Fii propria ta reclamă

Pentru a marca centenarul nașterii lui Norman Mailer – pe care nu o să-l sărbătoresc cu mare entuziasm – o editură a decis să reediteze un volum cu eseurile sale. Un angajat al editurii a obiectat la includerea eseului „Negrul alb” (The White Negro), așa că editura a decis să nu-l mai includă. Se pare că principiul celor mai multi editori de carte din zilele noastre nu mai e hai să publicăm și la naiba cu tot, ci mai bine să fim prudenți decât să ne pară rău.

„Negrul alb” a apărut în volumul intitulat Reclame pentru mine însumi, cea mai succintă sinteză a carierei lui Mailer pe care ai putea să o găsești, și un manifest a ceea ce ar putea fi numit filozofia sinelui. Reclame pentru mine însumi, într-adevăr! Mă voi întoarce imediat la această idee.

Eseul este deopotrivă stupid și vicios, și dacă aș fi o persoană de culoare educată l-aș fi găsit, și încă îl mai găsesc, extrem de jignitor. Nu uzul cuvântului negro mi se pare problematic – pentru că la vremea respectivă (1959), cuvântul nu avea, în mod cert, o conotație infamantă automată – ci mai degrabă ceea ce scrie Mailer.

În esență, el argumenta că negrii sunt niște copii ai naturii, liberi de constrângerile civilizației, care își urmează în mod instinctiv și impulsiv furtunile hormonale, fără vreo înclinație către ultraraționalizare, ca niște flori de câmp care nu se gândesc la ziua de mâine, care nu planifică nimic, ci trăiesc întotdeauna momentul. Exceptând faptul că Mailer dădea o conotație favorabilă tuturor acestor caracteristici, mai degrabă decât una negativă, mare parte din eseu ar fi putut fi scris de cel mai înfocat segregaționist sudist. Nu suntem departe, intelectual, în acest eseu, de drapetomania, acea boală psihică specifcă sclavilor din sud, care se manifesta printr-un impuls repetat și insistent de a fugi de pe plantații.

Ar trebui ca acest eseu să fie republicat? Dacă ar fi doar o chestiune de valoare literară și intelectuală, aș spune că nu. Pe de altă parte, este o consemnare istorică și intelectuală a timpului la care a fost scrisă, și tendința de a extirpa din anale orice amănunt care lezează sensibilitățile actuale a mers deja destul de departe și trebuie combătută. Oricine este interesat de Mailer, ca scriitor sau (mai important) ca fenomen cultural, ar trebui să aibă acces la acest eseu.

Adevărata operă de artă a lui Mailer, și cea căreia i-a devotat o mare parte din energie, a fost viața sa. A fost o reclamă continuă pentru sine însuși. A juca rolul de poète maudit, al artistului atât de frământat de geniul său, încât nu găsea nici o cale de a se adapta la un comportament normal și decent.

Desigur, este mult mai simplu de realizat aspectul maudit din poète maudit, mai degrabă decât acela de poète; mai mult, sunt destui cei susceptibili la a face eroarea logică conform căreia dacă les poètes sunt maudits, atunci les maudits trebuie să fie poètes. Simptomele de geniu turmentat ale lui Mailer – bețivăneala, încăierările, faptul că și-a înjunghiat nevasta cu un cuțit – erau de fapt banale și chiar plicticoase pentru orice persoană cât de cât familiarizată cu analele crimei.

O altă personalitate din același aluat era Dylan Thomas – cu o diferență importantă prin aceea că el chiar era un geniu poetic. Și el a jucat rolul de poète maudit, și rolul i-a venit de hac într-un final; când cineva joacă un rol destul de mult timp, atunci devine într-un final rolul respectiv. Dar în cazul lui Thomas, poetul era real: singură sintagma țărmul preoțit de bâtlani, este suficientă pentru  a demonstra acest lucru. Țărmul în chestiune era acela al unui estuar liniștit din Wales, spre care dădea casa lui, pe care bâtlanii stăteau adesea nemișcați așteptând să apară vreun pește. Într-adevăr, arată ca niște preoți care își privesc contemplativ congregațiile, dar nici într-o sută de ani nu m-aș fi gândit la această sintagmă, care surprinde atât de exact și de frumos această scenă.

Turbulența lui Mailer era o reclamă pentru el însuși: o nevastă înjunghiată, etc, vinde cărți și face să se vorbească despre sine într-un fel în care un mariaj fericit nu ar putea niciodată. Dar într-un mod incipient, Mailer era un profet; niciodată nu a fost atât de necesar ca acum, cel puțin pentru cineva care vrea să avanseze, să îți faci singur reclamă. Autopromovarea nu este nouă, dar acum a devenit, ca niciodată, ceea ce era teologia în Evul Mediu, regina științelor.

Un prieten de- al meu, un pediatru indian, a aplicat pentru locuri de muncă temporare în Anglia și nu a fost luat în considerare pentru nici unul dintre acestea. Prietenul meu a fost nedumerit de acest lucru, pentru că a mai lucrat în Anglia și înainte, și avea referințe bune. Soția mea, care cunoștea sistemul, pentru că a lucrat în el la un nivel înalt, a cerut să vadă curriculum vitae pe care îl trimitea către potențialii angajatori și a descoperit imediat problema: nu se lăuda cu nimic, și cultura s-a schimbat în acest sens. Ce era necesar, a spus soția mea, era să își umfle realizările cât mai mult posibil. Nu exista nici un risc ca cineva să-i descopere exagerările. A lucrat odată în calitate de consultant pediatric voluntar la organizația caritabilă a Mamei Tereza din Calcutta; nu menționase acest lucru în CV-ul său, și cu atât mai puțin nu se lăuda cu el. Dacă a ajutat vreodată o bătrânică să treacă strada, această experiență ar trebui să migreze în CV sub forma unui interes de-o viață pentru condiția vârstnicilor; șamd.

A fost o experiență mai degrabă dezgustătoare, dar a funcționat de minune: a primit imediat o sumedenie de oferte de muncă, deși sigur că adevărata lui valoare ca medic a rămas fix aceeași. Reticența, care este, în opinia mea, o calitate mult mai atrăgătoare decât lăudăroșenia, nu te va duce nicăieri, și nimic nu poate fi lăsat să vorbească pentru sine. Trebuie să-ți suni singur trâmbițele, și dacă se poate, mai tare decât oricine altcineva.

În zilele noastre există instructori profesionali care te învață cum să „te faci mai important”, cum se zice, atunci când aplici pentru locuri de muncă sau posturi în instituții. Fiul unui prieten de-al meu a folosit unul pentru a intra la medicină. Mințitul trece nedetectat, și chiar dacă este detectat, nu îți va face nici un rău de durată. Cea mai mică realizare poate și trebuie să sune ca o evidență a geniului. Este aproape o condiție pentru a găsi un loc de muncă să te lauzi și să scrii un anunț publicitar pentru tine însuți. Suntem cu toții Norman Mailer acum, cu toții ne facem reclamă nouă înșine.

Cartea lui Theodore Dalrymple „Cultura noastră: ce a mai rămas din ea” poate fi comandată de pe siteul Editurii Contra Mundum.

Sursă: https://www.takimag.com/article/be-your-own-advert/