Noii noștri martiri

Eroii morali sunt războinicii Duhului. Trebuie să-i slăvim și să-i așezăm pe culmile pe care le merită. Sunt modelele după care ar trebui să ne ducem și noi viața. Sunt modele de comportament. Gândurile lor sunt înalte și inseparabile de voința lor. Inimile lor ard de dorința de a se apropia de Mântuitor lor, Răscumpărătorul a toată omenirea. Prin gând, simțuri și viață ei se aseamănă Domnului lor Iisus Hristos. S-au dat pe ei înșiși ca jertfă pentru păcatele poporului rus, fără să crâcnească, smeriți, ca mieii nevinovați. Prin ei toți s-a arătat Hristos-Dumnezeu. Martiriul lor este descris într-o operă în două volume a Părintelui Mihail Polsky, „Noii martiri ai Rusiei”.

La începutul acestor vremuri tulburi (este vorba despre Revoluția Bolșevică din Rusia – n.trad.) în timpul prigoanei îndreptată contra Bisericii, unul dintre acești martiri a întrevăzut venirea unor vremuri înfricoșătoare și le-a vorbit astfel credincioșilor adunați în biserică:

„Sunt obosit… Mă simt slăbit… Ajută-mi mie, Doamne! Jelește, pământ străbun! Jelește și plânge, Maică Rusie… Vrăjmașii din țară și de peste hotare au pus mâna pe tine și te sfârtecă: ești umilită, batjocorită, insultată, jefuită… Sfințenia vieții tale publice, legea și ordinea sunt călcate cu barbarie în picioare; libertatea ta de exprimare este nimicită fără milă; chiar și ultimele petale frumos mirositoare ale libertății tale sunt smulse… Tirania a învăluit cu umbra sa întunecată Rusia. Dar salvarea țării noastre se află în mâinile celui Atotputernic și în sfânta noastră Biserică – constructorul și arhitectul pâmântului rus, al măreției și puterii sale. Acum, Biserica Mamă este prădată de toate drepturile omului și a ajuns o roabă prigonită. Bisericile Ortodoxe din vremea ocupației turcești nu au cunoscut niciodată așa ceva. Creștinii aflați sub prigoana sălbatică a împăraților romani păgâni o duceau mai bine decât noi. Împărații romani priveau mormintele creștine ca locuri sacre și le lăsau în pace. Acolo creștinii se putea ruga în liniște. Însă ar trebui să ne bucurăm că se apropie vremea martiriului pentru Hristos. Ascultați-mă bine, voi slugi ale lui Antihrist… Vom săvârși Sfânta Liturghie în casele noastre, chiar și în celule noastre. Dacă ne veți lua ierarhii, noi vom săvârși Sfânta Liturghie, cu binecuvântarea Episcopilor, chiar și fără ei.  Dacă ne veți lua Sfintele Vase, vom pregăti înfricoșătoarea jertfă a Trupului și Sângelui Domnului nostru în vasele noastre obișnuite. Fără ea nu putem trăi. Este viața noastră. Fără ea, viața noastră este moartă. Sfânta Împărtășanie ne dă bucurie, fericire nepământească, putere de a trăi, de a lupta și a îndura curajos și neclintiți suferința. Nu ne este frică de prigoană și chinuri. Le vrem, tânjim după ele și după frumusețea lor însângerată. Nu vom tremura în fața tribunalelor și călăilor voștri. Trupurile noastre schingiuite vă vor înțepa conștiința (dacă aveți așa ceva) precum acele și vor pregăti calea pentru triumful luminii asupra întunericului, al creștinismului asupra noului păgânism. Puterea creștinismului, puterea lui Hristos Mântuitorul este nemărginită. Iar Antihristul va fi nimicit de suflarea gurii Sale (2 Tes. 2:8).”

Așa de puternic și triumfător răsunau cuvintele noilor martiri la începutul noilor și barbarelor persecuții puse în aplicare de slugile lui Antihrist într-o Rusie căzută deja în prăpastie. Biserica a fost creată de Dumnezeu Însuși. Capul ei este de nebiruitul Hristos-Dumnezeu.

Cândva de Paște, sub domnia lui Dioclețian, au fost uciși 17.000 de creștini în apropierea unei biserici. Călăii au căzut obosiți iar oțelul săbiilor lor s-a tocit. Dr creștinismul a rămas neclintit. Iar sfânta Biserică va rămâne neclintită în timp ce numele persecutorilor ei fără niciun Dumnezeu vor rămâne în istorie cu pecetea anatemei.