Nimic nou e ceva rău

Scriitorul rus V.G. Korolenko (un fel de sub-Cehov) a scris odată că Omul este făcut pentru fericire ca pasărea pentru zbor: la care pot spune doar că observația sau chiar experiența vieții mele nu au indicat acest lucru. Dacă Omul este făcut pentru fericire, atunci mistreții sunt făcuți pentru a câștiga Miss Univers.

În experiența mea destul de lungă ca medic, am descoperit că mulți sunt cei care caută nefericirea voit, cu bună știință și în mod gratuit. Fac lucruri despre care știu dinainte că se vor termina dezastruos, de multe ori în cea mai rapidă succesiune. De asemenea, am descoperit infinitatea căilor de autodistrugere: Nu se pot enumera și nu se poate ajunge la capătul lor.

Printre dovezile că nu am fost făcuți pentru fericire, ci dimpotrivă – de multe ori căutăm opusul ei – este faptul că atât de mulți dintre noi urmărim îndeaproape știrile, deși știm că această activitate ne va face nefericiți. Ne prefacem că avem nevoie să fim informați și suntem șocați când întâlnim pe cineva care nu are nici cea mai vagă idee despre ce se întâmplă în lume. Cum poate suporta să fie atât de ignorant(ă), cum poate fi atât de indiferent(ă)? Este de datoria noastră, ca cetățeni ai unei democrații, să fim informați sau să ne informăm, chiar și cu prețul propriei noastre nefericiri; pentru că, desigur, știrile ne dau arareori motive de bucurie.

Știrile economice sunt aproape întotdeauna rele. Moneda este fie prea puternică, fie prea slabă, niciodată în echilibru. Rata dobânzii este prea mare sau prea mică. Inflația este îngrijorător de lentă sau rapidă. Resursele naturale fie se epuizează fie nu mai sunt necesare, iar toate echipamentele folosite pentru a le obține devin redundante. Fie se importă prea mult și nu se exportă suficient, fie viceversa. Salariul minim este prea generos, sau prea mic, sau nu ar trebui să existe deloc. Acțiunile sunt supraevaluate sau subevaluate, dar oricare ar fi valoarea lor, următoarea criză economică pândește după colț – deși, desigur, nu se poate spune cu precizie când va veni, ceea ce face cumva ca anxietatea să fie cu atât mai mare.

Știrile politice, în special cele referitoare la afacerile externe, sunt și mai rele. Liderii, chiar și cei ai celor mai bune țări, sunt niște ticăloși, altfel nu ar fi lideri. Ei sunt incompetenți în orice, cu excepția auto-avansării și a autoconservării. Nu le pasă nici cât o ceapă degerată de omul de pe stradă (printre care se numără și cititorul de știri). Cei care îi vor înlocui, însă, vor fi și mai răi. Nu degeaba ne-a spus Gibbon că „istoria nu este nimic altceva decât registrul crimelor, nebuniilor și a nenorocirilor omenirii”.

Marea majoritate a celor care urmăresc știrile o fac pentru că nu pot altfel. Ei urmăresc știrile nu pentru că, procedând astfel, ar putea face lumea mai bună sau pentru că își vor baza pe ele vreo decizie personală, ci pentru că sunt dependenți. Somerset Maugham a subliniat că marii cititori citesc adesea pentru că au echivalentul simptomelor de sevraj (în acest caz, plictiseala) dacă ochii lor nu cad pe un text tipărit pentru o anumită perioadă de timp și ar prefera să citească un orar de cale ferată sau eticheta ingredientelor unui aliment pe care nu l-au consumat în viața lor mai degrabă decât nimic. „Din această categorie lamentabilă fac eu parte”, a spus Maugham – și aici subscriu și eu.

Oamenii sunt dependenți de știri care au un efect psihologic dăunător asupra lor, dar pe care sunt neputincioși să le influențeze. Fără îndoială, unii vor pretinde că urmăresc știrile pentru a fi pregătiți pentru ce este mai rău, dar nu numai că nu ar putea evita ce este mai rău dacă s-ar întâmpla, dar de multe ori se vor pregăti pentru ce este mai rău atunci când cel mai rău nu se va întâmpla, irosindu-și astfel substanța pe himere. Previziunea este foarte bună atunci când este exactă, dar este adesea dezastruoasă atunci când nu este. Numai de-am putea spune diferența dintre o previziune bună și una rea, cum facem cu colesterolul bun și rău.

Poate că nici nu ar trebui să încercăm. Mă întorc la poezia lui Thomas Gray, „Ode on a Distant Prospect of Eton College”, școala la care Gray învățase cu ani în urmă și de care își amintea cu drag:

Ah happy hills! Ah pleasing shade!…
Where once my careless childhood strayed,
A stranger yet to pain!

Viața pentru Gray a luat în mod evident o întorsătură spre rău, așa cum se întâmplă pentru atât de mulți dintre noi, cu excepția cazului în care am avut o copilărie nefericită care să ne călească împotriva dezamăgirii și nefericirii ulterioare. Priveliștea unor copii care se joacă fericiți pe câmp provoacă în el următoarea, nu prea încurajatoare, reflecție:

Alas! regardless of their doom
The little victims play!
No sense have they of ills to come
Nor care beyond today:
Yet see how all around them wait
The Ministers of human fate
And black Misfortune’s train!
Ah show them where in ambush stand
To seize their prey, the murderous band!
Ah, tell them they are men!

Cu alte cuvinte, a fi om, cel puțin a fi un om adult, înseamnă a suferi, pentru că nimeni nu se poate sustrage cu totul de la soarta nemiloasă.

A observa fericirea în ceilalți și a te gândi la suferință este, desigur, semnul unei vieți nefericite sau al nemulțumirii. Există cei care se uită la Taj Mahal și se gândesc doar la cât de absurd a fost, cât de nedrept față de mulțimile exploatate, ca soția unui împărat să fie comemorată în acest mod extravagant, când tot ce a avut a fost o frumusețe accidentală și norocul de a fi iubită de un împărat; aceștia sunt oameni plini de resentimente și ar prefera dreptatea perfectă a urâțeniei universale unei frumuseți inegale și nedrept răspândite. Și, într-adevăr, doctorul Johnson, în scurta sa monografie despre Thomas Gray, îl înfățișează ca pe un om oarecum irascibil:

El… s-a retras la Cambridge… unde, fără să-i placă locul sau locuitorii lui, sau să pretindă măcar că i-ar fi plăcut, a petrecut… tot restul vieții sale.

Dar să ne întoarcem la „Odă”. Ultima strofă a dat limbii engleze un vers cunoscut tuturor. Gray vorbește despre cum nu cunoaștem viitorul atunci când suntem fericiți, asemeni băieților pe care îi vede:

To each his sufferings: all are men;
Condemned alike to groan;
The tender for another’s pain,
Th’unfeeling for his own.
Yet, ah! why should they know their fate,
Since sorrow never comes too late,
And happiness too swiftly flies?
Thought would destroy their paradise.
No more; —where ignorance is bliss, ’Tis folly to be wise.

Cât de adevărat! Dar acum trebuie să mă întorc la ecranele mele, pentru a afla cele mai recente știri din Ucraina; pentru că omul – și aici mă includ și pe mine, se naște pentru a fi fericit tot astfel cum se nasc mistreții pentru a câștiga concursuri de frumusete.

Sursă: https://www.takimag.com/article/no-news-is-bad-news/