Predicții eronate dar totalitare

O știre care a circulat cvasiclandestin pe canalele media oficiale a fost închiderea spitalului militar construit de armata SUA la Seattle. Motivul închiderii, după doar trei zile, a fost absența pacienților. Nu a fost tratat acolo niciun pacient, nici de coronavirus, nici suferind de vreo altă boală.

O știre care ar putea interesa jurnaliștii locali, dar pe care este puțin probabil că o veți vedea la televizor sau în altă parte, este situația spitalelor militare ridicate de armata română la Constanța și Otopeni. Au tratat vreun pacient? Mai rămân deschise? Care va fi soarta lor în perioada următoare? O altă știre de interes pentru ziariștii locali este situația spitalelor din afara focarelor de infecție.

În fine… ceea ce ar trebui să reiasă suficient de limpede până acum este că epidemia de coronavirus nu doar că nu a lovit teribil, dar nu s-a apropiat nici măcar vag, slavă Domnului, de estimările apocaliptice fluturate la posturile tv și în presa „de calitate” de către experți, vedete, politicieni și oameni de presă preocupați.

Să luăm doar câteva exemple pentru a vedea discrepanța uluitoare dintre ceea ce a fost prognozat și ceea ce s-a întâmplat în realitate. În Statele Unite ale Americii, „Doctorul Americii”  Anthony  Fauci, principalul expert în problemă și cel care a condus comitetul de urgență al țării, a avansat prima oară cifra de două milioane de victime. Două milioane de oameni erau așteptați să moară din cauza Covid 10! Apoi, pe baza acelorași modele, a susținut la 1 aprilie că dacă se iau măsuri de amploare și rigoare (cu alte cuvinte, carantină în stil totalitar chinezesc) numărul victimelor ar putea varia, în cel mai optimist scenariu, între 100.000 și 240.000 de morți. La două săptămâni după aceste declarații și după impunerea unei carantine stricte în cele mai multe dintre statele americane, numărul morților a ajuns la 23.000 de persoane (asta în condițiile în care autoritățile americane au recomandat ca în cazurile de deces unde nu este confirmată prezența virusului printr-un test, dar există circumstanțe rezonabile de a fi presupusă existența Covid-19, cauza decesului, să fie trecută infecția cu coronavirus, ceea ce, pe lângă alte probleme, mărește arbitrar numărul infecțiilor). Între timp, lucrurile par că își reintră în normal, așa că doctorul Fauci s-a văzut nevoit să avanseze o altă predicție în urmă cu doar câteva zile și anume aproximativ 65.000 de morți, asta pentru a ține cât de cât pasul cu realitatea care se încăpățânează să nu-i confirme așteptările sumbre.

Desigur, și poate că nu este nevoie să mai reamintim, nu este o situație fericită, dar suntem foarte departe de scenariile groazei propuse de marii specialiști în urmă cu doar o lună.
În cazul de față există două observații care se impun cu necesitate: spulberarea oricărei credibilități pentru experții de tipul lui Anthony Fauci, cel care și-a modificat estimările aproape de la o zi la alta; în al doilea rând, chiar dacă vorbim de un număr mare de morți  – rămâne de văzut dacă SUA se vor apropia într-adevăr de 60.000 de decese sau nu – acest număr prognozat este chiar și așa mai mic decât cel al victimelor gripei de acum doi ani din America, când conform Agenției de Sănătate a SUA (CDC)  și-au pierdut viața 80.000 de oameni. Atunci țara nu s-a oprit din activitate, ci toată lumea și-a văzut de treabă, televiziunile nu au observat ceva semnificativ, și astfel nimeni nu a băgat de seama cât de dur a lovit gripa.

Bineînțeles că obiecția standard imediată la cele de mai sus este elogiul carantinei. Avem un număr mai mic de victime (în fapt și din fericire, mult, mult, mai mic cu toate artificiile scriptice) datorită măsurilor excelente pe care autoritățile le-au luat de a băga în arest la domiciliu o populație întreagă. Argumentul însă nu are nicio forță în cazul de față deoarece modelul, cel puțin cel folosit de Fauci, presupunea că doar 240.000 de oameni vor muri în cel mai optimist scenariu, însă acel scenariu presupunea existența carantinei, un aspect subliniat de de Tucker Carlson într-un editorial despre eșecul lamentabil al modelelor epidemiologice.

Pe lângă comparația între estimările inițiale, cele ulterioare și realitate, în SUA se mai pot face totuși și comparații între state. Conform acelorași experți, în absența unor măsuri de carantină totală, oamenii ar fi fost decimați de virulența molimei. Totuși, după cum remarca Dr. Ron Paul, fost congresman american, dacă ne uităm la statele americane care nu au introdus măsuri foarte dure, ele nu se descurcă deloc rău, ba în cele mai multe cazuri au un număr de morți și infectați mai mic decât state similare care au adoptat reglementări autoritariste. Carolina de Sud, un stat cu aproximativ cinci milioane de locuitori, a avut la începutul epidemiei o politică liberală, iar numărul victimelor era, în urmă cu o săptămână, de 63 de persoane. Colorado, un stat cu aproximativ aceeași populație, dar care a luat măsuri mult mai dure avea, la aceeași dată, 190 de decese.

Arkansas, un stat care nu a impus carantina și a preferat măsurile liberale, înregistra în urmă cu două zile doar 25 de decese deși conform modelelor utilizate de experți ar fi trebuit să aibă un număr mult mai mare.

Modelul folosit pentru estimări și proiecții în SUA aparține Universității din Washington și conform unei prime estimări făcute în martie, în Arkansas urmau să moară peste 700 de oameni până la sfârșitul lui august. Doar că între timp, ca urmare a datelor din teren, această estimare a trebuit să fie și ea revizuită în jos. „Datorită succesului pe care l-am înregistrat au trebuit să schimbe previziunile”, a afirmat guvernatorul statutului Arkansas, Asa Hutchinson. 

Dakota de Nord, Dakota de Sud, Wyoming sunt alte state care nu au impus măsuri dure și care au un număr foarte redus de decese, sub 10. Fără îndoială că acestea sunt state cu o densitate foarte scăzută a populației (nu și Arkansas), dar la fel este cazul și unor state ca Alaska, Montana sau New Mexico, care au luat măsuri mult mai severe. Așadar, la o primă vedere superficială, din experiența americană nu rezultă de niciunde superioritatea modelului terapeutic bazat pe carantină și asta fără a lua măcar în calcul toate problemele economice, sociale și de sănătate care derivă din impunerea agresivă a arestului la domiciliu.

În Marea Britanie, modelul folosit pentru a estima numărul de morți și infectări a aparținut specialiștilor de la Imperial College, conduși de profesorul Neil Ferguson. Într-o primă etapă Ferguson considera că în absența unor măsuri stricte de carantină Marea Britanie s-ar confrunta cu peste 500.000 de decese. Cu anumite măsuri de auto-izolare și protejare a celor vulnerabili numărul morților ar fi de aproximativ 250.000, însă cu ajutorul unor măsuri dure numărul deceselor ar depăși cu puțin 20.000, dintre care 2/3 ar fi murit oricum, susținea Ferguson.

Modelul folosit de Imperial College, cel care a determinat în ultimă instanță schimbarea de strategie politică a guvernului Boris Johnson, care preferase inițial evitarea carantinei, a fost criticat, printre alții de o echipă de cercetători de la Universitatea Oxford. De asemenea, modelul Imperial College nu a fost publicat spre evaluare într-o revistă academică, nu a fost supus niciunei dezbateri științifice până să fie adoptat, iar codul matematic folosit pentru modelare încă nu fusese dat publicității la 1 aprilie. Cu alte cuvinte, s-a impus un model – dintre toate, cel mai pesimist și alarmant – în absența oricărei dezbateri științifice și fără niciun fel de monitorizare publică.

Pe de altă parte, după cum subliniază profesorul John Lee, echipa de la Imperial College a susținut într-o lucrare publicată pe 30 martie că „metodele noastre presupun că schimbările în numerele reproductive reprezintă un răspuns imediat la intervențiile implementate mai degrabă decât un răspuns general și gradual de comportament”. Cu alte cuvinte, după cum comentează profesorul John Lee, „dacă transmiterea virusului încetinește se presupune că acest lucru se datorează carantinei și nu (de pildă) faptului că epidemia ar fi încetinit oricum. Dar tocmai aici se află cheia problemei, cea absolut fundamentală pentru înțelegerea întregii situații?! S-ar putea să-mi scape mie din vedere ceva, dar dacă prezinți o lucrare care încearcă să dovedească de ce funcționează carantina, nu este un pic cam ciudat să începi prin a presupune că funcționează carantina?”

Discuția are implicații profunde deoarece miza ei constă în evaluarea acțiunilor guvernelor. Este clar ca lumina zilei că statistica deceselor nu se potrivește cu alarmismul oficialităților. Dar în același timp autoritățile au trecut deja la cosmetizarea carantinei pe care o prezintă drept un mare succes, avertizându-ne în același timp că ar putea urma alte episoade mai severe sau la fel de severe, condiționându-ne astfel să acceptăm măsuri de izolare socială, reglementări abuzive și pregătindu-i pe bătrâni pentru o continuare a arestului la domiciliu „spre binele lor”, deși consecințele unei asemenea măsuri pentru sănătatea fizică, psihică și emoțională a vârstnicilor sunt devastatoare.

Așadar, și din acest motiv este foarte important să ni se prezinte argumente convingătoare care să demonstreze că într-adevăr carantina a funcționat și că epidemia nu s-a stins de la sine iar măsurile luate nu au fost mai degrabă contraproductive nu doar pe plan economic (și pe cale de consecință și al sănătății) dar și al sănătății stricte din moment ce epidemia s-a răspândit mai ales prin intermediul spitalelor administrate public.

În plan secundar, ar trebui să ne punem întrebări serioase legate de tipul de societate în care trăim, dacă soarta și libertatea noastră au ajuns să atârne de anumite modelări matematice al căror arbitrar cu greu poate fi exagerat și al căror faliment a ieșit la iveală de nenumărate ori în științele sociale.

În același timp, fără cultivarea unui scepticism sănătos și informat față de predicțiile, informațiile și evaluările oficiale, șansele de a pune frână acestui totalitarism medical sunt practic nule. Toate autoritățile implicate efectiv la nivel mondial în managementul acestei epidemii s-au făcut vinovate atât în prezent, dar și în trecut de exagerări grosolane ale unor potențiale pericole epidemiologice.

Profesorul Vasile Astărăstoae mărturisea într-un interviu recent că în timpul gripei porcine autoritățile române au primit o informare de la Organizația Mondială a Sănătății care estima în varianta pesimistă un număr de trei milioane de morți în România, iar în scenariul optimist doar 400.000. Neil Ferguson, profesorul de la Imperial College, afirma în 2009 că gripa porcină ar putea infecta o treime din populația globului și deși nu ar muri trei sau patru milioane de oameni, ar muri cu toate acestea mai mulți oameni decât în timpul unei gripe obișnuite, când mor sute de mii de oameni. De prisos a mai spune că nu s-a întâmplat nimic de felul acesta. În 1999, experții Uniunii Europene au avertizat că boala vacii nebune ar putea ucide 500.000 de oameni, dar în realitate nu s-a confirmat niciuna dintre toate aceste profeții catastrofale.

Poate că oamenii au memoria scurtă sau unele informații publice și documentate din surse oficiale nu ajung la ei. Dar mai există un exemplu gigantic care stă în calea dictaturii medicale, iar acesta este modelul suedez. Suedia este criticată zi și noapte pe toate canalele oficiale fiind un ghimpe uriaș în coastele autoritariștilor de pretutindeni. Asta pentru că regatul scandinav reprezintă dovada limpede că în absența unor măsuri dictatoriale lumea reușește să supraviețuiască, ba chiar se descurcă foarte bine. Și, după cum mărturisea profesorul Ansgar Lohse, directorul spitalului universitar din Hamburg, „politicile suedeze sunt cele mai raționale din lume” iar dacă suedezii vor putea rezista un an în fața presiunii publice și internaționale, se va vedea atunci pe deplin succesul măsurilor luate. (Pe 13 aprilie Suedia cu o populație de 10 milioane de locuitori înregistra 919 decese, în timp ce vecinii danezi, cu o populație de 5,8 milioane de locuitori înregistrau 273 de decese.) Sigur că numărul de morți înregistrat de Suedia este mai mare dar nu se poate vorbi sub nicio formă de vreun dezastru. Și asta fără măcar a lua în considerare impactul complet al carantinei, cu toate costurile uriașe de vieți omenești pe care îl presupune.

Din acest punct de vedere, nu este exclus ca bătălia pentru reziduurile de libertate din lumea modernă să se dea având drept protagoniști pe experții virusologi germani și pe acei suedezii care au preferat să trăiască și să moară liberi.