Ideea că guvernele pot controla virusul este un mit

Cum ar trebui să controleze guvernul călătoriile în această iarnă? Ar trebui să ne lase să mergem în vacanță sau chiar să ne vedem familiile? Ar trebui introduse teste Covid obligatorii la granițe? Sau ar trebui să facem cu totul altceva?

După cum știe orice doctor, medicina bună este despre mai mult decât „a salva vieți”. Medicina bună este, de asemenea, evident, despre calitatea vieților care sunt „salvate”. În straniul caz al coronavirusului, este vorba despre calitatea vieților tuturor – inclusiv a majorității oamenilor care au un risc foarte scăzut de a fi afectați de virus – și asta din cauza ingerințelor guvernelor, care cred că astfel „controlează” virusul. Din moment ce călătoriile reprezintă o parte vitală a calității vieții pentru mulți oameni, acestea contează cu adevărat.

Nu ai crede că guvernul nostru înțelege problema calității vieții dacă te-ai uita la felul cum a abordat pandemia în ultimele câteva luni. La început a existat o atenție fixată pe numărul de decese fără să se ofere un context în care acestea puteau fi înțelese. Apoi, când decesele au scăzut foarte tare (în pofida faptului că Covid-19 este o boală care trebuie declarată) au mutat atenția pe numărul de cazuri, în special pentru că sunt mai mari.
Cu toate acestea există o ruptură evidentă între numărul de cazuri și indicatorul cheie al spitalizărilor. Ultimele cifre (săptămâna care s-a încheiat pe 18 septembrie) indică 139 de decese unde coronavirus apare pe certificatul de deces, adică 1,5% din cele 9523 de morți din acea săptămână, și cu mult mai puțin decât cele 14% cauzate de „gripă și pneumonie”. În fapt, decesele din spitale au fost cu 364 mai puține decât media ultimilor cinci ani în această perioadă, care ea însăși este mai mică decât mediile ultimilor 10, 15, 20 și 25 de ani, ceea ce pune la îndoială seriozitatea pandemiei.

Așadar cifrele nu sprijină ideea că a călători în această iarnă reprezintă un risc față de călătoriile desfășurate iarna în ultimii 25 de ani. De asemenea, în pofida testărilor masive și a unităților mobile care dau fuga în țară să testeze în „focare” (și care astfel tindă să devină profeții care se îndeplinesc de la sine) numărul cazurilor pare că se aplatizează. Da, au fost anunțate 7143 de cazuri marți, dar au urmat după patru zile de scăderi, prima dată după 17 august: 6874, 6042, 5693 şi 4044 din 25 septembrie până pe 28 septembrie.

Așadar, stăm bine. Dar testările la graniță i-ar lăsa cel puțin pe oameni să călătorească încrezători? Cazurile de coronavirus  trebuie testate deoarece nu pot fi diagnosticate clinic și de încredere – simptomele se suprapun cu cele ale multor altor patogeni. Din nefericire, testarea nu este ceva atât de concludent.
Toate testele patologice în mod normal sunt dezvoltate cu atenție și validate cu mult timp înainte de a fi folosite în masă. Chiar și atunci apar fals pozitive (testul este pozitiv dar patogenul nu este prezent) și fals negative (invers).
În cazul coronavirus, acest proces de validare și omologare peer-reviewed nu a avut loc. Testele au fost aruncate în grabă pe piață pentru a satisface o nevoie, dar sunt multe probleme care mocnesc. De pildă, falsele pozitive sunt probabil undeva între 1% și 10% dintre rezultate, ceea ce înseamnă între 2.500 și 25.000 de rezultate incorecte atunci când faci 250.000 de teste pe zi. Metoda PCR este de asemenea foarte sensibilă, ceea ce înseamnă că falsele pozitive/negative pot fi majorate sau micșorate exact în funcție de felul în care faci testul. Mai mult, multe teste „pozitive” par a fi „slab pozitive”, cu încărcături virale de 100 de ori mai mici decât în cazurile de boală gravă și de regulă sunt asimptomatice, cu un risc foarte redus de infectare.

Așadar, a institui astfel de controale la granițe pentru o boală a cărei importanță a fost exagerată, ar constitui pur și simplu o rețetă pentru haos și nedreptate. Mulți oameni ar fi împiedicați eronat să călătorească, în timp ce alții, care au boala, ar face-o nestingheriți. Și chiar și înțelesul unui test cu adevărat pozitiv rămâne neclar.
Dar la urma urmei de ce ar trebui reglementată călătoria între țări? Putem vedea cu toții curbele virusului din întreaga lume, care arată în mare măsură la fel, în pofida diferențelor considerabile de „control” al virusului din partea guvernului.

Așadar, ideea de a „controla” virusul este în bună măsură un mit iar riscul de călătorie rămâne ceea ce a fost dintotdeauna. Un leadership curajos presupune a lua decizii grele. În cazul de față direcția bună este clară. Statele nu ar trebui să pluseze pe restricții și reglementări care scad calitatea vieții, dar care nu schimbă prea multe. Cei care doresc să călătorească trebuie să-și calculeze riscurile, așa cum s-a întâmplat întotdeauna. Libertatea de circulație în interiorul și în afara țării ar trebui restabilită.

Dr. John Lee a fost profesor de patologie medicală la Facultatea de Medicină din Hull York, Marea Britanie