Omul, oamenii și mizantropia

Într-unul din ultimele mele eseuri am avut îndrăzneala de a nu fi de acord cu G.K. Chesterton în privința idealizării omului simplu și aprobării acțiunilor gloatelor vulgare. Acestea fiind spuse și dorind să-mi reafirm umilul meu statut de discipol al lui G.K. Chesterton, chiar dacă uneori am alte puncte de vedere, aș vrea să întăresc din toată inima poziția lui Chesterton în privința Omului, a Oamenilor și a Mizantropiei.

Viziunea lui Chesterton asupra Omului este aceea a creștinului, după cum am arătat acest lucru într-unul din eseurile mele timpurii, „Cine este Omul?”. Chesterton nu ar fi dat prea multe parale pe etichetele moderniste aplicate omului, precum „homo sapiens”, „homo economicus” și „homo darwinius” și ar fi afirmat viziunea omului ca „anthropos” și „homo viator”. Cu alte cuvinte, omul nu este doar isteț, egoist sau doar un simplu sclav al genelor sale, ci este cineva care transcende instinctul din dorința sa pentru un sens metafizic și a cărui viață este o călătorie care are drept scop apropierea de binele, adevărul și frumusețea divinului.

Inevitabil, viziunea noastră asupra Omului va influența viziunea noastră asupra Oamenilor. Dacă îl vom vedea pe Om ca fiind în mod fundamental un sclav al genelor, programat să fie egoist, îi vom vedea pe apropiații noștri  într-un mod diferit față de situația în care i-am vedea ca fiind după chipul Iubirii, de a fi iubiți și a iubi. În prima ipostază omul este la bază o mașină a genelor înlănțuită de instinct și drept urmare reduce umanitatea la nivelul unui mecanism fără sens. Cea de-a doua perspectivă îl vede pe om ca fiind făcut după chipul lui Dumnezeu și, de aceea, într-un anumit sens ca fiind divin. Din acest motiv un creștin trebuie să vadă chipul lui Hristos în toți apropiații săi și chipul suferind al Hristosului răstignit în suferințele celorlalți. Prezența umanității lui Dumnezeu îi umanizează întru totul pe ceilalți, făcând viețile lor sfinte și relația noastră cu ei una în mod necesar smerită.

Această legătură crucială între Om și Oameni îi permite lui Chesterton să condamne filantropia ca pe o marcă a omului sucit. Este o teză provocatoare, fără îndoială, deoarece merge contra intuiției. Dacă filantropia înseamnă iubirea Omului, cum poate fi această sucită?

Devine sucită când iubirea Omului distruge viețile oamenilor. Astfel, de pildă, Regimul Terorii, care a urmat Revoluției Franceze, a fost purtat în numele libertății, egalității și fraternității. Inspirat de ideea lui Rousseau că Omul este un Bun Sălbatic, sălbăticia dezlănțuită a măcelărit oamenii pe ghilotină în numele libertății, egalității și fraternității. Același spirit „filantropic” s-a aflat în mijlocul cerințelor marxiste pentru dreptate și băilor de sânge comuniste care i-au urmat în secolul  al XX-lea. În secolul care a urmat Revoluției Bolșevice milioane de oameni au fost sacrificați pe altarul Omului Marxist, la fel cum mii de oameni pieriseră pe altarul Bunului Sălbatic.

Ar fi, totuși, o eroare majoră să credem că filantropia este mortală doar când este pusă în aplicare de cei care se definesc drept socialiști. Aceia care își spun capitaliști au vărsat, de asemenea, sângele oamenilor în numele iubirii pentru Om. Mare parte din dezgustul lui Chesterton s-a îndreptat asupra filantropiei lui John D. Rockefeller și a celor de teapa lui. Astăzi cu siguranță și-ar fi îndreptat mânia asupra lui Bill Gates și asupra milioanelor sale folosite în a forța țările mai sărace să adopte o cultură a morții, care începe prin contracepții și sfârșește inevitabil în avorturi pe scară mare.

Industria avortului este un exemplu perfect de roade ale „filantropiei” în care iubirea Omului – sau în cazul de față a Femeii – conduce la exterminarea a milioane de prunci în pântecele mamelor. În acest exemplu, cerințele filantropiei au cerut sacrificarea copiilor, măcelărirea nevinovaților pe altarul Omului Feminist.

O altă ilustrare a felului în care Fundația Gates și-a folosit mușchii plutocratici pentru scopuri „filantropice” îl reprezintă sprijinul pe care l-a acordat inițiativei educaționale „Common Core”. În această prea des întâlnită alianță între marii afaceriști și marele stat, Bill Gates miliardarul și Barack Obama socialistul muncesc împreună să impună prin forța statului un curriculum în care artele umaniste vor fi sacrificate pe altarul „Umanității”. În ceea ce G.K. Chesterton a profețit că va fi „pericolul iminent” al „standardizării prin cel mai mic numitor comun”, Common Core va îndepărta violent științele umaniste din educație pentru ca viitoarele generații să fie mai capabile să reflecte dorințele și cerințele comerțului utilitarist și politicii utopice. Astfel, experiența comună a oamenilor timp de trei milenii, după cum a fost acumulată și diseminată prin Marile Cărți predate în artele umaniste, este sacrificată pe altarul Omului Nou, realizat prin inginerie socială.

Odată ce ne dăm seama de dezastrul adus de filantropiști precum Jean Jacques Rousseau, Karl Marx și Bill Gates cu „dragostea” lor pentru false concepte ale Omului, începem să ne dăm seama de înțelepciunea maximei provocatoare a lui Chesterton și anume că „filantropia… devine rapid semnul omului sucit”. Într-adevăr, ajungem să înțelegem de ce insista Chesterton că „principala obiecție împotriva filantropiei… este aceea că reprezintă o persecuție religioasă”. „Esența persecuției religioase este următoarea: omul care se întâmplă să dețină puterea materială într-un stat, fie prin avere fie prin poziția oficială, îi guvernează pe concetățenii săi nu în acord cu filosofia sau religia lor, ci în acord cu propria sa concepție”.

Joseph Pearce prefațează volumului de eseuri „Dacă Dumnezeu nu ar exista” de G.K. Chesterton.