sau britanic, sau jurnalist, și că generația părinților mei și-a pierdut timpul pentru a salva libertatea și prosperitatea pe care mi-au înmânat-o mie după o lupt dură și crudă, ale cărei privațiuni și amărăciuni cu greu ni le putem imagina.