„Cei care renunță la libertatea lor fundamentală, pentru a primi în schimb puțină siguranță, pentru puțin timp, nu merită nici libertate, nici siguranță” Benjamin Franklin (1706-1790).
Unul dintre colegii mei de la Fox News mi-a trimis recent un email cu o poză a Părinților Fondatori ai Statelor Unite semnând Constituția țării. Singura diferență este că în această versiune, George Washington – care a prezidat Convenția Constituțională – îl privește pe James Madison – care era scribul Constituției – și îi spune „nimic din toate acestea nu contează dacă oamenii se îmbolnăvesc, nu-i așa?”
În aceste vremuri în care guvernatorii statelor dau în fiecare zi ordonanțe ce scot în ilegalitate exercitarea libertăților noastre personale, cuvintele puse în gura lui Washington nu sunt amuzante decât pe jumătate. Dacă Washington ar fi întrebat așa ceva, Madison, dintre toți cei de acolo, i-ar fi răspuns cel mai probabil: „Nu. Acest document apără drepturile noastre naturale în orice vremuri, în orice fel de circumstanțe.”
Este facil ca, 233 de ani mai târziu, să dai acest răspuns ipotetic, mai ales că deja Curtea Supremă a făcut asta atunci când, după cum știu cititorii mei, Abraham Lincoln a suspendat habeas corpus – dreptul de a fi adus în fața unui judecător înainte de a fi arestat – care era garantat de constituție, iar inițiativa lui a fost respinsă de Curtea Supremă.
Vorbele de mai sus aparținând lui Benjamin Franklin, deși au fost rostite în anul 1755 într-un conflict dintre Congresul din Pennsylvania și guvernatorul statului cu privire la taxe, este cu toate acestea un truism. Și anume că, din moment ce drepturile noastre provin din umanitatea noastră, nu de la guvern, oamenii netoți nu pot să-și sacrifice decât libertățile lor, nu și libertățile celorlalți.
Ce valoare mai are o garanție constituțională dacă ea poate fi încălcată când oamenii se îmbolnăvesc? Dacă așa stau lucrurile, nu este o garanție. Este o înșelătorie. Cu alte cuvinte, o garanție constituțională este valabilă și de încredere pe cât este fidelitatea față de Constituție a celor în ale căror mâini noi am încredințat-o pentru protecție.
Deoarece oamenii din stat, cu puține excepții, suferă de ceea ce Sf. Augustin a numit libido dominandi – patima puterii – atunci când se confruntă cu vechea bătălie dintre libertatea personală și forța statului, ei aproape întotdeauna iau partea forței.
Cum reușesc să scape de oprobriul public? Speriindu-ne de mama focului. Nu credeam că voi vedea așa ceva în viața mea, deși predecesorii noștri au asistat la astfel de lucruri. În America de azi avem un guvern al fricii. Machiavelli susținea că oamenii sunt mai supuși când sunt înfricoșați decât atunci când își iubesc conducătorii. Din nefericire, avea dreptate iar guvernul american știe asta.
Dar Madison știa asta la fel de bine atunci când a scris Constituția. Și o știa și patru ani mai târziu când a scris Carta Drepturilor. El a folosit un limbaj special pentru a-i avertiza pe cei care au patima puterii că indiferent cum vor folosi puterile guvernamentale, Constituția este „legea Supremă a Țării” și toate actele guvernului trebuie să fie conforme cu ea.
Chiar dacă legislatura Statului New York a ordonat ceea ce prietenul meu, guvernatorul Andrew Cuomo, a ordonat – deși în calitate de guvernator nu poate scrie legi care implică pedepse penale – aceste ordine sunt invalide deoarece sunt interzise de Constituție.
Acesta nu este un argument nou sau foarte complex. Aceasta este legea americană fundamentală. Dar cu toate acestea, este încălcată chiar în fața ochilor noștri tocmai de oamenii pe care i-am ales să o respecte. Și fiecare dintre ei – fiecare guvernator care interferează cu libertatea noastră de a face propriile noastre alegeri –a făcut un jurământ explicit de a respecta Constituția.
Vrei să mergi cu familia să-ți vizitezi bunica? Vrei să faci o tranzacție comercială reciproc avantajoasă? Vrei să mergi la muncă? Vrei să mergi la Liturghie? Toate acestea sunt acum interzise într-o treime din Statele Unite.
Am încercat și nu am reușit să merg la Liturghie duminica trecută. De când a devenit Biserica Catolică un agent al Statului? De ce nu o Liturghie afară?
Care este natura libertății? Este un drept irefutabil împotriva tuturor celorlalți, inclusiv a statului. Este dreptul tău necondiționat de a gândi cum vrei, de a spune ce vrei, de a publica ce spui, de a te asocia cu cine dorești indiferent de numărul lor, de a te închina sau nu, de a te apăra, de a deține și a folosi proprietatea cum crezi de cuviință, de a călători unde dorești, de a cumpăra de la un vânzător care dorește să-ți vândă, de a fi lăsat în pace. Și toate acestea fără niciun fel de permis guvernamental.
Aceste ordonanțe care promit siguranța și ne amenință cu pedeapsa, emise de cei care nu au niciun fel de autoritate pentru a le emite, puse în aplicare de polițiști care urăsc ceea ce sunt puși să facă, care distrug libertățile noastre pentru care strămoșii au vărsat râuri de sânge pentru a le păstra și care distrug prosperitatea noastră ar trebui respinse de o populație scandalizată și contestate în instanță.
Aceste contestații ar trebui depuse în curțile federale, unde cei care au călcat în picioare libertățile noastre nu au parte de un tratament preferențial. Vă pot spune din experiența mea de judecător că majoritatea guvernatorilor nu se tem de nimic mai mult decât de un judecător federal onest intelectual, curajos la nivel personal, și credincios Constituției.
Luptați contra fricii folosind frica.
2 Comments
Totusi am auzit ca metoda ortodoxa ar fi nu atat echilibrul fricilor, cat eliminarea fricii. Sau punerea in locul ei numai a fricii ca nu cumva sa ne insele diavolul, lumea, sau trupul si sa ne rupem de Dumnezeu si de Biserica Sa. Bunul judecator catolic o fi convins ca metoda lor e mai viabila? Nu exista si riscul sa nu loveasca la radacina problemei si in schimb sa provoace multa confruntare dialectica fara vreo solutie clara de pacificare a fricilor la orizont?
Andrew Napolitano a dat un raspuns valid juridic la o problema juridica. Raspunsul duhovnicesc este pocainta, nevointa si rugaciunea inimii! Fiecare sa faca pe masura puterii lui.