Progresiștii devorați de revoluție

Ani de zile, orășelul Asheville din Carolina de Nord s-a mândrit cu progresismul său, cu toleranța sa și disprețul pentru valorile tradiționale. Cunoscut drept „San Francisco de pe Coasta de Est”, Asheville are o mulțime de organizații și indivizi care promovează cauze precum feminismul și drepturile homosexualilor.

Am trăit în centrul orașului între anii 2006 și 2016. Era un oraș plăcut, câtă vreme îmi țineam opțiunile politice doar pentru mine.

A fi roșu (conservator – n.trad.) în acest oraș albastru (progresist) aducea repercusiuni. Mașina fiului meu avea la un moment dat un abțibild care înfățișa curcubeul lui Obama și o linie neagră deasupra lui. Și-a parcat mașina în fața apartamentului meu iar dimineața următoare cineva îi spărsese unul din geamuri și oglinda. Nimeni nu furase nimic.

Astăzi, acest oraș, ca multe altele dominate timp de decenii de progresiști, este scena marșurilor, a magazinelor devastate precum a fost cazul cu Urban Outfitters; alte magazine au panouri de protecție, iar graffitiuri au desfigurat tot centrul. Vandalii au atacat chiar și Muzeul de Artă cu vopsea.

De ce Asheville?

De ce să distrugi un oraș în care marea majoritate a rezidenților și proprietarilor de magazine sunt de partea gloatei? De ce să aduci jaful și devastarea asupra unor oameni care cer dreptate pentru moartea lui George Floyd? De ce să riști a transforma niște democrați înveterați în niște fani ai legii și ordinii?

Să analizăm câteva răspunsuri.

Mulți dintre cei care trăiesc în Asheville sunt deja radicalizați în opțiunile lor politice, adesea foarte iraționali. Pe ușa unui restaurant foarte popular, proprietarul a afișat un slogan care spunea cam așa: „Sunt binevenite toate sexele și genurile. Sunt binevenite toate rasele și credințele. Sunt bineveniți toți imigranții, legali sau ilegali…” Aceasta este doar o prescurtare a acelei liste. De ce este irațională? Pentru început, legea cere ca orice restaurant să-i primească pe toți indiferent de credință și rasă. Apoi, lista este afișată în cel mai progresist oraș din stat.

Așadar, când vandalii distrug vitrinele și vandalizează clădirile, mulți dintre acești progresiști vor spune lucruri de genul: „Ei bine, luptă pentru nemulțumirile lor” sau „Oamenii au prioritate în fața proprietății”, după cum s-a exprimat de mai multe ori guvernatorul statului.

Apoi sunt aceia care fără îndoială consideră că distrugerea și ruina orașului lor îndrăgit este o demență, dar cărora le lipsește curajul de a lua o poziție împotriva protestatarilor. Știu ce pățesc dacă vor alege să facă asta. Știu că vor fi expulzați din grupurile progresiste, văzuți ca trădători ai cauzei indiferent care este cauza.

În fine, liberalii din Asheville, marea majoritate a oamenilor care trăiesc acolo, nu reușesc să-și dea seama că radicalii care conduc aceste proteste și gloate îi disprețuiesc.

Progresiștii luptă pentru reforme și schimbare; radicalii doresc să pună la pământ întregul sistem.

În „Adevăratul credincios”, o carte publicată în 1951 dar la fel de contemporană în observațiile sale pe cum titlurile din presa de azi, Eric Hoffer scrie despre mișcările de masă și fanatism. Despre fanaticul politic el afirmă următoarele:

„Haosul este elementul în care se scaldă. Când vechea ordine începe să se fisureze, el se năpustește cu toată forța și puterea pentru a spulbera întregul prezent detestabil. Se delectează cu privirea unei lumi care se sfârșește dintr-odată. La naiba cu reformele! Tot ceea ce există este un gunoi și nu are niciun sens să reformezi gunoiul.”

Vandalul care distruge vitrina unui magazin de bijuterii și care fură inele, ceasuri și brățări este un infractor pus pe căpătuială. Stângistul care pune foc la o mașină de poliție, care aruncă o cărămidă în vitrina unui magazin fără să fure nimic, sau care scrie porcării pe clădiri are un alt scop în minte: Revoluția.
Progresiștii care susțin tacit protestatarii ar trebui să aibă în minte vechea maximă: „Revoluția își devorează copiii”. În țări precum Rusia și China, primii mâncați au fost liberalii care încercau mai degrabă reforme decât schimbări radicale.

O notă de final pentru progresiștii noștri: în „My country Right or Left”, George Orwell scrie următoarele cu privire la Iluminism, secolul XX și schimbările radicale: „Timp de 200 de ani am tăiat cu fierăstrăul, am tăiat și am tot tăiat la creanga pe care stăteam. Iar în cele din urmă, mult mai rapid decât a întrevăzut cineva, eforturile noastre au fost răsplătite și ne-am prăbușit. Dar din nefericire a existat o mică problemă. Jos nu ne aștepta un pat de trandafiri, ci o hazna plină cu sârmă ghimpată.”

Ramura este aproape tăiată aici în America.

Dacă se rupe creanga, puteți fi siguri că nu vă va plăcea experiența.