Carl Jung, Hristosul arian

În ultimii 30 de ani o „revoluție tăcută” a avut loc în Biserica Catolică pe măsură ce doctrinele psihanalitice ale lui Carl Jung și-au făcut loc în corpul doctrinar al bisericii, o revoluție pe care oamenii nu au sesizat-o.

Cât de ciudat este ca psihanalistul elvețian, care se considera întemeietorul unei noi religii care urma să înlocuiască creștinismul tradițional, care scria despre propria sa „deificare” ca zeu cu cap leonin în cadrul unul cult arian al misterelor, să dețină un asemenea statut!

Și mai ciudat este ca, în epoca noastră post-Holocaust, Jung, un antisemit feroce, pe care Foreign Office-ul britanic dorea să-l judece la Nuremberg în calitatea sa de fals om de știință, să fie privit de către milioane de creștini care caută vindecare psihologică drept un ghid spiritual!

Chiar și mai ciudat este că Jung, un „apostol al adulterului”, care credea (și practica) poligamia, care și-a închinat viața răsturnării societății patriarhale și reînvierii zeilor păgâni ai libidoului, să fie adoptat cu „intuițiile” sale asupra feminității și masculinității de către președinta consiliului catolic pentru familie din SUA!

Aceste fenomene bizare din Biserica Catolică nu au primit încă atenția cuvenită, dar o nouă carte scrisă de Richard Noll, un conferențiar în istoria științei de la Harvard University, ar trebuie să genereze o dezbatere mult așteptată.

Noll arată cum Jung a fost, din multe puncte de vedere, produsul mediului său. Era nepotul unui medic catolic apostat, Karl Gustav Jung, care a ajuns la un grad înalt în societățile masonice și Iluminati. Bătrânul Karl s-ar putea să fi fost – cel puțin Carl Jung asta credea – rezultatul unei legături adulterine între mama lui K.G. și Goethe. Oricum au stat lucrurile, adulterul, misticismul masonic și ocultismul și-au făcut apariția și la Jung.

Noll ni-l prezintă pe Carl Jung în 1895, când studentul la medicină de 20 de ani se găsește într-un cerc de femei aflate într-o ședință de spiritism, încercând să contacteze duhurile rudelor moarte. Aceste ședințe, descrise de Jung însuși și povestite de Noll cu amănunte care te înfioară, au însemnat „deschiderea unei uși care nu s-a mai închis complet niciodată, o invitație către un număr infinit de voci descărnate și entități presciente pe care Jung le va consulta și îi va învăța pe alții cum să le consulte pentru tot restul vieții sale. Tehnicile spirituale de transă vizionară indusă nu doar că l-au introdus pe Jung în lumea strămoșilor săi morți dar și în cea a spiritelor și zeilor de pe Tărâmul Morții, care sub diverse pseudonime desprinse din jargonul psihologic vor rămâne tovarășii săi de companie de-a lungul vieții.”

Între 1900 și 1909, Jung s-a ocupat de cercetări clinice la renumitul sanatoriu Burgholzli, unde s-a specializat în dementia praecox (schizofrenie). Până la momentul la care a plecat de acolo, avea deja în Europa reputația unui psiholog de primă mărime, și era inițiatorul multor tratamente, ca și al multe fraze, care au devenit astăzi monedă comună în această disciplină.

În timpul petrecut la Burgholzli, Jung i-a scris o scrisoare părintelui psihanalizei, Sigmund Freud, în legătură cu o pacientă, Sabina Spielrein (cu care Jung va avea mai apoi o relație adulteră – una dintre multele), începând astfel o relație scurtă și afectivă în care Freud l-a uns pe mai tânărul Jung ca viitor suveran al psihanalizei – o măsură prin care spera să dezlipească de domeniu eticheta de „afacere evreiască”.

Deja în 1910, Jung ajunsese să vadă în psihanaliză un înlocuitor al creștinismului tradițional, lucru pe care l-a exprimat limpede într-o scrisoare din 10 februarie 1910, în care îi răspundea lui Freud legat de întrebarea acestuia dacă ar fi bine să devină membru al Ordinului Internațional pentru Etică și Cultură:
„Am în minte ceva mult mai subtil și mai deplin pentru psihanaliză decât alianța cu un ordin etic. Cred că trebuie să-i lăsăm timp pentru a se infiltra în rândul oamenilor din mai multe centre, să redeșteptăm printre intelectuali un apetit pentru simbol și mit, să-l transformăm cu grijă din nou pe Hristos într-un zeu al viței de vie, profetic, ceea ce a și fost, și în felul acesta să absorbim forțele instinctuale ale creștinismului cu scopul de a face cultul și mitul sacru ceea ce erau odată: o sărbătoare orgiastică a bucuriei în care omul își regăsea ethosul și sfințenia unui animal. Aceasta era frumusețea și scopul religiei clasice.”

Noll comentează:
„Această explozie de imagini și viziuni creștine și dionisiace ale psihanalizei ca mișcare de masă irezistibilă și ca înlocuitor viu pentru creștinism nu putea să nu-i reamintească lui Freud de anumite elemente nietzscheene, wagneriene, neopăgâne, care îi atrăgeau în special pe creștinii arieni germani.”

Răspunsul lui Freud a fost dojenitor. Zelul lui Jung era clar respingător. „Nu trebuie să mă vezi ca pe fondatorul unei religii. Intențiile mele nu merg chiar atât de departe… Nu mă gândesc la un înlocuitor pentru religie. Această nevoie trebuie sublimată”, afirma Freud.

Cazul lui Otto Gross

Înainte de ruptura dintre ei, Freud i-a trimis lui Jung pentru tratament la Burgholzli un client, un anume Otto Gross, descris de Noll ca „unul dintre cei mai periculoși oameni ai generației sale, o amenințare la adresa universului burghezo-creștin al Europei”
„Gross era un mare spărgător de tabuuri, iubitul unei armate de femei pe care le adusese la nebunie… A făcut-o pe o iubită/pacientă să se sinucidă, iar apoi o altă pacientă a murit în circumstanțe asemănătoare…”
„Era un om de știință nietzschean, un psihanalist freudian, un anarhist, un mare preot al eliberării sexuale, un oficiant de orgii, dușman al patriarhatului, un dezmățat dependent de cocaină și morfină. Era iubit și urât cu egală măsură, un agent infecțios pentru unii, o atingere tămăduitoare pentru alții. Era un Dionisos blond.”

Gros, fiul fondatorului criminologiei științifice moderne, va deveni cea mai importantă influență asupra lui Jung, chiar mai mare decât Freud. El a fost cel care l-a convins pe Jung de valoarea terapeutică a adulterului ca remediu pentru orice tip de nevroză.

Dintre multele personaje fascinante pe care Noll le descrie ca intrând și ieșind în lumea lui Jung, Gross este de departe unul dintre cei mai importanți și mai contrarianți: „Prin Otto Gross, psihanaliza a făcut saltul de la lumea burgheză la subcultura boemei, stârnind o fascinație literară și artistică care continuă până astăzi”, observă Noll.
Gross a fost profetul unui „comunism sexual”, iar printre cei pe care i-a inspirat se numără D.H. Lawrence, Franz Kafka și mulți alți scriitori și artiști. În timpul lungilor ședințe de psihanaliză ale lui Jung cu Gross, Gross „l-a captivat pe Jung cu teoriile sale despre eliberarea sexuală, cu nietzscheanismul său și cu visele sale utopice de a transforma lumea prin psihanaliză.”

Analizatul a devenit învățătorul.
„În timpul petrecut împreună, Gross i-a oferit lui Jung fructul oprit. După o perioadă de gânduri chinuitoare, în cele din urmă Jung a mușcat. Concepția lui Jung asupra a ceea ce constituie un păcat s-a schimbat: „a face rău” poate avea un efect benefic asupra personalității eliberând persoana de unilateralitate și aducându-l din nou în contact cu o ființă instinctuală edenică. Jung credea că a nu da curs impulsului sexual puternic poate conduce la boală sau la moarte. Acestea sunt idei pe care oricine îl cunoștea pe Jung de suficientă vreme, l-a auzit recomandându-le altora.

Odată ce Jung a cedat tentațiilor oferite de Gross, au apărut schimbări profunde ale concepției sale în privința locului pe care îl ocupă sexualitatea și religia. Deoarece denigrau corpul și în special activitatea sexuală în afara sfintei căsătorii ortodoxiile represive ale creștinismului au început să-i pară adevărații dușmani ai vieții. Sexualitatea trebuia adusă înapoi în spiritualitate.”

În 1912, Jung a descoperit un alt model la care va ține cu sfințenie: spiritualitatea antichității păgâne. Deși Gross nu-i împărtășea fascinația cu spiritismul și ocultul, „religia” sa era o încercare de a găsire a unor căi de a reîntineri, ba chiar de a izbăvi omenirea, prin taina sexului lipsit de inhibiții. Jung a deprins rapid sacralitatea spirituală a sexului prin experiența personală și i-a implorat și pe alții să ia seama la chemarea cărnii.

De asemenea, Jung îi datorează lui Otto Gross conceptele de extrovertire și introvertire, idei fundamentale ale teoriei lui Jung despre „tipuri psihologice”.
Gross a murit în anul 1920 într-un sanatoriu.

Religia sexului

Mulți dintre pacienții lui Jung au devenit „apostolii” săi devotați. Noll ni-i prezintă într-un mod strălucitor, iar noi îi observăm cum se prăbușesc fizic și psihic (ca să nu amintim nimic de duhovnicesc).

O întâlnim de pildă pe Medill McCormick, acționar la Chicago Tribune, care suferea de alcoolism și depresie. Într-o scrisoare din 1909 trimisă soției sale, Ruth Hanna McCormick, el dezvăluie cum Jung i-a prescris să-și ia o amantă pentru a se vindeca de bolile sale:
„Mi-a recomandat mai degrabă puțin flirt și mi-a spus să am în vedere că ar fi recomandabil pentru mine să am amante – sunt un om foarte periculos și sălbatic, că nu trebuie să-mi uit ereditatea și influențele din copilărie – dacă femeile mă pot salva.”

De asemenea, Jung i-a recomandat adulterul lui Henry A. Murray, psihologul de la Harvard University, în momentul în care Murray se gândea să divorțeze. Desigur, Jung făcea același lucru pe care îl predica. În timp ce soția sa îi năștea copiii, Jung și-a adus în casă amanta, Toni Wolff, pentru a locui cu el.

În momentul în care Murray i-a întâlnit pe Jung și Wolff, în 1925, aceștia erau amanți de mai bine de zece ani. Și erau convinși că au descoperit o nouă religie. Credeau într-o nouă religie în care fostele păcate și rele erau necesare pentru renașterea spirituală. Dumnezeu care deja nu mai era unul apărea din experiențele vizionare individuale și din scrierea automată ca o multitudine de forțe și entități care erau atât bune cât și rele, scrie Noll.

Era o religie concepută prin poligamie.
Apoi îl mai întâlnim pe Harold McCormick (vărul lui Medill), cu soția sa Edith Rockefeller, fiica lui John D. Noll speculează că fără Edith, Jung nu ar fi reușit niciodată deoarece ea și-a pus finanțele la bătaie pentru a-i face publicitate peste ocean. Asta în timp ce viața ei se năruia după tiparul clasic: psihanaliză, adulter, divorț, înstrăinarea de familia lărgită și, în cele din urmă, o moarte însingurată la hotelul Drake din Chicago.

Este o lectură sfâșietoare.
Apoi mai este cazul lui Constance Long, o doctoriță britanică rămasă nemăritată. După experiențele din timpul Primului Război Mondial și întâlnirea sa cu Jung, Long a început să își dezvolte teoriile sale asupra bisexualității și hermafroditismului. Teoriile ei susțineau că nu există genul masculin și feminin în mod exclusiv, ci fiecare persoană reprezintă o îmbinare a celor două.

Aceste concepte, îndrăznețe pe atunci, au devenit astăzi parte din vocabularul comun.
Nimeni nu ar trebui să fie surprins că volumul lui Noll pare o vizită la spitalul de nebuni: chiar asta este. Este plin de oameni bolnavi, în general oameni bogați, fără ocupație, căutând o cură pentru neliniștea lor profundă. Sau în cazul lui Constance Long, cineva care căuta un sprijin spiritual pentru lesbianismul ei.

În capitolul „Pasiunea lui Constance Long” Noll dezvăluie pentru prima dată, pe baza jurnalului lui Long, felul în care se vedea Jung pe sine ca „ierarh de prim rang”.
În scrisoarea sa din ianuarie 1920, înțesată de erotism spiritualizat și suficient gnosticism, Jung îi spunea lui Long cum să-și descopere micul copil din ea, zeul care trăiește în interior:
„Acest copil, deși infinit mic, este individualitatea ta. Cu ajutorul practicii, vei vedea că este un zeu – mai mic mic decât micul și totuși mai mare decât marele. Creatorul primordial al lumii, libidoul orb, se transformă în om prin individuație (i.e. a face tot ceea ce vrei) și din acest proces, ca în graviditate, răsare copilul divin, un zeu renăscut. Te rog să nu vorbești de aceste lucruri cu alți oameni. Îi poate face rău copilului.”

Noll explică: dacă mai exista vreun dubiu că Jung era în mod conștient liderul carismatic al propriului sau cult de mistere, această scrisoare privată către discipola sa ar trebui să-l înlăture. Jung se vedea pe sine ca un ierarh de prim rang, cineva care le oferea celorlați renașterea, pentru ca și ei la rândul lor să fie implicați în marea schemă a aducerii la viață a unui nou zeu, captiv în fiecare om, așteptând să fie eliberat.

În pas cu vremurile

Mulți cititori creștini ai cărții vor descoperi cu mare interes capitolul final al cărții în care Jung este încadrat în epoca sa, în care predomina rasismul, antisemitismul, spiritismul ocult, închinarea la soare, neopăgânismul și o mulțime de filosofii pseudoștiințifice.
Noll demonstrează cum Jung considera creștinismul un altoi străin în Germania. „Precum stejarii lui Wotan, zeii au căzut și un creștinism cu totul nepotrivit, născut din monoteism, s-a altoit pe cioturi. Omul german suferă din cauza acestei mutilări… Trebuie să săpăm adânc spre primitivul din noi, deoarece doar din conflictul dintre omul civilizat și barbarul german va rezulta ceea ce avem nevoie: o nouă experiență a lui Dumnezeu. ”

Nu este surprinzător că Jung îl adora pe Hitler.
Într-un interviu din 1939, Jung îl descria pe Hitler în termeni strălucitori: „Nu mai există nicio îndoială că Hitler face parte din categoria adevăraților vraci. După cum comenta cineva pe marginea ultimului congres de la Nuremberg, așa ceva lumea nu a mai văzut de pe vremea lui Mahomed. Această trăsătură puternic mistică a lui Hitler este ceea ce îl determină să facă lucruri care nouă ne par ilogice, inexplicabile, curioase și lipsite de măsură… Vedeți deci, Hitler este un vraci, o formă de receptor spiritual, un semizeu sau chiar mai bine un mit.”
Cartea documentează amplu misiunea de-o viață a lui Jung de a submina și a răsturna creștinismul tradițional, dezastrul uman lăsat în urmă și legăturile sale îndoielnice, inclusiv cu indivizi care l-au susținut pe Hitler în drumul spre putere. Unele din detalii sunt surpinzătoare cum este și acela că un oficial al International Harvester Company l-a ajutat pe Hitler să deseneze steagul nazist.