Moda anilor ’60

07/03/2022    |   de Jonathan Leaf

Hainele anilor ‘60 erau foarte conservatoare, oferind un puternic contrast cu hainele foarte provocatoare din deceniul anterior. Chiar și studenții radicali se îmbrăcau conservator; dacă aruncați o privire la fotografiile cu protestele studenților din anii ‘60 de la Harvard sau Columbia, sau asupra celor care mărșăluiau spre Pentagon, veți vedea că băieții poartă de obicei sacouri albastre și geci de tweed cu cămăși cu nasturi Oxford, cravate de regiment și mocasini, haine cumpărate de obicei de la Brooks Brothers, care era cel mai influent producător de haine pentru bărbații americani. Fetele tinere purtau rochii scurte cu șosete lungi de lână – aproape niciodată pantaloni – și pulovere de lână neasortate. Aceste pulovere sunt de obicei pe gât și nu au aproape niciodată o croială joasă, sunt rareori strâmte, prin comparație cu cele din anii ‘50. Astfel, chiar și printre cei mai rebeli tineri, rochia era departe de a fi provocatoare, reflectând o societate care încă lua în serios formalitatea și bunacuviință.

Aceste obiceiuri erau mult mai strict respectate la locul de muncă, în restaurante și cluburi de noapte. În anii ’60, niciun restaurant franțuzesc de calitate sau restaurant specializat în fripturi nu permitea vreunui bărbat să mânânce dacă nu purta sacou și cravată. Acest lucru nu se întâmpla numai în restaurantele de lux – precum Lutece și The Four Seasons – care se așteptau la decență din partea clienților; ci în toate restaurantele de calitate, chiar și în Los Angeles și San Francisco. Cele mai prestigioase facultăți private nu le permiteau studenților să meargă la cină fără să poarte cravată. În mod similar, candidații pentru pozițiile politice purtau mereu cravată, indiferent de temperatura de afară. Îmbrăcămintea la meciurile de tennis era întotdeauna de culoare albă pentru jucători și sofisticată în rândul spectatorilor. Până în 1967, cursele Ascot nu permiteau femeilor în pantaloni să participe la eveniment, iar aceeași politică a fost adoptată în multe restaurante de lux până în anii ‘70.2

La Hollywood, preocuparea pentru îmbrăcămintea formală se extindea dincolo de prânzurile oficiale. Actorii de filme nu apăreau în public în blugi, iar departamentele de publicitate ale studiourilor plăteau cu mână largă închierierea de Bentley din care coborau actori tineri precum George Hamilton, în sacou la două rânduri de nasturi și pantaloni albi de pânză. Gândiți-vă pentru un moment cât de greu este să găsești o fotografie de dinainte de 1967 cu Warren Beatty purtând orice altceva în afara unui costum în trei piese.

 

Mods: nu e la modă să fii hippie

Chiar și înainte să apară stilul nebunesc Haight-Ashbury, în Anglia începuse deja o revoluție în modă.

Mods erau grupuri de tineri esteți obsedați de haine. După cum prezintă foarte bine filmul Quadrophenia, mods erau de cele mai multe ori în conflict cu așa-zișii rockeri, adolescenți și tineri care adoptau stilul american grease[1]. Bărbaților mods le plăcea să poarte costume scurte, la modă, îmbinate cu frizuri stufoase și pulovere pe gât. Femeile mods purtau de obicei fuste scurte, curele largi, cizme strălucitoare până la genunchi sau pantofi de piele și bluze multicolore cu mâneci largi și își făceau un contur în jurul ochilor în stilul Cleopatrei.

În general, mods erau antiteza persoanelor hippie. Stilul mods era artificial și calculat. Le plăceau hainele la modă și detestau înfățisarea enervantă a gecilor de piele a rivalilor lor rock. Chiar și așa, mods consumau droguri, erau pasionați de muzica tare și erau de obicei promiscui; termenul de „Swinging London” oferă  o imagine corectă despre ei.

Dar nu a existat un mare interes pentru aceștia în afara Londrei. Foarte puțini studenți americani se îmbrăcau așa în 1964, chiar dacă trupa The Beatles, care reprezenta stilul mods, era în fruntea topurilor muzicale. De fapt, „Swinging London” era cu greu observabilă de cultura mainstream din Statele Unite, până când o copertă a revistei Time din 1966 a făcut-o populară. Materialul de presă a apărut în același an cu lansarea filmului lui Michael Caine, Alfie, care detalia aventurile unui ticălos londonez ce profita de moravurile sexuale laxe ale orașului.

 

În rândul directorilor executivi ai studiourilor exista o expresie populară: „Îmbracă-te ca britanicii, gândește ca evreii.”

În timp ce îmbrăcămintea anilor ‘60 era în mare parte conservatoare și lipsită de aluzii sexuale, în acest decceniu a apărut totuși o piață vestimentară doar pentru tineri, în același timp în care se simțea o influență puternică asupra sensibilităților legate de modă. Până în 1960, moda era ceva care făcea referire la banii cheltuiți de femeile mature pe haine scumpe, potrivite pentru statutul lor de femei căsătorite. Femeile americane tinere nu se îmbrăcau sau nu se inspirau pentru hainele lor din designul caselor haute couture franțuzești, iar croitorii clasici nu se inspirau de la acestea pentru idei. Croitori precum Richard James sau Cristobal Balenciaga au produs îmbrăcăminte elegantă și ținute lungi până în pământ pentru femei de peste treizeci de ani.

Totuși, până la începutul anilor ‘60, nivelul crescut de venituri destinat cheltuielilor a creat o cultură tânără independentă care se exprima atât prin muzică, cât și prin modă. Acest lucru a fost observat pentru prima oară în Anglia, unde moda Teddy Boys[2] a apărut în 1950 și a continuat în 1960.

Teddy Boys erau puțini la număr, dar s-au bucurat de multă atenție. Provenind în mare parte din clasa muncitoare, aceștia se prezentau la cluburile de noapte din Londra purtând paltoane demodate cu revere largi și cămăși cu volane. Opinia generală este că purtau aceste haine cu un anumit sarcasm și că se arătau disprețuitori față de aristocrația britanică și clasele superioare care purtau odinioară paltoane, deși pare mult mai plauzibil faptul că pur și simplu le plăcea farmecul teatral al hainelor. În orice caz, Teddy Boys au introdus o nouă manieră de a se îmbrăca, ce poate că nu a durat mult timp, dar a anticipat trendul de mai târziu în care moda se va adresa cu precădere tinerilor.

Fragment din cartea „Ghidul Incorect Politic despre Anii ’60”, apărut la Editura Contra Mundum.

[1]„greaser” – termenul se referă la o subcultură a tinerilor care a apărut în anii 50 în rândul tinerilor din clasa muncitoare și mijlocie în Statele Unite. Cea mai notabilă trăsătură adoptată de adepții acestei subculturi era părul dat cu gel pe spate, care necesita des pieptănarea (nota trad.).

[2] Teddy Boy – termenul se referă la o subcultură a tinerilor, în principal britanici, care purtau haine parțial inspirate de stilurile dandy din perioada eduardiană (nota trad.).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *