Întrebați-i pe lași!

Mai interesant a fost pentru mine ce s-a petrecut la colegiu. Studenții nu au dat o ceapă degerată pe toată chestiunea. Dar anumiții profesori erau foarte îngrijorați. Într-o zi, în timp ce mergeam pe holurile clădirii am văzut pe perete într-o ramă o fotografie mare colorată a unei flori, cu numele „MAPPLETHORPE” scris mare în josul ei. Vai ce profesor curajos! Oamenilor înguști la minte poate nu le dă prin cap să plătească pentru a vedea bărbați care urinează unii pe alții, dar voi îi veți prezenta bigoților, o veți face. Veți arăta pentru toți opera controversatului artist. Veți arăta – o floare.

Iată mintea universitarilor progresiști, în combinația lor ciudată de auto-mulțumire, iresponsabilitate și lașitate. Poluează apa, dar pe ei nu-i deranjează căci pescuiesc în amonte. Dacă unii studenți încurajați de exemplul vostru încep să trăiască viața lui Mapplethorpe, ce-i deranjează pe ei? Ei au casele lor frumoase în cartiere rezidențiale și asigurări solide de sănătate.

Profesorii universitari vorbesc întruna despre revoluție, dar ei nu sunt în pielea unui prăvăliaș care a muncit 12 ore pe zi și care își vede acum magazinul incendiat pentru că a luat-o razna mulțimea. Din spatele porților enclavei rezidențiale râd de poliție.

Mintea detașată de tradiție, neînvățată de lecturile întinse din culturile vechi ale omenirii, și nedisciplinată de exigențele muncii grele, dar deprinsă cu toate indemnizațiile și răsfățurile vieții academice și înclinată să se creadă liderul omenirii în drumul spre un viitor glorios, reprezintă ceva prostesc, dar periculos. O astfel de persoană este izolată confortabil de nenorocirile la care duc ideile sale proaste.

Îmi vine în minte filmul lui Alfred Hitchook „Funia” (1948) în care doi studenți îl strangulează pe un coleg, îi ascund cadavrul într-un dulap, după care îi cheamă la cină pe mama, tatăl și logodnica lui, dar și pe profesorul ale cărui idei le-au pus în practică. „Cei puțini care denotă o superioritate culturală și intelectuală sunt aceia care se situează deasupra conceptelor tradiționale de bine și rău. Bine și rău, corect și greșit, au fost inventate pentru cei obișnuiți, pentru cei inferiori, pentru că ei au nevoie de ele”, susține principalul ucigaș.

Este filosofia lui Nietzsche aici, desigur, dar ideile trebuie judecate și după consecințele lor practice majore. Profesorului din film i-ar plăcea să creadă, în momentul în care descoperă crima, că amoralismul său utilitarist a fost prost înțeles și prost aplicat de studenții săi, și este pe bună dreptate indignat. Dar cu toate acestea există ceva calp în protestul său.

„Din punct de vedere personal, cred că un pui reprezintă un motiv la fel de bun pentru o crimă ca și o blondă, ca și un sac de bani, sau orice alt motiv”. O glumă neinspirată când în dulap se află cadavrul unui om.

Ce minunat e să planifici un război de la birou, după care să te duci acasă și să mănânci o masă copioasă, în timp ce alții vânează șobolani și beau apă din canalizare!

„Puneți sub semnul întrebării autoritatea!” ne îndeamnă generalii din universități, dar ferească Dumnezeu să pui sub semnul întrebării autoritatea lor. În momentul acela pun în mișcare toate mașinăriile celor puternici împotriva celor slabi, iar dacă ești un student tânăr care pune sub semnul întrebării o femeie matură – să zicem că te îndoiești de rolul femeii în armată – ea te va considera agresor și va chema administrația în armură strălucitoare pentru ca să se simtă din nou în siguranță.

Dar nu vă faceți griji, și bărbații sunt lași. Din acest motiv îi organizează pe studenți, ca să se ascundă în spatele lor, iar strigătele lor să împiedice pe oricine de la a pune întrebări stingheritoare care le-ar evidenția iraționalitatea sau ignoranța. Nu pentru asta există pioni?

„Dar tu? Cum rămâne cu tine? Tu predai propriile tale idei sociale nefaste, sunt convins”, va spune criticul. Nu, domnule sau doamnă, după caz. Nu fac asta. Am o sarcină mai înaltă și mai umilă. Îi învăț pe tineri cum să citească și să aprecieze poezia lui Homer, Virgil, Dante, Shakespeare, Milton, Goethe, Wordsworth, Keats, Browning, Frost și Eliot. Fac și alte lucruri în teologie, filosofie, literatură și arte, dar în același sens. Îl predau pe Platon pentru că vreau ca studenții mei să știe despre Platon. Le arăt picturi de Caravaggio, deoarece Caravaggio este cel mai dramatic pictor, în opinia mea. Îi pun să asculte Palestrina și Bach.

Toate acestea nu au nevoie de o justificare și nu invită la acțiuni politice. Sunt mult mai umane și, din acest punct de vedere, mult mai valoroase.