Cu câteva luni înainte de izbucnirea pandemiei, mai multe dintre prietenele mele au intrat într-o nouă fază a vieții lor educându-și copii acasă (homeschooling). Era multă emoție și multă angoasă la gândul că vor da greș și că, pe cale de consecință, vor da greș și copiii.
După care a venit pandemia, homeschoolingul a devenit o nouă formă de viață, iar prietenele mele deja se simțeau veterane, deja acomodate și mergând mai departe cu programa lor în timp ce toți ceilalți se dădeau de ceasul morții ce să facă cu copiii. Când le întreb dacă sunt mulțumite că au ales educația acasă îmi răspund ușurate și entuziaste: „Da!”
Nu sunt singurele. Statisticile recente arată că, o dată cu criza Covid-19, 11% din copii sunt educați acasă. Sunt multe știri deprimante în ultima vreme, dar succesul fulminant al homeschoolingului reprezintă o rază de lumină în acest haos, sugerând că am atins un punct de inflexiune.
Din păcate, mulți încearcă să ne convingă de contrariu, cum este cazul unui articol recent din National Review, semnat de Sean-Michael Pigeon, cu titlul „Homeschoolingul nu poate fi pentru toți”. Potrivit lui Pigeon, educația acasă pe scară largă nu poate funcționa din cauza costurilor și a sacrificiilor implicate. „Familiile cu un anumit standard de viaţă s-ar putea să nu-și dorească să-și scadă nivelul de trai prin renunțarea la o sursă de venit, în timp ce alții pur și simplu nu-și vor asuma riscul de a se implica personal în educația copiilor.” Însă, o dată cu abilitatea crescută a părinților de a lucra de acasă, obstacolele în calea homeschoolingului au scăzut considerabil. Mai mult, doar pentru că o familie nu dorește să-și reducă venitul sau nu dorește să piardă timpul educându-și copiii nu înseamnă că acest lucru nu poate fi făcut. Totul depinde de felul în care dorești să-ți investești timpul, talentul și banii.
Partea cea mai interesantă a criticii lui Pigeon este legată de felul în care ideologiile nefaste vor continua să prolifereze în școli dacă părinții nu vor riposta, și cum un exod al copiilor din familii conservatoare va accelera declinul școlii publice.
În acest moment ne este de ajutor să ne gândim la punctul de inflexiune. „Oamenii de știință au descoperit că atunci când doar 10% din populație are o convingere de nezdruncinat, această convingere va ajunge să fie preluată de tot restul populației”, au constatat într-un studiu din 2011 cercetătorii de la Rensselar Polytechnic Institute. Scriitorul Malcolm Gladwell a dezvoltat această idee într-o carte din 2000, numită „Punctul de Inflexiune”.
În urmă cu doar câțiva ani, copiii educați acasă reprezentau cam 3% din totalul școlarilor, ceea ce făcea să pară îndepărtat acel deziderat al punctului de inflexiune. În toamna anului trecut, însă, 11,1% din copii erau educați acasă. Rata homeschoolerilor s-a dublat în multe state, iar în altele a crescut de trei sau patru ori. Alaska rămâne în continuare lider, cu 27,5% din copii educați acasă. Unul din cinci copiii din Oklahoma este educat acasă, în timp ce în Florida procentul este de 18%. Nu doar statele republicane cunosc acest fenomen. În Vermont rata celor care fac homeschooling a crescut de la 4,1% la 17%. În New York a crescut de la 1,2% la 10,1%, în timp ce în Massachusetts a crescut de la 1,5% la 12,1%.
Dacă am atins atât de repede acest punct, de ce nu am putea crede că ar putea crește și mai mult în anii care vin? Și dacă se întâmplă acest lucru, ce am putea spune despre abilitatea elevilor de a gândi și despre sistemul de educație în general?
Unii ar putea spune că este o naivitate. Dar aceștia uită că homeschoolingul face o treabă nemaipomenită în a clădi familii puternice. În jurul acestor familii puternice se va învârti acel punct de inflexiune, iar familiile pot realiza lucruri mărețe pentru destinul unei țări.
„Originea afecţiunilor noastre publice se află în sânul familiei; de aceea, relaţiile de familie reci nu vor da niciodată naștere unui cetățean devotat. De la familiile noastre trecem la relaţiile de vecinătate, şi apoi la legăturile pe care le avem
îndeobşte cu cei din provincia noastră”, scria Edmund Burke.
Dacă vă deprimă soarta țării, poate că ascensiunea homeschoolingului vă va mai domoli tristețea. Cel mai apăsător întuneric e întotdeauna înainte să apară zorile. S-ar putea să începem să vedem lumina pe măsură ce mii de familii americane abandonează sistemul de educație public și redescoperă în același timp învățătura și familia.
Traducere de la Intellectual Take Out