De ce pierd experții

Tindem să caracterizăm totalitarismul ca pe o structură de sus în jos, în care statul controlează gândurile și acțiunile cetățenilor săi în funcție de toanele unui birou politic. Dar astăzi în Occident, proiectul de control al informației și managementul narativ nu sunt doar o creație a statului. Apelurile pentru sporirea cenzurii nu vin de la stat, ci mai degrabă de jos, de la clasele de mijloc educate, urbane, care adesea se organizează pe cont propriu pentru a contribui la reușita acestui demers.

Să luăm exemplul podcasterului Joe Rogan, a cărui audiență este cu un ordin de mărime mai mare decât televiziunea de la orele maxime de audiență, și care a fost în mod repetat subiectul unor controverse și încercări de a-l cenzura. Dacă Joe Rogan ar fi trăit în Coreea de Nord sau în Uniunea Sovietică, problemele sale ar fi fost cauzate, fără doar și poate, de guvern și de lipsa de toleranță a unor oameni precum Kim Jong-un sau Nikita Hrușciov.

Dar într-un stat democratic precum Statele Unite, problema lui Rogan este destul de diferită: Joe Rogan Show a fost supus amenințărilor deschise cu greva din partea angajaților de la Spotify, care distribuie podcastul său. Obiectivul lor principal este acela de a obține dreptul de supraveghere editorială asupra podcastului, cu puterea de veto asupra a ceea ce spune sau face Rogan.

Această campanie a fost sprijinită de o scrisoare deschisă semnată de 270 de „experți” preocupați de „antecedentele sale de propagare a dezinformării, în special în ceea ce privește pandemia Covid-19″. Interesant este că lista semnatarilor nu era populată de oameni care lucrează efectiv în virusologie sau în cercetarea vaccinurilor. Mulți dintre semnatari sunt asistenți medicali sau studenți, alții sunt medici generaliști, câțiva stomatologi și cel puțin unul este terapeut autorizat în probleme în căsătorie și familie.

Este o situație bizară: un apel la cenzură justificat de incapacitatea non-experților de a gestiona un subiect precum cercetarea vaccinurilor este apoi inundat de oameni care, pe aceeași logică, ar trebui să fie ei înșiși descalificați de la a avea o opinie. Dar, în final, asta e ideea – nu a fost o listă de 270 de experți în domeniu, ci mai degrabă o listă de 270 de persoane din clasa experților.

Dinamica de clasă nu este deloc foarte subtilă. Luați-o pe Greta Thunberg, a cărei pretenție la faimă, ca să rezumăm, constă în faptul că refuză să meargă la școală. În timp ce mulți dintre noi pot empatiza, probabil, cu această dorință, este ceva straniu la mijloc atunci când o persoană care nici măcar nu a terminat liceul se comportă ca și cum ar aparține unui grup de oameni care își justifică domnia printr-un limbaj tehnocrat.

Dar, dacă Greta nu are cine știe ce educație formală, are însă niște părinți bogați, cu o mulțime de contacte în lumea ONG-urilor internaționale. Ar fi o prostie să credem că simplul act de a avea un doctorat ți-ar permite să anulezi pe cineva ca Greta Thunberg, chiar dacă eșalonul pe care îl ocupă ridiculizează deschis hoardele vaste de „deplorabili” pentru infracțiunea de a avea doar o diplomă de liceu.

La fel ca nobilii medievali care pretindeau dreptul de a conduce pe baza faptului că erau o rasă superioară și apoi practicau în mod deschis consangvinizarea, elitele noastre actuale se ridică arareori la înălțimea propriului ”hype”. Adesea, experții sunt proști și se înșală, uneori într-o măsură aproape comică. Și cu toate acestea, ei continuă să încerce să ne convingă că merită să ne conducă și sunt foarte supărați ori de câte ori cineva îndrăznește să le conteste puterea. Fixația lor cu Joe Rogan nu este greu de înțeles prin acest filtru.

Investitorul Warren Buffet a spus în mod faimos: „Există luptă de clasă, desigur, dar este clasa mea, clasa bogată, care poartă această luptă, și noi suntem cei care câștigăm.” Astăzi putem descrie sfera politică cu o versiune modificată a acestor cuvinte: există război de clasă, desigur, dar clasa experților este cea care instigă războiul și nu este deloc clar de fapt dacă îl și câștigă. Desigur, statul își joacă rolul aici, dar este dificil de dispersat impresia că rămâne în urma entuziasmului și radicalismului clasei experților – studenții, profesorii, jurnaliștii și oamenii a căror activitate constă în a scrie și a răspunde la e-mailuri.

Poate că vestea recentă că Suedia formează o „Agenție de Apărare Psihologică” pentru a „proteja societatea democratică” și „libera formare a opiniei” ne dă o idee despre direcția în care se îndreaptă Occidentul. Situația suedeză este de fapt mult mai subtilă – chiar contradictorie – decât pare la început. Myndigheten för Psykologiskt Försvar (MpF) nu prea a făcut senzație în Suedia când a fost anunțată. Nu a fost, în mod poate surprinzător pentru un observator străin, nici măcar blând condamnat ca fiind un pas spre 1984 sau spre o Minunată Lume Nouă.

De-acum, toată Suedia este destul de obișnuită cu lansarea de noi agenții guvernamentale în stânga și în dreapta și în centru. Dacă va călca pe urmele noii agenții pentru egalitatea de gen, care a degenerat rapid într-o catastrofă disfuncțională care se laudă cu o cifră de afaceri a angajaților și o incidență a bolilor legate de locul de muncă mai mare decât cea dintr-o brigadă de infanterie din Primul Război Mondial, MpF are șanse serioase să devină un program glorificat de locuri de muncă pentru absolvenții de studii universitare, fără o misiune clară și cu un mediu de lucru complet fragmentat, plin de reglări de conturi și politici de birou meschine. În Suedia, agențiile guvernamentale sunt locul în care mișcările politice se duc să moară.

Putem vedea acest lucru în revoluția culturală trăită de această țară la mijlocul anilor 2010 în jurul problemei migrației. Din 2015 până în 2018, întreaga clasă a experților suedezi și-a strâns rândurile, a mobilizat fiecare instituție pe care o controla și s-a alăturat statului în încercarea de a combate „dezinformarea” și de a preveni greșelile de gândire pe tema imigrației.

Timp de aproape un deceniu, tema imigrației a fost transformată dintr-una a unor politici materiale concrete într-una de „narațiuni concurente”. Ideea că imigrația a avut costuri și dezavantaje a fost redusă la rangul de simplă poveste, o narativă vândută de Democrații Suedezi (partid etichetat de presa mainstream ca fiind extremist). Dacă experții s-ar reuni și ar impune pur și simplu răspândirea unei alte povești, populismul anti-imigrație ar putea fi învins în profunzime.

Acest lucru nu s-a întâmplat însă, pentru că, spre deosebire de modul în care funcționează lucrurile în mintea clasei de experți, realitatea nu este doar o „narativă”. Dacă criminalitatea este în creștere în cartierul dumneavoastră și toată lumea știe că infractorii sunt migranți proaspăt sosiți, încercările îndrăznețe de a fabrica narațiuni roz probabil că nu vor avea succes. Dar, după cum spune proverbul, atunci când ai doar un ciocan, totul începe să semene a cui; pentru majoritatea membrilor „clasei noastre de experți”, gestionarea „discursului” este exact ceea ce sunt ei instruiți să facă.

Aceste contorsiuni agonizante sunt pe deplin vizibile în Statele Unite și în alte părți ale lumii pe o varietate de subiecte, de la statutul alegerilor din 2020, la vaccinurile anti-Covid, și la problemele trans. La fel ca în Suedia în 2015, clasa noastră de experți este asaltată, căutând cu disperare ceva care să oprească valul de gândire eronată și rebeliunea din partea oamenilor de sub ei. Și așa cum Suedia a văzut o explozie în peisajul „mediei alternative” ca răspuns la încercările de a controla narațiunea mediatică, experții americani se confruntă cu realitatea inconfortabilă că Joe Rogan are mult mai mulți spectatori decât oricare dintre canalele pe care le controlează ei.

Pentru a ilustra cât de dificilă este situația de fapt, luați în considerare faptul că un număr inconfortabil de aproape de jumătate dintre americani crede în prezent că alegerile din 2020 nu au fost legitime. Aceasta este o „narațiune” a evenimentelor care a fost combătută cu ferocitate de fiecare instituție de prestigiu din America, ca să nu mai vorbim de statul în sine. Și totuși, toate acestea nu au reușit să deturneze curentul opiniei publice. Chiar și cele mai frenetice încercări de a controla narațiunea – cum ar fi implicarea agenției suedeze de prevenire a criminalității într-o luptă de zece ani pentru a împiedica pe oricine să cerceteze dacă anumite infracțiuni, cum ar fi violul în grup, sunt în mod disproporțional de mare asociate cu anumite grupuri etnice, cum s-a întâmplat în Germania – au fost aproape inutile.

Deci, în timp ce anunțul suedez cu privire la o agenție oficială de stat concepută pentru a continua să poarte acest soi de bătălii ar putea părea destul de distopic la prima vedere, acest lucru se întâmplă doar pentru că aceste bătălii au tot fost pierdute. Din nou, pentru a-l cita pe Warren Buffet: are loc o luptă de clasă, desigur. Dar este oare câștigată de experți în prezent?

Din punctul meu de vedere scandinav, nu pare ca victoria este una apropiată. În Suedia, veteranii activiști ai revoluției noastre culturale în mare parte eșuate împotriva deplorabililor ignoranți sunt acum pensionați rapid – cei norocoși sunt redistribuiți prin diverse cubicule birocratice; cei ghinioniști, forțați să își găsească (oroarea ororilor!) niște locuri de muncă adevărate.

Dar, cum se întâmplă cu majoritatea lucrurilor astăzi, situația este destul de diferită în străinătate. În Statele Unite, nu se întrevede vreun armistițiu prea curând. Lupta disperată dintre clasa de experți și cei pe care pretind că îi conduc este probabil să devină și mai crâncenă în anii următori. Spre deosebire de opiniile și sfaturile oferite de experții de astăzi, care tind să fie la fel de lipsite de sinceritate și contradictorii ca orice vechi decret sovietic, conflictele deschise de clasă au tendința de a persista.

Sursă: https://unherd.com/2022/02/why-the-experts-are-losing/