Cum a creat marxismul Occidentul

Explicațiile contemporane oferite de curentul woke sunt întotdeauna insuficiente. Intelectualii publici pretind fie că nu a existat nici o revoluție majoră în valori, fie lansează dezbateri stupide, de tipul: este oare curentul woke cu adevărat o formă de anarhism neo-hegelian, sau un romantism neo-freudian, sau un puritanism cu dublu-backflip și cu o tentă de neo-neo kantianism? Opera unui filozof italian obscur care a murit în 1989 este poate un loc improbabil pentru a găsi o rază de lumină. Dar Augusto del Noce a produs o explicație pe cât de directă, pe atât de originală: marxismul este cel care a schimbat traiectoria Occidentului.

Opera lui Del Noce pare în mod particular relevantă în sfera anglo-saxonă, poate și pentru că a fost foarte recent tradusă în limba engleză. Carlo Lancelotti, un profesor de matematică din New York, a fost primul care a tradus lucrarea lui Del Noce intitulată Criza Modernității (The Crisis of Modernity) în 2014; luna aceasta a fost publicată Problema ateismului, tot în traducerea lui. Cea de-a doua lucrare a fost prima publicată – între 1917 și 1945 – și a produs teza asupra marxismului care i-a permis lui Del Noce să vadă viitorul.

Viziunea lui Del Noce asupra marxismului era una stranie. A fost, credea el, o ideologie moartă în fașă, dar cu toate acestea, din carcasa sa în putrefacție au înflorit toate mișcările politice ale secolului XX. „Există o contradicție insurmontabilă de la apariția marxismului” scria el. Viziunea lui Marx asupra istoriei, potrivit lui Del Noce, era o consecință a devotamentului său pentru ateism, care nu poate fi demonstrat niciodată direct, așa că trebuie să fie prezentat ca rezultatul unui proces istoric ireversibil – eliberarea omului, prin știință și tehnologie din ghearele superstițiilor primitive. Marx argumenta că ideea de Dumnezeu este un simptom al alienării omului prin opresiune; pe măsură ce societatea elimină formele de opresiune, problema existenței lui Dumnezeu ar urma să dispară. Valorile societății, credea Marx, erau doar expresii ale aranjamentelor economice, iar dezvoltarea acestor aranjamente ar conduce către o destinație inevitabilă: marșul istoriei urma să culmineze cu comunismul, iar acesta ar fi fost eliberat atât de opresiune, cât și de ideea de Dumnezeu.

Deoarece în contextul marxist, eliminarea opresiunii este prima modalitate de a crea viitorul, filozofia este subordonată politicii. Așa cum scria Marx, „Filozofii nu au făcut până acum decât să interpreteze lumea în diverse feluri; pe când scopul nostru este să o schimbăm.” În marxism, rațiunea nu este un bun universal accesibil tuturor; este un instrument pe care anumiți oameni liberi într-un mod radical îl folosesc pentru a-și impune voința asupra existenței. Acest lucru creează o contradicție: cum poate cineva să schimbe lumea dacă istoria va culmina oricum în mod inevitabil cu comunismul? Și dacă toată filozofia e doar o reflecție a aranjamentelor economice, nu același lucru poate fi spus și despre marxism?

Această contradicție a bifurcat marxismul de-a lungul a două direcții diferite. Prima direcție l-a îmbrățișat pe filozoful revoluționar, pe când cea de-a doua a îmbrățișat istoria. Prima direcție a dus la Lenin, revoluție, și Uniunea Sovietică. Ceea de-a doua direcție a dus către noi. Del Noce scria: „Marxismul a sfârșit prin a deveni un stadiu în dezvoltarea societății tehnologice și afluente, care acceptă toate negațiile marxismului cu privire la gândirea tradițională, dar suprimă în același timp aspectul mesianic și (într-un anume fel) religios.” Viziunea lui Marx a fost realizată de către inamicul său aparent.

Cu mult înainte ca acest lucru să devină evident, Del Noce scria că „alianța dintre dreapta tehnocrată și stânga culturală este una la vedere.” A argumentat că liberalismul „sublimează” sau absoarbe diferite aspecte ale marxismului, transformându-se în ceea ce el numea „societatea tehnologică”. Societatea burgheză a avut întotdeauna doi inamici istorici: gândirea revoluționară și gândirea religioasă. Ca o sinteză a acestor concepte opuse, marxismul i-a oferit societății burgheze un instrument pentru a le învinge pe amândouă. Societatea noastră îmbrățișează, în mare, viziunea istorică a lui Marx: tehnologiile emergente sunt văzute ca o dovadă de facto că problema existenței lui Dumnezeu, și a valorilor transcedentale, este irelevantă. Cu toate acestea, această viziune a istoriei se răsfrânge și asupra marxismului. Comunismul a fost testat și a fost un experiment ratat. Societatea tehnologică nu are nevoie să își alăture nici un fel de precepte religioase sau morale pentru a respinge comunismul. Respinge comunismul pur și simplu pentru că îl găsește ineficient.

Direcția leninistă a marxismului își face și ea simțită prezența în societatea noastră, într-o formă greu de recunoscut. Del Noce a argumentat că leninismul a descătușat un soi de gnosticism post-creștin – care era la bază o erezie creștină timpurie care credea că lumea este rea și ca nu poate fi salvată decât de către aceia care dețin o cunoaștere secretă sau ezoterică. Lenin considera că revoluția nu s-ar fi putut produce spontan – și că a putut fi înfăptuită numai prin trezirea conștiinței proletariatului. Acest lucru a necesitat „revoluționari profesioniști”. Proveniți dintre oamenii însărcinați cu modernizarea economiei Rusiei, acești revoluționari erau o clasă aleasă care înțelegea cum funcționează „de fapt” lumea. Scriitorul britanic H.G. Wells a înțeles mai bine decât Lenin implicațiile acestui lucru: în cartea sa din 1928, Conspirația deschisă (The Open Conspiracy), inspirată de vizitele sale în Uniunea Sovietică, Wells indemna Vestul să îmbrățișeze la rândul său guvernarea de către propria sa clasă aleasă de „experți”.

Toată lumea înțelege că o persoană nu e mai înțeleaptă prin virtutea faptului de a fi contabil, sau terapeut, sau imunolog; cu toții înțelegem că o persoană poate avea o expertiză pe un domeniu, și să fie un imbecil absolut în afara acelei arii de competență. Mai mult, expertiza pe un domeniu nu este același lucru ca funcția executivă: actul de a guverna o societate este acțiunea de a alege între bunuri aflate în competiție, iar acest lucru necesită virtuți precum înțelepciunea și prudența. Și cu toate acestea, societatea este ținută captivă de vocea „expertului”, o idee care funcționează exact invers, sugerând că o persoană este echipată să facă alegeri providențiale între bunuri competitive prin simpla virtute a faptului de a poseda cunoașterea tehnică într-un domeniu foarte limitat. Acest lucru sfârșește prin a degenera în absurdități, precum „experții în dezinformare” care sunt practic „experți în adevăr”.

Del Noce zugrăvește peisajul unei societăți care respinge toate valorile tradiționale în numele unei presupuse raționalități neutre, și care are o castă de experți revoluționaro-tehnocrați care funcționează ca niște preoți gnostici și care sunt angajați într-o „revoluție” aproape continuă, aprobată de sistem. Această revoluție este separată de marxism, și a fost încapsulată într-o frază de către Friedrich Engels: „afirmația conform căreia realitatea este rațională conduce, potrivit dialecticii hegeliene, la o alta: că tot ce există merită să moară.” Del Noce a scris că „revoluționarul este cel ce aplică pedeapsa cu moartea pronunțată de istorie.” Dar de vreme ce societatea burgheză radicală respinge toate valorile transcedentale, revoluționarii ei oferă doar negații. „Revoluția globală devine o revoltă absurdă împotriva a tot ce există” sau a existat vreodată. Devine fie o încercare stupidă de a evada din realitate, fie un instrument în mâna sistemului împotriva căruia se revoltă. Ar trebui să fie evident felul în care toate acestea explică curentul woke, dar arată și faptul că anti-wokeness este doar o imagine a sa în oglindă.

Sunt mulți cei care, asemeni lui James Lindsay și John McWhorter, militează pentru „valorile iluministe” în fața curentului woke. Ei laudă lucruri precum rațiunea, raționalitatea și pozitivismul în fața noii fervori religioase. Miracolul raționalității a pus pe fugă forțele superstiției religioase, ni se spune, și trebuie sa fim vigilenți acum pentru a nu cădea din nou printre umbrele iraționalității. Del Noce ar numi acest curent „Iluminismul după marxism”. Este o narativă mitică pe care adepții ei nu reușesc să o vadă ca pe un mit.

Carl Schmitt a scris odată că bancherii americani și bolșevicii din Rusia erau implicați într-o luptă comună. Acea sinteză este acum completă. Del Noce ne ajută să vedem cum această sinteză este la rădăcina celor mai presante chestiuni din ziua de azi, și cum cei care vor să se lupte cu curentul woke nu se pot retrage în categoriile statice ale secolului XX. Marxismul descompus ne limitează capacitatea de a vedea orizonturi noi, și viitorul pare imposibil de lipsit de speranță, pentru că sunt atât de puțini aceia care sunt dispuși să reevalueze greșelile trecutului.

Sursă: https://unherd.com/2022/01/how-marxism-created-the-west/