La înmormântarea mea sper să nu existe distanțare socială, altfel mă voi întoarce

Dacă la înmormântarea mea va încerca cineva să-i țină pe îndoliați la „distanță socială”, mă voi întoarce de unde se întâmplă să fiu și-i voi hăitui. Nu le va plăcea, le promit asta.

De asemenea, mă aștept ca orice membru al familiei mele să răspundă cu vigoarea tipic britanică la orice astfel de încercare.

Dacă există vreun loc în care noua și nesuferita dictatură medicală ar trebui să se teamă a intra, este în acest spațiu și moment extrem de intim, când privim printre lacrimi spre sfârșitul unei vieți și ne luăm la revedere de la cei dragi care se duc în pământ.

Hiena obișnuită ar avea suficientă minte încât să nu se bage. Dar fanaticii ăștia nu au nici rușine, nici maniere.
Ei cred despre ei înşişi că sunt atât de buni și că au atât de multă dreptate, încât inimile li s-au transformat în pietre.

Când un țopârlan servil i-a separat pe doi frați de mama lor suferindă la o înmormânare din Milton Keyens, el s-a purtat exact în duhul cerut de premierul Johnson și de consilierul său cu capul de beton, Matthew Hancock.

În ceea ce mă privește, Johnson și Hancock au fost cei care i-au forțat pe cei doi frați să stea departe de mama lor și nu îi voi ierta până când nu vor demisiona și își vor cere scuze publice.

În spatele incidentului se află oceanul de reguli și amenzi tiranice pe care guvernul le-a decretat în ceea ce pe vremuri era o țară liberă, deși tribunalele britanice ar fi trebuit de mult să anuleze aceste abuzuri.

Frații îndoliați știau că această mare apăsare a fricii poate fi dezlănțuită împotriva lor. Astfel că, la fel ca mii de soți separați de nevestele lor la finalul vieții, ca mii de familii cărora li s-a interzis să-i viziteze pe cei iubiți în spitale, ca nenumărați oameni care au în față falimentul și pomana, ca mii de cupluri care încearcă să se căsătorească, ca milioane de elevi a căror educație a fost subminată și făcută fărâme de acești analfabeți politici, științifici, moral și economic, au acceptat.

Săptămâna trecută au apărut semne din ce în ce mai numeroase că dictatura prostiei ar putea ajunge spre un final.

Oameni de știință respectabili din toată lumea cer un răspuns rațional. Până și jalnicii noștri parlamentari au început să se întrebe dacă nu au fost trași pe sfoară. Mass-media începe încet încet să și dea seama că misiunea lor este să chestioneze autoritățile.

Faptul că majoritatea oamenilor care au Covid-19 o duc foarte bine începe să intre în mintea oamenilor.

Măsurile demente de închidere a vieții este limpede că nu funcționează, la fel cum nu ar funcționa dacă încerci să controlezi vântul prin lege sau să controlezi un virus prin închiderea cârciumilor sau purtarea unui nenorocit de material pe față.

Cererile pentru prezentarea dovezilor din spatele acestor măsuri sunt primite cu ezitări pentru că ele în fapt nu există.

Aceia cărora le-a fost răpit mijlocul de trai au început să-și dea seama că nu este un vis de vară, ci se află pe drumul către sărăcie.

Aveți răbdare. Dar în același timp fiți supărați. Și asta va trece, dacă ne opunem, dar sper din tot sufletul, de dragul păcii în societate, că nimeni nu va mai îndrăzni vreodată să oprească un fiu să-și îmbrățișeze mama îndoliată.