L-am ascultat pe Rush Limbaugh încă din 1993 când eram la liceu. Când Barack Obama a devenit președinte în 2009 era suficient pentru mulți oameni triști (printre care și eu) să aud tema muzicală a emisiunii sale și comentariile sale pentru a dobândi o fărâmă de speranță și mângâiere.
Deși mai târziu am ajuns să-mi dau seama cu ajutorul Dr. Russell Kirk și a altor „paleonconservatori” agrarieni sudiști de problemele conservatorismului de tip Rush Limbaugh și am criticat viguros unele dintre aceste limite, nu scriu acum aceste lucruri doar pentru a-l mitralia pe domnul Limbaugh. A devenit un fel de prieten familiar (deși aflat pe o direcție greșită), iar când vocea sa nu se va mai auzi la radio, va lăsa un gol.
Cu toate acestea, motivele care stau în spatele eșecului său de a convinge „Stânga” să accepte viziunea sa politică trebuie analizate.
Principalul motiv al acestui eșec este acela că „Dreapta” domnului Limbaugh are aceeași esență ca și „Stânga”: ambele sunt ideologii necreștine, care își propun să construiască Împărăția Omului mai degrabă decât Împărăția lui Dumnezeu.
Amândouă își fac o religie din satisfacerea dorințelor trupești ale omului ignorând sufletul. Cele două folosesc metode diferite pentru a atinge acest obiectiv. Dreapta se folosește de acțiunile individului atomizat. Stânga se folosește de colectiv. Ambele ideologii distrug formarea sănătoasă a bărbaților și femeilor prin credință, tradiție, clan, ghildă și ale corpuri intermediare de mici dimensiuni. Toate aceste obiceiuri și instituții sunt distruse de forțele dezlănțuite de bătălia dialectică dintre unul și cei mulți.
Când este privit din perspectiva americanului post-creștin tipic, răspunsul Stângii, al colectivului, preocuparea forțată pentru cel de lângă, pare a dovedi mai multă compasiune decât competiția anarhică a nenumăraților indivizi auto-centrici care încearcă să-și maximizeze propria bunăstare. De aici se trage eșecul domnului Limbaugh.
Dar Împărăția Omului nu va fi răsturnată dacă te angajezi cu tot sufletul fie de partea Stângă fie de cea Dreaptă a exact aceleiași Împărății. Această Împărăție nu va dispărea până când nu vom pune în locul ei Împărăția lui Dumnezeu. Ce este Împărăția lui Dumnezeu? Este Sfânta Liturghie, participarea la Sfintele Taine ale lui Hristos, rugăciunea curată, isihia/pacea, theosis, unirea cu Lumina Necreată și cu Energiile Dumnezeiești, dobândirea Duhului Sfânt, dobândirea asemănării cu Dumnezeu (a nu fi mulțumit cu a avea doar chipul lui Dumnezeu, Gen. 1:26). Înseamnă a merge mai departe de Stânga și Dreapta (Pr. Andrew Philips), înseamnă a aduce împreună și a armoniza opozițiile dialectice (Jay Dyer).
Împărăția lui Dumnezeu este tocmai ce au pierdut atât catolicii cât și protestanții prin negarea oricărei posibilități a unei uniri reale cu Dumnezeu deoarece pentru ei El este o esență simplă care nu poate fi cunoscută, altfel decât prin intermediarii creați. Această perspectivă se află în opoziție cu învățătura ortodoxă, după care Dumnezeu este atât esență cât și energii, incognoscibil în esența Sa, dar cognoscibil și comunicabil în energiile Sale. Fiind separați de Adevăr, atât catolicii cât și protestanții au decăzut în formele lor seculare, pe care le-am amintit mai sus: cei dinainte în colectivism/comunism iar ceilalți în individualism/libertarianism/liberalism clasic.
Rush Limbaugh trebuie admirat pentru cum s-a dedicat o viață întreagă în slujba unei cauze. Din nefericire, a sădit multe probleme prin aceste eforturi. Dar nu este niciodată prea târziu să se pocăiască și să pună un nou început. Să sperăm că chiar și acum la acest ceas târziu va renunța la americanismul său idolatru și va descoperi semințele credinței ortodoxe. Atunci va putea să uite sentimentul eșecului și în loc de asta va cunoaște adevărata binecuvântare și împlinire și va fi capabil să stea fără să se rușine în fața Înfricoșătoarei Judecăți.