A fura clipe împreună cu cei dragi

Poate că ați văzut deja postarea mea de pe blog legată de moartea complet neașteptată a lui Alin Bogdan, directorul unei mici edituri care a tradus în română „Live not by lies” – „Să nu trăim în minciună!”. Am petrecut weekend-ul trecut împreună și ne-am bucurat amândoi când am văzut primul mare succes din viața acestei mici edituri. Am mâncat cu el, am mers la biserici cu el, am băut bere cu el, am vizitat o mănăstire cu el, și m-am bucurat nespus de toate acestea. Când ne-am luat la revedere la aeroport, l-am strâns tare în brațe și i-am promis că mă voi întoarce. Dimineața următoare a murit – în această dimineață, marți. Avea 42 de ani și a lăsat în urmă o soție și o fetiță de 11 ani.

Unul dintre creștinii care au petrecut sfârșitul de săptămână cu noi ne-a dat următorul mesaj:

„Fraților întru Hristos,

Singurul gând pe care-l am legat de moartea neașteptată a lui Alin este că noi trăim și purtăm un război duhovnicesc real și nevăzut, și că trebuie să fim pregătiți în orice moment pentru orice, inclusiv pentru moarte.

Este o binecuvântare că ne știm unii cu alții și că ne putem ruga unul pentru altul.
Dumnezeu să-l odihnească pe Alin și să-i ocrotească fetița și familia.

Hristos a Înviat!”

Încă încerc să-mi dau seama de sensul tragediei, deși nu vom ști niciodată de ce a lăsat Dumnezeu să se întâmple asta. Un om, un credincios autentic, aflat la apogeul succesului profesional, moare de infarct. Sora mea Ruthie a murit, de asemenea, la 42 de ani, dar ea a avut timp să se pregătească 19 luni, din momentul în care a aflat că are cancer. Alin s-a culcat luni seara și nu știu dacă s-a mai sculat (Alin a murit marți dimineața – notă Contra Mundum).
Prietenul nostru, Cătălin, care lucra cu Alin la editură mi-a spus că în fotografia pe care am postat-o vineri seară, într-o biserică din Centrul Vechi al Bucureștiului (este vorba de Biserica Rusă – notă Contra Mundum) se poate vedea în planul îndepărtat Alin, sărutând icoana Mântuitorului Hristos. Nu avea de unde să știe că în câteva zile se va întâlni față către față cu Hristos Însuși.

Gândul acesta mă copleșește complet.

Unul din lucrurile cele mai izbitoare la Alin era tristețea din ochii lui.

Îmi vine în minte ce spunea amicul nostru despre cum moartea lui Alin ne-a reamintit că ducem o luptă duhovnicească reală și că ar trebui să fim pregătiți în orice moment pentru orice, chiar pentru moarte. S-ar putea să mă înșel, dar nu cred că vrea să spună că Alin a fost ucis de dușmanii lui spirituali, ca urmare a unui blestem sau ceva asemănător. Însă noi credem că există un înțeles duhovnicesc în tot ceea ce se întâmplă.

În cazul lui Alin, în măsura în care îmi pot da seama, moartea sa ne învață să nu luăm nimic și pe nimeni ca fiind veșnic. Este o lecție care, scrisă astfel, sună a lozincă sentimentală. Dar este adevărată! Dacă lucrurile ar sta așa cum le gândim noi, omul acesta de 42 de ani, care tocmai repurtase cel mai mare succes din cariera sa de editor, ar fi trebuit să construiască mai departe pe baza acestei izbânzi.  Am primit un email de la Smaranda Nistor, traducătoarea în română a cărții mele, care mi-a povestit ceva ce s-a întâmplat chiar după lansarea cărții, sâmbătă seara. Era spre miezul nopții și mâncarea întârzia la restaurant. Eram atât de obosit încât îmi cădea capul pe masă, așa că l-am rugat pe Cătălin, la rândul lui epuizat, dacă mă poate duce la hotel. Smaranda stă lângă Cătălin și a vrut, la rândul ei, să plece acasă.

Mi-a spus cum Alin a rugat-o să mai stea un pic la cină, că o va duce el. Luase în seama oferta dar văzându-l cât e de obosit și știind că asta ar însemna jumătate de ceas întârziere pentru el, a refuzat. I-a adus minte că trebuie să se vadă din nou săptămâna viitoare pentru a discuta noile cărți de tradus.

„Acum mă tot uit la o poză de la prima noastră întâlnire din 2014 și plâng. De ce am plecat, de ce nu am mai stat, să mai fur câteva ore cu el?”

Poate că în asta este o lecție pentru noi: să furăm cât mai multe clipe alături de cei pe care îi iubim. Stați până târziu la masă. Nu ratați ocazia de a vă arăta iubirea. În timp ce scriu, am remușcări că nu m-am dus să-l vizitez pe prietenul meu aflat pe patul de moarte, episcopul Charles Jenkins. Voi avea timp mai târziu, mi-am spus, iar el a murit în timp ce eu eram aici, în Ungaria. Mă doboară regretul.

I-am spus Smarandei că m-a mișcat figura aceea împovărată a lui Alin, gândindu-mă de ce este atât de încercat. Smaranda mi-a răspuns că el a rămas credincios celor pe i-a iubit. I-a rămas credincios până și mentorului său politic, chiar dacă asta l-a făcut să fie ridiculizat de prieteni vechi: „A rămas fidel credinței sale creștine, de asemenea aflată sub asediu astăzi. Spre deosebire de mulți oameni moderni, a evitat să-i învinovățească pe cei din jurul său pentru problemele sale. Le-a dus pur și simplu, încercând să le vadă ca fiind parte inevitabilă din viață. Până când a fost prea mult chiar și pentru o inimă mare.”

Acest om micuț dar curajos, care m-a surprins atunci când l-am cunoscut prin tăcerea, seriozitatea și cumințenia lui, a fost un erou. Priviți la poza de grup de la Mănăstirea Antim. Alin este cel micuț și chel. Privindu-l ați fi spus vreodată că este un erou?

Dar chiar asta era! Vă spun că era un om mare, un cavaler al credinței. Și-a dus crucea cu modestie, până când l-a pus la pământ.  Ce binecuvântare pe mine să petrec ultimul weekend din viața sa pământească împreună cu el! Mă voi gândi la taina aceasta cât timp voi mai trăi. Îl voi ruga să mijlocească pentru mine în Ceruri să merg mai departe în această vale a plângerii, din aceste vremuri lipsite de credință. Nu mă îndoiesc că prietenia creștinească legată la București zilele trecute va continua pentru tot restul vieții: Alin ne-a unit pe vecie.

Am fost de acord să iau parte alături de frații de la București la rugăciunea pentru sufletul fratelui nostru catolic Alin (Alin a fost botezat ortodox și a avut parte de o înmormântare ortodoxă – notă Contra Mundum). Se vor citi zilnic două catisme din Psaltire, în următoarele 40 de zile. O catismă reprezintă o secțiune din psalmi, astfel încât să fie citită întreaga Psaltire într-o săptămână.

Vă las această poză făcută vineri aproape de miezul nopții, în prima mea zi la București. M-a impresionat femeia care se ruga având în față o carte de rugăciuni, noaptea târziu. Cătălin mi-a spus că omul din fundal, care săruta icoana Mântuitorului, era Alin. Câți sfinți și eroi întâlniți în fiecare zi, fără să știți cine sunt ei cu adevărat? Câți oameni au apăsări uriașe, dar nu o arată? Cum îi putem iubi mai mult și îi putem ajuta să-și ducă mai departe crucea? Sunt întrebările pe care mi le pun după moartea lui Alin. Sper să vi le puneți și voi.

Încercați să furați clipe astăzi, chiar astăzi, în fiecare zi.