Câți oameni au murit de Covid 19?

În urmă cu aproape două săptămâni s-a înregistrat primul deces din România trecut sub rubrica coronavirusului. Pacientul era un român de 67 de ani, care suferea de cancer pulmonar în fază terminală și care a fost testat pozitiv pentru Covid 19. Legat de acest caz,  medicul Adrian Streinu-Cercel a afirmat: „Nu există nicio legătură între prezența virusului și decesul pacientului. Pacientul a murit de un cancer terminal. Nu are legătura una cu alta (…) Pacientul nu avea nicio manifestare dată de acest virus, era cum sunt și celelalte persoane care au virusul și nu au manifestări. Ceea ce s-a manifestat – s-a manifestat neoplazia, cancerul, care era în fază terminală. Deci practic a murit de cancer și nu de infecția cu coronavirus”.

De atunci și până astăzi au mai murit peste 140 de oameni, și, după cum ne-a informat Hotnews, vineri, 3 aprilie, aproape jumătate dintre aceștia au fost testați pentru coronavirus abia în ziua decesului sau chiar la câteva zile după deces. Această statistică ridică semne de întrebare legate de adevărata cauză a morții acestor oameni. La fel cum s-a întâmplat și în cazul primului pacient, dar și al multor altora – persoane cu afecțiuni incurabile aflate în stadiile terminale ale maladiilor –, se pare că autoritățile au considerat că orice persoană la care este detectată prezența virusului și care moare, indiferent de cauza propriu-zisă a morții, decesul este considerat a fi cauzat de Covid-19.  Nu este, desigur, cazul pentru toți cei decedați, dar este adevărat în foarte multe cazuri.

Practic, autoritățile de pe tot globul, și nu doar de la noi, nu mai fac în acest moment nicio deosebire între moartea unui pacient cauzată efectiv de Covid-19 și moartea unui pacient la care se descoperă prezența virusului. 

Distincția aceasta între moartea produsă de coronavirus și moartea în care s-a detectat prezența virusului violează unul dintre principiile de bază ale infecțiologiei și contribuie din plin la răspândirea unei panici artificiale prin exacerbarea frauduloasă a numărului de morți.

Profesorul Emerit al Universității Johannes-Gutenberg din Mainz și Director al Institutului de Microbiologie și Igienă Medicală din Germania, Sucharit Bakhdi, susținea, într-o scrisoare deschisă adresată cancelarului german Angela Merkel, că peste tot lume se face, în acest moment, greșeala de a fi pusă în cârca virusului moartea, imediat ce a fost stabilit că virusul era prezent la momentul morții – indiferent de alți factori. „Aceasta violează însuși principiul de bază al infecțiologiei: doar când se poate stabili în mod cert că un agent a jucat un rol semnificativ în boală sau moarte poate fi pus un diagnostic. Asociația Societăților Științifice Medicale din Germania scrie, în mod expres, în recomandările sale: pe lângă cauza morții trebuie postulat un lanț cauzal, cu boala corespondentă subiacentă pe locul al treilea în certificatul medial.  Ocazional, trebuie trecute și lanțurile cauzale de gradul patru.”

Încălcarea aceste distincții teoretice importante conduce la anomalii statistice, la manipularea informațiilor, la panică și la exploatarea fricii oamenilor. Autoritățile anunță un bilanț al morților provocate de Covid19 deși, în fapt, decesul multora dintre ei are cu totul alte cauze. De pildă, la spitatul din Suceava, considerat a fi unul dintre focarele de infecție din România, există mărturii publicate în ziarele centrale despre regimul precar în care sunt tratați pacienții infectați cu coronavirus (nu sunt duși la dializă, sunt deshidratați, nu li se schimbă așternuturile, nu primesc mâncare suficientă etc). Dacă vreunul dintre acești nefericiți va muri, Doamne ferește, responsabil de moartea pacientului va fi considerat coronavirusul, deoarece erau infectați, și nu deshidraterea criminală, faptul că nu au fost duși la dializă sau infecțiile nosocomiale.

Pe lângă scandalosul situației umane, există și un scandal logic care ar trebui să sară în ochii oricărui om neanesteziat de lozincile panicarde.

Bineînțeles că această situație nu este nicidecum caracteristică doar României. Un articol din revista Science, publicat pe 16 martie 2020, arăta că 86% din decesele înregistrate în China, la Wuhan, nu au fost documentate. Cu alte cuvinte, moartea celei mai mari părți dintre pacienți a fost atribuită arbitrar, fără dovezi și probe, coronavirusului.

Profesorul Walter Ricciardi, consilierul științific al ministrului Sănătății din Italia, susținea că „doar 12% dintre certificatele de deces din Italia indică drept cauză a morții coronavirusul, în timp ce în rapoartele publice toți oamenii care mor în spital și sunt infectați cu coronavirus sunt considerați că au murit din cauza coronavirusului. Felul în care noi, în Italia, punem eticheta coronavirusului pe orice deces este foarte generos”. În opinia reputatului virusolog Giulio Tarro, rata mortalității din cauza coronavirusului în Italia este în jur de 0,1%, comparabilă, din acest punct de vedere, cu a gripei. Problema numărului mare de victime survine din cauza aceleiași greșeli de identificare a cauzei morții, mai afirmă profesorul Tarro.

În Austria, reprezentații Grupului Strategic din cadrul Ministerului Sănătății au declarat că orice deces la care este detectată prezența virusului, indiferent de cauza morții, este considerat a fi provocat de coronavirus. Dacă un bătrân de 90 de ani își rupe gâtul, iar testul de Covid-19 iese pozitiv, cauza morții va fi trecută infecția cu coronavirus.

În Germania, Institutul Robert Koch recomandă să nu se facă autopsii persoanelor decedate și infectate cu Covid-19 deoarece riscul de infecție ar fi prea mare, ceea ce înseamnă, după cum susține un patologist german, că nu mai poate fi detectată în niciun fel cauza morții. „Până acum, era ceva de la sine înțeles pentru patologiști să facă autopsii cu toate măsurile de protecție chiar și în cazul unor boli infecțioase precum HIV/SIDA, hepatită, tuberculoză, etc. Este de-a dreptul ieșit din comun ca o boală care ucide mii de pacienți pe tot globul și care duce în colaps economia multor țări, să aibă parte doar de câteva autopsii (șase pacienți din China). Din punctul de vedere al anchetei epidemiologice și al comunității științifice, ar trebui să existe un mare interes pentru ce se descoperă la autopsii. Totuși, lucrurile stau exact pe dos. Îi este cuiva frică să se descopere adevărata cauză a morților unor pacienți testați pozitiv? Este oare posibil ca numărul morților de coronavirus să se topească precum zăpada sub soarele primăverii?”

Aceeași anomalie medicală o reclama și prof. Vasile Astărăstoae într-o postare recentă: „La peste 4 luni de la primul caz raportat nu cunoaștem leziunile specifice determinate de noul coronavirus. Se afirmă că aproximativ 5% cazuri grave cu risc letal prezintă leziuni pulmonare. Dar aceste afirmații se fac pe baza simptomatologiei. Nu s-a cercetat dacă simptomatologia majoră este determinată de noul coronavirus sau de comorbidități. Este curios că, în situația unui virus nou, despre care nu știm mai nimic, nu a existat recomandarea de a se efectua necropsii (dacă nu la toți decedații măcar la un număr semnificativ). Nu am găsit în literatura științifică decât câteva cercetări bazate pe 5-9 necropsii ceea ce nu permite a trage concluzii pertinente. De ce nu s-au efectuat necropsii? S-a răspuns că nu există un număr suficient de anatomopatologi și legiști, care să efectueze necropsiile. Deoarece această justificare nu a stat în picioare s-a revenit și s-a spus că prin necropsie creștea riscul de răspândire a virusului. Cum, prin ce mecanisme? Oare motivul real nu este dorința de a nu se stabili fără dubiu cauza morții? E o întrebare.

(Singura țară care face în acest moment o excepție de la încălcarea principiului de bază din infecțiologie este Suedia, care a anunțat că va distinge între morțile provocate de coronavirus și cele la care a fost detectată prezența virusului, ceea ce va reduce substanțial numărul morților provocate de coronavirus așa cum este el prezentat către public de către autorități și media.)

Consecința acestei schimbări de metodologie în identificarea cauzei morții este înregistrarea unui număr mult mai mare de morți cu Covid-19, ceea ce conduce mai departe la amplificarea panicii și temerii în rândul oamenilor, cărora li se induce ideea unui virus mult mai letal decât este în realitate.

Profesorul de patologie britanic John Lee arată, printr-o comparație elocventă, felul în care este manipulată opinia publică prin această atribuire abuzivă a morții unui pacient. „Dacă cineva moare în Marea Britanie având o infecție respiratorie, cauza specifică a morții nu este în mod obișnuit înregistrată, dacă boala nu este o boală remarcabilă rară. Astfel, marea majoritatea a bolilor respiratorii din Marea Britanie sunt înregistrate ca bronhopneumonii, pneumonii, etc. Nu testăm cu adevărat pentru gripă sau pentru alte infecții sezoniere. Dacă pacientul are, de pildă, cancer sau altă boală serioasă, aceasta va fi trecută drept cauză a morții, chiar dacă boala finală a fost o infecție respiratorie. Aceasta înseamnă că, în certificatele de deces britanice, infecțiile respiratorii sunt subreprezentate. Acum să fim atenți ce s-a întâmplat de la apariția Covid-19. Lista bolilor notabile a fost adusă la zi. Lista – care conține boli pe care majoritatea doctorilor nu le vor întâlni vreodată în cariera lor – a fost amendată astfel încât să includă Covid-19. Dar nu și gripa.  Ceea ce înseamnă că fiecare test pozitiv pentru Covid-19 trebuie notificat, ceea ce nu se întâmplă pentru gripă sau pentru majoritatea celorlalte infecții.”

Din acest punct de vedere, comparația făcută frecvent între gripă și infecția cu Covid-19 nu este deloc rezonabilă, din moment ce morțile provocate de gripă trebuie să aibă doar gripa ca agent principal, în timp ce în cazul Covid-19 este suficientă prezența virusului, indiferent de alte patologii grave, pentru ca moartea să fie pusă pe seama coronavirusului.

Pe lângă această distorsiune metodologică, care aruncă practic în aer statisticile și creează o imagine nerealistă a unui virus extrem de ucigaș, apar și probleme contextuale de raportare, care fac ca datele de la autorități (nu neapărat cele române) să trebuiască a fi luate cel puțin sub beneficiu de inventar, dacă nu să fie tratate cu o suspiciune sănătoasă.

De pildă, în anul 2009, o investigație a postului american de televiziune CBS dezvăluia că Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, principala instituție de sănătate publică din SUA, a numărat mult mai multe persoane infectate cu gripă porcină decât era cazul, exagerând în acest fel gravitatea virusului. Instituția făcuse estimări ale numărului de persoane infectate pe baza unor modele nerezonabile, fără să ia în calcul testarea propriu-zisă.

Nici în privința datelor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) nu poate exista prezumția de nevinovăție. Recent, pe 25 martie, grupul de cercetare statistică de la Oxford, „Our world in data”, a anunțat că nu se va mai baza în calculele sale pe informațiile furnizate de OMS deoarece a descoperit mult prea multe erori în raportările primite de la Organizația Mondială a Sănătății. „Problema principală cu aceste erori este că ele au fost corectate ulterior, dar fără ca publicul să fie anunțat sau au rămas pur și simplu necorectate.”

Discutând, în același context, despre lipsa unor date de încredere pe care să se poată alcătui niște politici publice rezonabile, profesorul de epidemiologie de la Stanford John Ioannidis susținea că epidemia de Covid-19 are toate șansele să se transforme într-o „catastrofă a dovezilor, ce apare o dată la un secol”.

În aceste condiții, singurul lucru cert este că statisticile care ni se prezintă la televizor, mai ales în privința numărului de morți, sunt complet aiuristice și au foarte puțină acoperire în realitate, după cum remarca și renumitul statistician american Nate Silver. În același timp, este cert că ele contribuie la instaurarea unei panici și isterii, pe baza cărora se iau politici publice cu un impact devastator asupra vieții economice, sociale, politice și chiar a sănătății oamenilor.