Gulagul bătrânilor

O cascadă de reacții furibunde a provocat dezvăluirea planului de a-i izola pe cei cu vârste peste 65 de ani chiar și după epuizarea stării de urgență. S-a vorbit de măsuri totalitare și aberante. Țapul ispășitor a fost considerat Vladimir Streinu-Cercel, deși măsura fusese anunțată în premieră, cred, de ministrul Sănătății. Ba mai mult, înainte de acesta, președinta Comisiei Europene, Ursula van der Leyden, afirmase că bătrânii ar putea rămâne în carantină până la sfârșitul anului. Iar înainte de aceasta, un înalt oficial al Organizației Mondiale a Sănătății declarase că din moment ce familiile au devenit principalele focare de infecție, membrii infectați trebuie extrași de acolo într-o „manieră demnă” și izolați. Este comod, cam condiționat și schizoid să vezi totalitarism în măsurile dezvăluite de documentul sinistru intitulat „Vacanța Mare”, când timp de două luni am fost cam toți în această situație (încă suntem) și câtă vreme planul acesta se află pe buzele mai tuturor factorilor de decizie importanți la nivel mondial.

La fel de interesant este de analizat situația bătrânilor pentru care ni se spune că s-au luat tot felul de măsuri pentru a fi protejați în această perioadă și care au fost în mod limpede cea mai afectată categorie de vârstă de coronavirus și de măsurile autorităților.

Săptămâna trecută a trecut la cele veșnice cea mai bătrână femeie din cantonul elvețian St. Gallen, care avea vârsta de 109 ani. A supraviețuit gripei spaniole din 1918, nu a fost infectată cu coronavirus, „o ducea foarte bine pentru vârsta ei”, însă izolarea socială a doborât-o. „Fără vizitele zilnice din partea membrilor familiei s-a stins” .

Acesta poate fi văzut ca un incident izolat și lipsit de semnificații, dar dacă îl coroborăm cu afirmațiile experților în domeniu și cu informațiile apărute în media oficială putem vedea imaginea – chiar dacă fragmentară – a unei politici dezastruoase, dacă nu criminale, îndreptată contra bătrânilor.

În cantonul elvețian Zurich, aproape 50% dintre morțile provocate de Covid 19 au survenit în casele de bătrâni. În Belgia, Italia, Franța numărul celor care au murit în azilurile de bătrâni este între 42 și 45% din totalul morților provocate de coronavirus, în timp ce în Irlanda și Spania procentul lor atinge 54%, respectiv 57% din numărul de decese. În Marea Britanie, conform London Times, 50% dintre morțile „Corona” au survenit tot în azilurile de bătrâni, iar jumătate dintre decesele suplimentare la nivel național s-ar putea să nu fie cauzate de coronavirus, ci de efectele pe care le-au produs carantina, panica generală și prăbușirea socială parțială, potrivit aceleiași surse.

Biroul de Statistică din Marea Britanie a raportat zilele trecute 4927 de morți în azilurile de bătrâni în săptămâna de dinainte de 10 aprilie, dublu față de cifra de dinainte de criză, însă abia o treime dintre ei – 826 – au murit de coronavirus. După cum remarca un comentator, covid-19 ucide atât direct cât și indirect, deși este cam nedrept să acuzi un virus pentru măsurile discutabile ale autorităților: „În Anglia, în panica de dinainte de Covid-19, mii de pacienți din spital au fost trimiși la case de bătrâni unde au avut parte de o îngrijire de calitate inferioară. Și ce se va alege de ei? La fel ca și în cazul coronavirusului este greu de spus: vedem doar fragmente de informații. Dar un fragment relevant ne-a picat astăzi în față (…) Statistica din această dimineață ne arată 7.996 morți „în exces” în Anglia și Marea Britanie pentru săptămâna de dinainte de 10 aprilie, dintre care 6.213 au legătură cu virusul. Ceea ce înseamnă că 1783 de morți „în exces” nu au legătură cu Covid-19. Dacă adăugăm aceste decese la săptămâna precedentă (cum se poate vedea în grafic) avem 4390 de morți suplimentare care nu au legătură cu Covid-19. Un tablou îngrijorător și care trebuie analizat mult mai mult.”

Este limpede de acum că bătrânii au fost și sunt cea mai afectată categorie de vârstă, dar întrebarea fundamentală care se pune este dacă viața lor a fost periclitată de coronavirus sau mai ales de măsurile luate de autorități.  De pildă, o organizație germană pentru etica îngrijirii  bătrânilor a criticat interdicițiile impuse de autorități asupra vizitelor la bătrânii aflați în aziluri: „Chiar și înainte de Corona, aproximativ 900 de oameni mureau zilnic în azilurile germane fără să fie duși la spital. În fapt, tratamentele paliative s-ar putea să fie mai eficiente pentru acești pacienți.”

Un articol apărut în Süddeutsche Zeitung atrăgea atenția asupra consecințelor dezastruoase pe care le-au avut măsurile autorităților asupra bătrânilor care stau în case: „Peste tot în Europa, pandemia periclitează îngrijirea bătrânilor acasă deoarece îngrijitorii nu îi mai pot vizita sau au părăsit orașele unde munceau pentru a se duce în țara lor de origine.”

Într-un azil pentru pacienți cu scleroză, 15 pacienți testați pozitiv cu coronavirus au murit. Totuși, „în mod suprinzător mulți au murit fără să aibă simptome de coronavirus. Un specialist ne-a declarat că din punct de vedere medical există unele dovezi care indică faptul că acești oameni s-ar putea să fi murit ca o consecință a măsurilor luate de autorități. Oamenii cu scleroză devin foarte agitați când apar schimbări majore în viața lor cotidiană: izolare, absența contacului fizic, îngrijitori cu măști.”

La Montreal, în Canada, 31 de bătrâni au murit într-un azil după ce aproape toți asistenții au părăsit instituția de frica de a nu se infecta cu virusul. Autoritățile sanitare i-au descoperit la câteva zile după, iar mulți dintre cei care mai supraviețuiau erau deshidratați, înfometați și lipsiți de reacții.

O experiență similară dă seama suficient de plauzibil și pentru dezastrul din Italia, acolo unde apocalipsa bătrânilor pare să fi fost generată de măsurile draconice impuse de autorități și de panica care a urmat.  „În ultimele săptămâni, majoritatea îngrijitoarelor din Europa de Est care munceau ca interne în casele celor care aveau nevoie de ajutor în Italia au plecat în grabă din țară. Asta s-a datorat în bună măsură panicii induse, a carantinei și a închiderii granițelor de către guvernele aflate în stare de urgență. Drept rezultat, bătrânii care avea nevoie de ajutor precum și cei cu dizabilități au fost lăsați fără niciun sprijin. Mulți dintre acești abandonați au sfârșit la câteva zile în spital, care erau oricum supraîncărcate de mai mulți ani, pentru că erau printre altele deshidratați. Din nefericire, spitalelor le lipsea personalul necesar deoarece mulți copii erau acasă și nu avea nimeni grijă de ei, grădinițele și școlile fiind închise. Asta a dus la un colaps complet al îngrijrii pentru cei foarte bătrâni și pentru cei cu dizabilități, în special în acele zone unde au fost luate măsuri foarte dure, ceea ce a condus la o stare de haos.”

Toate aceste experiențe nu fac altceva decât să arate cum un socialism medical, un haos planificat, a avut efecte dezastruoase asupra bătrânilor.

Pe deasupra însă, măsurile de carantină au și efectul de a-i priva pe bătrâni de aer curat, de soare, de raze benefice, de interacțiunea umană atât de importantă pentru echilibrul lor fizic și psihic. Profesoara de virusologie, decorată de guvernul german, Karin Molling, afirma într-un interviu: „Am fost întrebată la televizor ce cred despre bătrânii care ies la plimbare. Pot spune doar: Da, trebuie să o facă. Aerul proaspăt este bun pentru că diluează: oricine își poate da seama de asta. În al doilea rând, este soarele. Razele ultraviolete ucid virușii.”

În altă ordine de idei, însă, tratamentul aplicat bătrânilor este dezumanizant și înfiorător, după cum remarca un alt savant german, profesorul Bhakdi într-o postare video: „A impune măsuri pentru a opri contaminarea de la cei morți este lipsit de sens. Dacă vom continua în același duh, atât eu cât și voi nu vom mai putea să ne apropiem de cei dragi care zac pe patul de moarte în spital și care tânjesc să ne vadă. Puteți trăi cu acest gând neomenesc?”

Gânduri asemănătoare a exprimat și președintele Academiei Române, profesorul Ioan Aurel Pop într-un editorial remarcabil atât în sine cât și prin caracterul său singular în spațiul publicistic autohton: „Dar acum, când stăm cu toții acasă, ce să mai faci cu acești „paraziți”? Au nevoie de mâncare, de medicamente, de companie, de stat la o poveste și nu „produc” nimic în schimb! Ba mai au și neobrăzarea să se îmbolnăvească – ceea ce ar putea să fie treaba lor – și să și răspândească boala – ceea ce e treaba tuturor. Dacă s-ar îmbolnăvi doar ei între ei, dacă și-ar da boala numai unul altuia, ar mai fi cumva, dar ei dau virusul tinerilor și copiilor, ceea ce este de-a dreptul revoltător. De câte ori îi vezi pe stradă sau oriunde în afara casei lor, parcă umblă intenționat cu panere pline de covid-19, ca să strice cheful și viața oamenilor folositori de pe lumea asta, să-i infecteze și să-i distrugă.Lăsați bătrânii în pace! A le fixa bătrânilor ore de ieșire în lesă, a le construi țarcuri, a-i despărți complet de lume, de lumea lor, pe care și ei au creat-o, este absurd.”

Trebuie să ne punem întrebări serioase legate de soarta pe care au rezervat-o bătrânilor în această criză autoritățile. Mai devreme sau mai târziu vom deveni cu toții bătrâni.