O viață mai simplă

Singurele cuvinte scrise de-ale mele care au avut vreodată un efect practic asupra lumii au apărut în recenzia mea la cartea lui Alexander McCall Smith, „Agenția nr. 1 de doamne detectivi” (The No. 1 Ladies’ Detective Agency). Recenzia mea a fost prima din presa națională și îmi place să cred că a jucat un mic rol în catapultarea acestei cărți, și a volumelor ulterioare din serie, în listele internaționale de bestseller-uri. În orice caz, cuvintele au fost citate de sute de mii de ori de atunci, pe spatele unui număr tot atât de mare de exemplare. Am scris următoarele:

„Proza autorului are meritele simplității, eufoniei și a preciziei. Descrierile sale proiectează cititorul în peisajul Botswanei. Este o artă care ascunde arta. De mult timp nu am mai citit ceva cu o plăcere atât de nemijlocită.”

McCall Smith a fost, printr-un prieten comun, o cunoștință îndepărtată de-a mea, și în mod normal, nu-mi place să scriu recenzii la cărți scrise de oameni pe care îi cunosc, oricât de vag. După cum spunea Oscar Wilde, să citești o carte înainte de a scrie o recenzie îți crează mari prejudecăți. Când, totuși, scriu o recenzie la o carte a unei cunoștințe, regula mea este următoarea: o laud, dacă merită, așa cum aș fi lăudat-o dacă autorul mi-ar fi fost necunoscut, iar dacă este o carte slabă și am multe comentarii adverse la adresa ei, păstrez tăcerea.

După ce cartea și continuările ei s-au vândut cu milioanele, i-am spus lui Sandy: „Dacă aș fi știut ce succes imens va avea cartea ta, nu i-aș fi dat o recenzie atât de bună”, iar el a râs.

De fapt, el a fost un succes înainte de a fi un succes, ca să spun așa; sau poate ar trebui să spun, un succes în mai mult de o singură direcție. A fost profesor de drept medical la Universitatea din Edinburgh, și a publicat cărți precum „Aspectele medico-legale ale somnului” (The Forensic Aspects of Sleep), și „Erori, medicină și lege” (Errors, Medicine and the Law) și a fost, de asemenea, și un bioetician respectat. El a scris codul penal al Botswanei. A scris cărți îndrăgite pentru copii. Mai mult, a fost un fondator și membru-cheie (ca fagotist) al „Orchestrei cu adevărat teribile” (the Really Terrible Orchestra), o orchestră de muzicieni amatori, fără pretenții de virtuozitate. Pe lângă faptul că este foarte amuzant, acest lucru a scos în evidență faptul că pentru a aprecia cu adevărat virtuozitatea, trebuie să apreciezi absența ei.

Se pune întrebarea de ce cărțile sale despre o agenție de detectivi amatori din Botswana, condusă de o doamnă cu niște „proporții tradiționale”, au devenit atât de populare. Cred că răspunsul la această întrebare este clar: El descrie o societate care este în multe privințe mai bună, mai liberă, mai blândă și într-un fel mai civilizată decât a noastră, și anume cea a Botswanei. Fără îndoială că Botswana lui este parțial mitologizată, un tărâm în care oamenii sunt mai degrabă neascultători decât răi, și în care până și cei răi tind să fie politicoși, dar Botswana este într-adevăr cea mai de succes țară din Africa, liberă încă de la independență de patologia politică care a afectat o parte atât de mare din acest continent. Botswana are toate virtuțile societăților africane, fără viciile lor; oamenii de acolo se bucură de acele picanterii fără de care viața ar fi într-adevăr foarte plictisitoare, și care furnizează obiectul acelei activități umane ultra-importante, bârfa, dar sunt în cea mai mare parte liberi de ura vicioasă care pare să roadă mai mult decât oricând fibra societăților noastre, ca un ulcer canceros.

Fondatoarea Agenției nr.1 de doamne detectivi, Mma Ramotswe (Mma, în limba Tswana, este un titlu onorific pentru o femeie, care implică respect), este un personaj atractiv și interesant – care, în sine, face din creația lui McCall Smith o realizare literară considerabilă, pentru că nu este lucru ușor să creezi personaje care să fie bune fără a fi plicticoase, ticăloșia fiind atât de mult mai interesantă pentru noi, și atât de mult mai variată și dramatică în manifestările ei, decât simpla bunătate.

Mma Ramotswe are anumite caracteristici care nu sunt, ca să mă exprim așa, foarte populare în vremurile nostre. Ea este mulțumită cu soarta ei; le este recunoscătoare părinților, și în special tatălui ei; este plină de patriotism și atașată de loc fără a disprețui alți oameni sau alte locuri. Este tolerantă și neînclinată spre critică, dar fără a fi lipsită de standarde. Pentru omul care simte, a spus Horace Walpole, viața este o tragedie; pentru cel care gândește, o comedie. Pe baza aceastei clasificări, Mma Ramotswe este o gânditoare, deși este și o persoană generoasă, plină de compasiune. Este inocentă fără a fi naivă. Este atât realistă cât și blândă, fără a fi neconvingătoare, ca și creație literară. Credem în realitatea ei, cel puțin ca posibilitate.

În Botswana, viața este lipsită de grabă și păstrează un ceremonial pe care noi l-am pierdut. Nicio conversație nu începe înainte de se fi pus anumite întrebări formale; politețea este atât de apreciată încât aproape nimeni nu reușește să fie nepoliticos. Mma Ramotswe se căsătorește cu proprietarul Tlokweng Road Speedy Motors, domnul J.L.B. Matekoni, care nu este niciodată menționat cu vreun alt apelativ.

În mod normal, ne gândim la noi ca la niște învățători ai Africii și ai africanilor; ei sunt aceia care trebuie să învețe de la noi, care suntem avansați, atât tehnologic, cât și politic. McCall Smith inversează ușor și fără stridență ideologică direcția în care ar trebui să aibă loc procesul de învățare: Noi suntem cei care ar trebui să ne străduim să semănăm puțin mai mult oamenilor pe care îi descrie în paginile sale, care acceptă viața fără fatalism și care sunt simpli, fără a fi lipsiți de sofisticare. Cu alte cuvinte, ei au o apreciere mai bună decât noi a ceea ce este important în viață.

Desigur, pledoariile pentru o viață mai simplă se repetă la intervale regulate sau chiar încontinuu. Faptul că ele sunt repetate atât de des nu le face rele în sine; dovedește doar slăbiciunea noastră, incapacitatea noastră de a răspunde la o astfel de chemare la o viață mai simplă. Ceea ce este neobișnuit la pledoaria implicită pentru simplitate din seria lui McCall Smith cu Mma Ramotswe este că o face sa fie amuzantă, mai degrabă decât serioasă. Și măcar pe timpul cât le citim, suntem cu adevărat transportați în acea viață mai simplă, ca și cum am duce-o noi înșine pentru o vreme, ceea ce vine ca o ușurare, hărțuiți cum suntem de taxe, reparații, programări, apeluri telefonice, mesaje text, corespondență, scurgeri prin acoperiș, muncă neterminată, găsirea unui loc de parcare,  rezervări pentru călătorii, orare și formulare de completat, problemele psihologice ale altora, traficanții de droguri de pe strada noastră, fluxul de știri 24 de ore din 24, ce să facem cu economiile noastre, scăderea standardelor publice, multiplicarea parolelor și a PIN-urilor pe care nu ni le mai amintim, grija cu privire furtul de identitate și altele.

Oh, de-aș fi în Botswana!

Theodore Dalrymple este autorul volumului de eseuri „Cultura noastră: ce a mai rămas din ea” apărut la Editura Contra Mundum.

Sursă: https://www.takimag.com/article/a-simpler-life/