Cum să reziști unei schimbări de regim

Țara dumneavoastră este pe lista neagră a lui Soros și/sau Omidyar și/sau USAID și/sau NED și/sau oricare dintre ceilalți cai troieni ai statului profund ascunși în spatele deghizamentului convenabil de „ONG”? Sunteți îngrijorat de faptul că o operațiune de schimbare de regim este în curs de desfășurare?

Ei bine, nu vă speriați! Iată și câteva vești bune, de data asta!

Se pare că păpușarii revoluțiilor pe culori – știți despre cine vorbesc, cârdul de elitiști consangvinizați, obsedați de eugenie, a căror putere extraordinară ar trebui să ne facă să tremurăm de frică – nu sunt chiar atât de omnipotenți, la urma urmei. De fapt, uneori se dovedesc a fi o turmă de bufoni incompetenți și stângaci în turnul lor de fildeș, și am dovezile pentru a vă demonstra acest lucru.

Puneți-vă centurile, oameni buni. Este o poveste incredibilă.

Cum se răstoarnă un guvern

După cum știți de-acum, cei care aspiră să controleze lumea au o serie de trucuri în mânecă pentru răsturnarea guvernelor care îndrăznesc să le sfideze agenda.

Desigur, există întotdeauna vechea metodă a forței brute.

Dar nu mă refer aici la schimbarea regimului prin forță militară. Vorbesc despre tacticile mai subtile pe care Imperiul Răului le folosește pentru a submina guvernele și a instala regimuri marionetă pliabile în întreaga lume.

Există, de exemplu, așa-numitele „revoluții pe culori” – mișcări de protest artificiale care sunt încurajate, susținute sau create din carton de grupuri precum National Endowment for Democracy. Aceste operațiuni urmează manualul lui Gene Sharp de destabilizare a unei țări și încurajează oamenii să se ralieze în jurul unei culori sau a unui simbol (Revoluția Trandafirilor din Georgia, Revoluția Lalelelor din Kârgâzstan, Revoluția portocalie din Ucraina etc.) pentru a răsturna guvernul aflat la putere.

Apoi mai sunt crizele manufacturate în care, de exemplu, sunt trimiși lunetiști în mijlocul unor proteste de altfel pașnice, pentru a trage de ambele părți, creând haos și subminând legitimitatea sistemului de guvernământ în spațiul opiniei publice (așa cum s-a întâmplat atât în Ucraina, cât și în Siria).

Desigur, există de asemenea și „revolta FMI” – un plan în patru pași pentru a schilodi economic o țară, astfel încât FMI și/sau Banca Mondială să se poată năpusti în acea țară pentru a o „salva” (în beneficiul investitorilor străini).

Și să nu uităm de diplomația de tip capcana datoriilor descrisă de John Perkins, unde dictatorii corupți sunt mituiți să vândă resursele și infrastructura națiunii lor către investitori străini și să-și arunce țara în datorii, oferind astfel intereselor financiare occidentale niște pârghii politice asupra viitoarelor guverne.

Există întotdeauna și opțiunea vechiului asasinat al personalităților politice incomode, o metodă testată și eficientă de a scoate adversarii de pe tabla de șah geopolitică, și care a funcționat iar și iar în națiune după națiune (și chiar, atunci când a fost nevoie, la noi acasă).

Cum să NU răstorni un guvern

Dar pentru fiecare schemă machiavelică, perfect orchestrată, de răsturnare a unui lider străin necooperant, există o mie de exemple de prostie și incompetență care dezvăluie că Oz Cel Mare și Puternic este, de fapt, doar un bătrân bolnăvicios, patetic, care se ascunde în spatele unei cortine, apăsând frenetic pe butoane și trăgând de manete în încercarea de a deruta și amuza masele.

Vă mai amintiți când „planificatorii șefi” de la Departamentul de Stat al SUA au pretins că Juan Guaidó, cel mai puțin popular om din Venezuela, este „președintele interimar” al țării … dar venezuelenii nici nu au vrut să audă?

Și vă mai amintiți când USAID au încercat să infiltreze scena de hip-hop din Cuba „pentru a distruge blocada informațională”… dar au reușit doar să submineze mișcarea activistă de tineret reală a Cubei, determinându-i pe unii dintre criticii guvernului să fugă din țară?

Ei bine, iată încă o poveste despre incompetență care arată că „Manipulatorii mondiali atotputernici” sunt complet lipsiți de contact cu realitatea și că, de fapt, oamenii sunt cei care au toată puterea.

Povestea are loc în Zimbabwe, care s-a aflat pe lista de puciuri a mafiei globaliste încă de la începutul anilor 2000. La vremea respectivă, fostul prim-ministru britanic (și criminal de război necondamnat) Tony Blair a făcut presiuni asupra guvernului Africii de Sud pentru a se alătura unei „scheme de schimbare a regimului” menită să-l „înlăture fizic” pe Robert Mugabe, pe atunci președinte al Zimbabwe. Africa de Sud a refuzat invitația, dar acest lucru nu a deraiat planurile globaliste de răsturnare a lui Mugabe.

Intră în scenă Richard Branson.

Da, acel Richard Branson.

După cum explică Alexander Rubenstein într-un articol recent din The Grayzone:

În 2007, pe măsură ce economia zimbabweană s-a scufundat într-o recesiune sub greutatea sancțiunilor britanice și americane, Branson s-a oferit să finanțeze o inițiativă a „Bătrânilor” pentru a-l „convinge pe președintele zimbabwean Mugabe să demisioneze”, potrivit unei note diplomatice trimise de ambasada SUA din Pretoria, Africa de Sud către o serie de guverne și agenții guvernamentale, inclusiv către CIA.

Deși sună ca o gașcă fictivă de răufăcători dintr-un roman James Bond de duzină, „Bătrânii” este, de fapt, o organizație foarte reală (cu un site web, chiar!), care pretinde că „interacționează cu liderii globali și societatea civilă la toate nivelurile pentru a rezolva conflictele și a soluționa cauzele lor profunde, pentru a combate nedreptatea și pentru a promova conducerea etică și buna guvernare.”

Hmmm, să vedem. „Interacțiunea cu liderii globali și cu societatea civilă” pentru a „promova conducerea etică și buna guvernare”, ziceți? Permiteți-mi să traduc din limba globaleză această frază.

Da, așa cum credeam. Este o organizație de schimbare a regimurilor. (Nu trebuie decât să aruncați o privire pe consiliul lor de conducere și consiliul lor consultativ.)

Deci, care a fost planul bătrânilor pentru a opera schimbarea de regim din Zimbabwe? Ei și-au unit forțele cu Strive Masiyiwa, un miliardar zimbabwean ultra-globalist al cărui CV include colaborarea cu Branson la formarea „Carbon War Room” și asumarea unei poziții nou-nouțe de administrator al Fundației Bill & Melinda Gates.

Deci, ce a făcut Masiyiwa? Potrivit unor note diplomatice americane făcute publice (care l-au identificat ca fiind „strict protejat”, indicând că este un informator sau o sursă confidențială pentru serviciile de informații americane), el a început „să răspândească încet ideea de a transfera puterea executivă de la președintele Mugabe la un prim-ministru „tehnocrat” și să lucreze la „planuri de redresare economică a Zimbabwe” (a se citi: planurile de a vinde resursele Zimbabwe pentru mărunțiș investitorilor străini) odată ce tehnocratul ales de mâna globaliștilor urma să fie instalat la putere.

Și ce metode a folosit Masiyiwa pentru a-și atinge scopul? A lucrat în calitate de „consilier neoficial” al unui grup numit Mișcarea pentru Schimbare Democratică (MDC), un partid de opoziție care s-a format din Congresul Sindicatelor din Zimbabwe. Dar nu veți putea ghici niciodată cine a contribuit la finanțarea Congresului Sindicatelor din Zimbabwe …

Sau stați, veți ghici în mod sigur. Este vorba de NED.

OK, până acum, totul e bine și frumos. Oameni de afaceri bogați și puternici au complotat cu alți oameni de afaceri bogați și puternici pentru a folosi partidele politice de opoziție finanțate de NED pentru a aduce schimbarea regimului într-o țară-țintă. Nimic nou până acum, nu?

Ei bine, aici urmează hopul: După cum știți sau poate nu știți, Mugabe nu a fost răsturnat în 2007. Sau 2008. Sau 2009. De fapt, el nu a fost demis până în 2017, când a căzut victimă unei lovituri de stat din interiorul propriului său partid, care nu a avut nimic de-a face cu Bătrânii.

Deci, ce a mers prost?

Ei bine, după cum a declarat Arthur Gwagwa, de la Forumul ONG-urilor pentru drepturile omului din Zimbabwe, Comisiei pentru relații externe a Senatului în 2013:

Politicile care sunt formulate pe baza unei concepții occidentale conform căreia sancțiunile ar funcționa în țări predominant agrare, cum ar fi Zimbabwe, în același mod în care ar funcționa în Europa de Est, sunt deplasate. Spre deosebire de societățile urbanizate, unde sancțiunile ar putea determina oamenii să protesteze și să facă presiuni pentru reforme, condițiile sunt diferite într-o țară precum Zimbabwe, în care populațiile rurale au alte mijloace de subzistență în afară de pâine, prin urmare absența pâinii din magazine nu îi va determina să organizeze proteste de stradă. Acesta a fost planul original al MDC, pe care acum îl retractează, pentru că au realizat că nu funcționează.

Da, ați citit corect. Miliardarii cu creiere galactice ai Jet Set-ului globalist de conducere a lumii nici măcar nu au înțeles că planul lor de „revoltă FMI” nu funcționează într-o societate agrară.

Vi-i puteți imagina pe Branson și acoliții săi încrețindu-și sprâncenele în confuzie: „Ce? Acești fermieri nu depind de guvernul lor pentru supraviețuire? Deci, cum ajungem la ei!?”

Ce înseamnă toate acestea

Creditul deplin pentru această mică anecdotă îi aparține lui Alexander Rubenstein, care așează la locul lor toate piesele din această poveste (împreună cu multe, multe alte amănunte interesante) în articolul său despre noii administratori ai Fundației Gates, care merită timpul și atenția voastră.

Dar permiteți-mi să extrag semnificația acestei povești pentru cei care urmăresc mai greu.

În primul rând, planificatorii tehnocrați ai Noii Ordini Mondiale nu sunt omniscienți, omnipotenți și nici măcar neapărat foarte competenți. Ei sunt niște gafeuri stângaci care de multe ori știu prea puțin despre realitatea trăită de oamenii ale căror vieți se cred ei a fi în măsură să le controleze.

În al doilea rând, aceasta nu este o poveste despre guverne și schimbări de regim și șah geopolitic 2D. Aceasta este o poveste care reafirmă un punct incredibil de important: Unui popor de oameni liberi, care nu sunt dependenți de guvernul lui, nu le pasă cine se preface a-i conduce la un moment dat, și nu își fac griji cu privire la sancțiunile internaționale impuse guvernului „lor” de către oligarhii financiari. Ei nu vor face decât să continue cu munca reală de a pune mâncare pe masă și de a-și purta singuri de grijă.

Oamenii care sunt interesați să urmărească mai departe această linie de gândire sunt foarte încurajați să asculte podcastul Filmul, literatura si noua ordine mondială, despre nuvela lui Eric Frank Russell din 1951 „…Și atunci nu a mai rămas nici unul.” (…And Then There Were None.)

Dar acum, că știți povestea, răspândiți vorba: cabala de la nivel mondial este constituită dintr-o gașcă de gafiști incompetenți care nu înțeleg nimic în afara gamei lor (extrem de limitate) de experiență. Ei nu și-ar putea organiza ieșirea dintr-o pungă de hârtie udă, și oamenii din Zimbabwe au învins mașinațiunile bandei globale de control mondial, fără a ridica măcar un deget!

Amintiți-vă de povestea asta data viitoare când un imbecil vă va spune că Noua Ordine Mondială este inevitabilă și că nu există nici un folos în lupta de rezistență.