Cei Puțini și Cei Mulți

Filosoful David Hume a observat cândva: „nimic nu poate fi mai surprinzător pentru cei care se uită la problemele sociale din punct de vedere filosofic decât ușurința cu care cei mulți sunt guvernați de cei puțini.”
Și pentru a ilustra teza sa nimic nu este mai surprinzător decât ușurința cu care o minoritate de homosexuali bine organizați a învins o organizație precum Cercetașii Americani.
Cercetașii au câștigat o victorie anul acesta când Curtea Supremă a Statelor Unite a decis că organizația nu poate fi constrânsă să accepte homosexuali ca membri sau instructori. Dar Cercetașii au pierdut alte bătălii deoarece inspectoratele școlare din Massachusetts până în San Diego le-au interzis accesul în școli pentru că îi „discriminează” pe homosexuali.
Tribunalele federale se folosesc, de asemenea, de Actul privind Drepturile Civile din 1964 pentru a interzice „discriminarea” homosexualilor la locul de muncă. O interpretare atât de creativă a legilor și a constituției SUA – a le da un înțeles la care nu s-ar fi gândit vreodată cei care le-au conceput – pentru a obține o revoluție socială reprezintă una dintre multele tehnici prin care Cei Puțini îi stăpânesc pe Cei Mulți.
O observație semantică. Discriminarea este cuvântul din liberaleză pentru asocierea liberă a indivizilor cu care progresiștii nu sunt de acord, la fel cum drepturile civile înseamnă asocierea forțată. Cu cât mai multe „drepturi civile” pune statul în funcțiune, cu atât avem mai puțină libertate de asociere.
În urmă cu 50 de ani, nimeni – dar absolut nimeni – nu ar fi prevăzut că homosexualii își vor impune agenda asupra Cercetașilor și companiilor private. Era ceva de neimaginat în modul cel mai literal cu putință. Chiar și cei mai apocaliptici și isterici conservatori nu erau preocupați de așa ceva.
Nu era o temă pe care să se încrucișeze spadele conservatoare și cele progresiste. Progresiștii înșiși nu se gândeau că face parte din agenda lor pe termen lung. Homosexualitatea era considerată în întregime o aberație individuală, și nu un subiect pentru reforma socială. Același lucru era adevărat și pentru avort și pentru multe ale anomalii care au fost între timp normalizate. „Drepturile homosexualilor” erau ceva la fel de îndepărtat precum legalizarea canibalismului. Homosexualii nu deveniseră „gay”. Erau perverși sexuali.
Agenda progresistă este un subiect complet imprevizibil. Cine știe ce cauză ar putea adopta liberalii – Cei Puțini și Puternici– în anii care vin? Cine știe ce ar putea ei insista să-i forțeze pe Cei Mulți să accepte prin imperative constituționale și legale îndoielnice?
Progresismul este mânat de o dușmănie tainică față de tradițiile morale ale Celor Mulți. În orice societate, Cei Puțini îi conduc pe Cei Mulți, dar în majoritatea societăților elita conducătoare împărtășește credința morală a majorității populației și nu există un conflict fundamental între conducători și conduși.
În America de azi, atât de străină de cea a înaintașilor noștri, este diferit. Cei Puțini nu doar că urăsc tradițiile Celor Mulți, dar au desfășurat, sub diverse denumiri ca educația, eradicarea prejudecăților, conștientizare socială, o campanie de propagandă neîntreruptă împotriva acelor tradiții. Inventează cuvinte noi precum „homofobia” pentru a stigmatiza atitudini populare bine înrădăcinate. Fac reclamă și comemorează evenimente locale, precum uciderea unor homosexuali, făcând din ele simboluri ale atitudinilor morale pe care doresc să le condamne.
Prin această agendă, Cei Mulți trebuie făcuți să se simtă vinovați cu privire la sentimentele lor naturale. Iar guvernul trebuie împuternicit pentru a conduce prin inginerie socială o transformare psihologică de amploare, până când dispar acele atitudini. Procesul trebuie să înceapă cu copiii din școlile publice, acolo unde propaganda de stat îi va învăța că homosexualitatea este ceva normal.
Dorința Celor Puțini de a controla și de a schimba viața interioară a Celor Mulți este desigur o ambiție totalitară. Progresiștii denunță „mccarthysimul sexual” în timp ce ei practică ceea ce s-ar putea numi stalinismul sexual. În timp ce Stalin aspira să creeze „noul om sovietic”, progresiștii doresc să producă copiii noi, „eliberați” sexual, propaganda homosexuală fiind una dintre armele lor.
Astfel de programe totalitare nu funcționează. Natura umană este prea încăpățânată. Dar între timp, impunerea unui obiectiv imposibil, a unei fantezii care se dă drept ideal, le permite Celor Puțini să dobândească putere totală asupra Celor Mulți. Iar în America de azi, Cei Mulți sunt periculos de pasivi, abia dacă își dau seama de condiționarea sinistră la care sunt supuși ei și copiii lor.
G.K. Chesterton a avertizat împotriva „obiceiului morbid și modern de a sacrifica întotdeauna normalul pe altarul anormalului”. Acesta este liberalismul pe scurt și el va găsi întotdeauna și mai multe lucruri de sacrificat pe altarul anormalității.

Articolul a apărut pe 10 octombrie 2000.

Volumul de eseuri „Evul Întunecat. Noua Moralitate” de Joseph Sobran a apărut la Editura Contra Mundum și poate fi comandat de aici.