Uniformitatea presei

A existat un moment incredibil în timpul conferinței susținute de primul ministru britanic. Boris Johnson a fost întrebat: „Domnule prim-ministru, oamenii nu se comportă responsabil, așadar când aveți de gând să aduceți poliția?”

Boris Johnson a rămas stupefiat. „Să aducem poliția?”, s-a mirat el, privind așa cum te-ai aștepta să privească cineva îngrozit de ideea ca Marea Britanie să devină un stat polițienesc care arestează oamenii pentru că merg afară și se plimbă prin parc. Ia ghiciți acum care parte din această sesiune de întrebări și răspunsuri a primit cele mai multe critici? Exact, nu jurnalistul care se întreba când vor da buzna polițiștii, ci primul-ministru care a avut un dispreț instinctiv față de un asemenea gând.

Aceasta este lumea în care trăim acum, una în care a-ți dori un stat polițienesc te face o persoană mai bună decât aceia care cred că ar fi un pas excesiv și inutil.

Conferințele de presă ale guvernului au devenit niște experiențe uluitoare. Boris Johnson și consilierii săi oferă evaluări sobre și calme ale situației și anunță măsurile pe care trebuie să le ia pentru a încetini răspândirea virusului. Iar reporterii de acolo întreabă când se va impune o carantină mai dură și când vor fi îndepărtați oamenii de pe străzi. Cvasiuniformitatea de opinie a mass-media pe această temă a fost, trebuie să o spun, incredibil de demoralizatoare.

Există o febră a cererii pentru o închidere completă și neiertătoare a societății. Ieri, comentatorii și alți înfierbântați au pus fotografii cu oameni pe stradă ca o dovadă a prostiei și nesupunerii civice a maselor britanice. Asta a contribuit la o cerere pentru reguli mai stricte. Și pare probabil că dorința le va fi îndeplinită. Putem să facem o pauză și să ne întrebăm, calm și riguros, dacă aceasta este cea mai bună abordare?

În „The Guardian”, David Lammy spune explicit care este rațiunea din spatele carantinei complete a Londrei și posibil a altor orașe: „Dacă în următoarele săptămâni vom continua să trăim așa cum ne place, consecința va fi moartea inutilă a mii de oameni”.

Dar ne trebuie ceva rațiune și sentiment în discuția aceasta. Vor fi consecințe neintenționate și în cazul unei carantine. Izolarea completă a oamenilor, posibilitatea de a avea nevoie de un permis pentru a merge afară, închiderea parcurilor – care deja are loc în unele dintre cartierele Londrei – va avea de asemenea un impact asupra sănătății oamenilor.

Adjunctul ministrului sănătății, Dr. Jenny Harries – care în opinia mea este cea mai calmă și reconfortantă prezență din această criză – s-a referit la acest lucru în legătură cu planul guvernului de a izola 1,5 milioane de oameni care suferă de anumite boli, timp de trei luni. Această măsură va avea un impact psihologic și va duce la noi probleme de sănătate. Primul ministru a spus ceva similar: oamenii au nevoie de aer proaspăt și de mișcare. Au nevoie să iasă afară.

Mi-e teamă că oamenii din media nu înțeleg că nu toată lumea trăiește ca ei. Cei mai bine plătiți membri ai clasei jurnalistice trăiesc în apartamente spațioase sau în case. Pot avea chiar grădini. Sunt bine conectați online. Mulți dintre ei în fapt par că trăiesc online, în Twitterland. Unii dintre ei, dacă sunt considerați a fi importanți, vor fi capabili în continuare să călătorească liber.
Dar cum rămâne cu bătrânii care nu folosesc internetul? Sau cei care trăiesc în apartamente mici fără spații verzi? Sau oamenii cu puține relații sociale? Dacă închidem societatea, îmi pare, fără discuție, că oamenii vor suferi din punct de vedere emoțional, social și fizic.

Unii experți au îndoieli legate de înțelepciunea folosirii carantinei pentru a lupta cu Covid-19. David L. Katz, directorul fondator al Yale-Griffin Prevention Research Center din SUA, susține că o închidere a societății ar înrăutăți și mai tare lucrurile. El crede că „pe lângă prăbușirea completă a vieții normale – școli și afaceri închise, întâlniri interzise – ar putea exista efecte de durată și catastrofale mai profunde decât numărul morților rezultat din infecții”. Iar el este îngrijorat că închiderile ar putea contribui la răspândirea bolii, de pildă prin „trimiterea tinerilor, care pot să aibă sau nu virusul, să stea cu familiile lor.”

Ar trebui să avem în vedere aceste lucruri, nu? Problema însă este că în Marea Britanie se instaurează un climat de cenzură stridentă. Oricine pune la îndoială carantina, oricine întreabă dacă virusul reprezintă într-adevăr ceva apocaliptic, va deveni o țintă și va fi acuzat că nu îi pasă de oameni. Suntem martorii nu ai închiderii vieții cotidiene, ci ai închiderii dezbaterii publice și a dreptului de a nu fi de acord.

Cu toții trebuie să ne luăm în serios responsabilitățile. Mă distanțez social și ies doar când trebuie. Voluntarismul promovat este bun – ne face să ne simțim că încă suntem agenți liberi și că suntem prinși într-un act de solidaritate socială uriașă. Mă tem că o carantină forțată și exagerată va naște resentimente, atomizare și o sănătate proastă.
Trump a atins un punct sensibil cu adevărat când a spus că trebuie să fim siguri că remediile pentru tratamentul Covid-19 nu sunt mai rele decât boala.