Vise de subalterni

„Suntem aici pentru a vă ajuta să urâți trecutul țării voastre la fel de mult precum îl urâm noi pe al nostru.”

Așa mi-l imaginez eu zicând pe un emisar al Uniunii Europene, sau pe vreun profesoraș de la o școală publică din America, sau pe un reprezentant de la Facebook, Google, Johnson & Johnson, Disney, sau o altă corporație multinațională. Cu un prelat al Bisericii Romano-Catolice, din care fac parte și eu, zâmbind în apropiere, în vreme ce avangarda disoluției sociale și a destrămării familiei cădelnițează cu bancnote arse: dolari, franci, lire și zloți, care ard în toate culorile curcubeului.

Sigur că e doar un vis, un vis urât. La sfârșitul vremurilor, a spus omul pe care Biserica mea îl consideră a fi Dumnezeu întrupat, toate lucrurile ascunse vor ieși la lumină. Să lăsăm ciuma și foametea și războiul. E suficient ca să ți se ridice părul pe cap și să te taie transpirația. Imaginați-vă cum ar fi să fiți nevoiți să spuneți tot adevărul.

Care este adevărul despre țara mea? Îmi apasă greu pe suflet. Când eram copil, voiam ca lumea întreagă să semene mai mult cu America, nu în obiceiuri sau în viața de zi cu zi, ci în dragostea pentru libertate, și în acea generozitate liberă și veselă care obișnuia să îi caracterizeze pe tinerii americani – câteodată până la naivitate – oriunde s-ar fi dus. Când eram foarte tânăr și călătoream singur prin Italia, deși toți strămoșii mei erau italieni și aveam și eu părul negru și pielea măslinie la fel ca toată lumea, ceva din aerul meu, din felul în care mergeam, din felul în care îmi țineam capul, mă deconspira ca fiind american – cineva care se duce undeva cu un scop. Așa mi-a spus un turist american mai în vârstă, când a oprit mașina în dreptul meu în Assisi pentru a-mi cere indicații. „Mergi ca un american”, mi-a spus el.

Chiar și la vremea aceea, mă îndoiam că acest lucru este numai și numai de bine. Dar mai este valabil pentru americani în prezent ? Am iubit trecutul țării mele, deși a fost umbrit de păcate mari, așa cum este trecutul oricărei națiuni; așa cum este trecutul înaintașilor noștri; așa cum este cel al oricărei persoane în viață. Dar ce ar însemna acum pentru Italia, sau Irlanda, sau Polonia, sau Rusia, pentru a numi națiile ai căror fii și fiice au populat orășelul din Pennsylvania în care am crescut eu, să semene mai mult cu America ?

Din nou, când eram copil, devoram enciclopedii, și îmi plăcea să văd Statele Unite în fruntea cutărui sau cutărui domeniu manufacturier sau din agricultură sau minerit; America era cel mai mare exportator de bunuri din lume. Dar care este acum cel mai mare export al nostru ? Nu știu. Poate că pornografia. Cel mai probabil sunt datoriile. Moral, ce ar fi? Disoluția socială și destrămarea familiei? Nu le-au inventat americanii pe acestea. Europa a fost mereu mai avansată pe acest front, cu colapsul ei demografic.  Dar de unde vine acum energia care hrănește această disoluție?

Nu este natural să urăști trecutul țării tale. Este normal să îl prețuiești, la fel de normal ca felul în care prețuim amintirile despre bunicii care nu mai sunt în viață, și spunem povești despre ei, iertându-le păcatele și amintindu-ne doar de virtuțile lor. Irlandezii ar trebui să fie mai irlandezi, nu mai puțin irlandezi; italienii ar trebui să fie mai italieni, nu mai puțin italieni. Ce fel de creatură inumană ar putea să vrea altceva – ar putea să vrea ca un cenușiu nediscrimat și global să acopere lumea, pentru ca într-un final singurul lucru care să diferențieze Irlanda de Italia să fie culoarea berii pe 17 martie ?

Răspunsul este la îndemână. Cei care vor asta sunt cei care profită material din acest lucru, care câștigă prin asta avere sau putere. Gândiți-vă la micul canton Appenzell din Elveția, ca având o relație analoagă cu națiunea elvețiană, cu Uniunea Europeană (din care, spre meritul ei, Elveția nu face parte), cu Europa, și cu lumea, în același fel în care o afacere mică se raportează la o afacere mare din același domeniu, și la conglomerate de afaceri, și la corporații multinaționale care nu datorează nimic niciunui stat, și care sunt cu mult mai influente și puternice decât ar putea fi orice Congres, chiar și dacă acest Congres nu ar fi un lacheu și o unealtă în slujba lor. Bruxelles-ul nu vrea ca Appenzell să fie Appenzell mai mult decât ar vrea Disney ca oamenii să se distreze singuri și să-și producă propriile piese, ceea ce oamenii obișnuiau să facă, sau decât ar vrea NFL și posturile de televiziune care trag sforile ca oamenii să își organizeze propriile ligi de fotbal, așa cum iar obișnuiau să facă.   

Cei mici nu vor rezista dacă sunt convinși fie că este ceva iremediabil greșit cu ei, fie că sunt neajutorați în fața celor puternici. De aceea este esențial ca ei să disprețuiască marile armonii naturale ale rezistenței și ale independenței.

Una dintre acestea este un patriotism autentic, dragostea de țara ta și de obiceiurile tale, nu pentru că ar fi perfecte, nu pentru că ar fi cele mai bune din lume, dacă acest lucru înseamnă ceva, ci pentru că sunt ale voastre, și le datorați o recunoștință veșnică.  

O alta este credința religioasă autentică, un sentiment puternic și statornic al sacrului, care poate să se ridice împotriva faraonilor și a despoților și să strige, „Acest pământ este sacru. Dincolo de acest pământ sunteți poate puternici. Dar aici nu valorați nici cât un fir de praf.”

O alta este familia -familia naturală, mama, tata, copiii, și toți cei înrudiți care locuiesc în incintele sfinte, uniți în credință și loialitate și grijă prevăzătoare pentru binele comun.

Și îmi imaginez tați de familie care se ridică și spun : „Nu avem nevoie de tine, Google”, sau Congres, sau Hollywood, sau Archer Daniels Midland, sau Asociația Națională pentru educație, după caz. „Ne iubim familiile, ne iubim pământul și istoria, dar pe voi nu vă iubim. Sunteți uriași. Știm asta. Sunteți proști și neîndemânatici ca niște uriași, și oriunde puneți voi piciorul, lăsați în urmă distrugere. Dispăreți.”

Un vis eminamente american despre libertate, desigur. Dar nu poate un subaltern nici măcar să viseze ?

Sursă: https://amgreatness.com/2021/11/14/dreams-of-the-underlings/